Crestinismul isi are temelia in invataturile lui Iisus, in moartea si inviera sa, precum si in fagaduinta sa, invierea noastra si matuirea sufletelor; Evanghelia (Noul Testament) este cartea sfanta a crestinismului.
Vechiul Testament reprezinta pentru crestinism doar o colectie de scrieri cu caracter informativ in privinta originlor crestinismului; despre cele 10 porunci am scris la inceput.
Extrase de aici: http://www.crestinortodox.ro/religie/isihasmul-expresie-autentica-spiritualitatii-ortodoxe-69334.html, referitor la isihasm:
"Isihasmul, expresie autentica a spiritualitatii ortodoxe
Aparitia crestinismului in arena istoriei a insemnat creatia din nou a lumii prin jertfa Mantuitorului Iisus Hristos restaurarea omului, readucerea lui la dimensiunile vietii spirituale pe care el a trait-o in comuniunea harica cu Dumnezeu, dar pe care a pierdut-o prin pacatul neascultarii. Crestinismul a restaurat natura omului si, in acelasi timp, a aratat acestuia idealul spre implinirea caruia trebuie sa tinda. Idealul moral pe care Mantuitorul Hristos il stabileste ..."
"Istoria isihasmului
Cuvantul isihasm deriva de la grecescul isihia care insemneaza liniste, tacere si concentrare sufleteasca, interioara.
Isihasmul este o miscare de renastere spirituala si teologica din secolele XIII-XIV ale carei caracteristici sunt : practicarea "rugaciunii lui Iisus" precizarea naturii harul divin ca energie dumnezeiasca necreata, posibilitatea vederii luminii dumnezeiesti precum si natura ei.
Cei care au practicat la inceput isihia au fost monahii care traiau ca pustnici in asceza riguroasa si viata mistica, contemplativa "en isihia", adica in liniste, numiti, pentru acest fapt, isihasti. Inceput in sec. IV-V isihasmul a cunoscut o dezvoltare in sec. al VII-lea prin aprofundarea lucrarilor lui Dionisie Pseudo-Areopagitul in care erau tratate teme privitoare la viata mistica, duhovniceasca. Tot in aceasta perioada, adica in sec. al VII-lea, a trait Sf. Ioan Scararul (+ 649) care este considerat intemeietorul propriu zis al isihasmului. El a alcatuit lucrarea "Scara raiului" in care monahii sunt indrumati la rostirea monologica a rugaciunii adica redusa numai la rostirea numelui "Iisus". Aceasta forma redusa de rugaciune sta la temelia rugaciunii "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" caracteristica spiritualitatii isihaste si in genere spiritualitatii ortodoxe, care este hristocentrica.
Isihasmul cunoaste un reviriment duhovnicesc in sec. X-XI datorita Sf. Simion Noul Teolog (+ 1022), acestui "inger pamantesc si om ceresc", celebrul mistic care a ridicat viata crestina pe inalte culmi de traire duhovniceasca. El vorbeste despre simtirea tainica a prezentei harului divin in viata noastra duhovniceasca ..."
"Doctrina isihasta
Am retinut din ceea ce am parcurs ca Sf. Grigorie Palama, in disputa sa cu adversarii isihasmului, a facut distinctie intre fiinta dumnezeiasca si energiile divine necreate. Aceste energii sunt distincte de fiinta divina dar nu se separa de ea ; ele nu se confunda cu esenta dumnezeiasca dar nici nu sunt separate de aceasta...
Alti Sfintii Parinti ca Maxim Marturisitorul (*662) si Sf. Ioan Damaschin (*749) au dat o dezvoltare deosebita acestei doctrine venind cu precizari care au stat la temelia doctrinei isihaste..."
" a) Harul divin
... Tatal impartaseste numai persoanelor divine fiinta dumnezeiasca, dar pentru fapturile create ea nu se impartaseste, fiind necomunicabila. Si totusi Dumnezeu ni se impartaseste, dar nu dupa fiinta nici dupa ipostasurile sau Persoanele Sfintei Treimi, ci dupa energiile sau lucrarile sale care sunt necreate. Aceste energii izvorasc din fiinta lui Dumnezeu fara sa se desparta de ea, asa cum razele soarelui coboara din el fara a se confunda si fara a se desparti de acesta. Aceste energii sunt : creatoare, pronietoare, sfintitoare si prin aceasta, adica prin sfintire, ele devin indumnezeitoare.
Exista un numar infinit de energii de care se impartaseste toata creatura prin insusi faptul existentei acestei creaturi. Exista insa o energie divina, adica harul dumnezeiesc care nu se epuizeaza in aceste creaturi si nici nu se impartasesc din el toate creaturile deoarece el are o finalitate precisa, adica priveste in mod deosebit pe om, care-i fiinta spiritual-corporala. Prin har omul se restaureaza si se spiritualizeaza, puterile sale sufletesti primesc un spor de putere supranaturala punandu-se in acest fel inceputul vietii duhovnicesti si ...
Indumnezeirea prin har este un proces de teoformizare a omului, adica o transformare spirituala dupa modelul lui Dumnezeu, este o lucrare teandrica adica la care participa elementul divin si uman. Aceasta transformare sau spiritualizare este echivalenta cu ceea ce Sf. Scriptura numeste asemanarea cu Dumnezeu sau sfintenia. ...
In adancimile de taina ale eului nostru se infaptuieste lucrarea tainica si mantuitoare a harului divin ; in acest loc de sfant popas al divinitatii din fiinta noastra a intrat Mantuitorul Hristos unde asteapta in stare de chenoza, adica de smerenie, pentru a-l face partas la viata noastra prin impreuna noastra lucrare cu El.
Prin sufletul sau nemuritor si prin chipul lui Dumnezeu pe care il poarta in suflet omul are capacitatea de a participa la realitatile supra-naturale. .."
" b) Rugaciunea mintii si lumina dumnezeiasca
Rugaciunea este inaltarea mintii si a simtirii sufletesti spre Dumnezeu. Prin ea sufletul credinciosului respira in atmosfera duhovniceasca, tainica a vietii in Hristos, este convorbirea noastra cu Dumnezeu, aripile sufletului spre El, sau cum spune Evagrie monahul : "Rugaciunea este urcusul mintii spre Dumnezeu" (Filocalia vol. I, p. 80)....
Prin ea sufletul omului se inalta spre Dumnezeu, dar in acelasi timp omul coboara in sine, in profunzimile fiintei sale interioare pentru a se intalnirea cu Dumnezeu care-i prezent acolo prin harul divin si experiind in acest fel prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in viata sufleteasca a celui ce se roaga. Cu cat aceasta rugaciune se face cu mai multa intensitate cu atat se face mai evidenta simtirea traina a prezentei Mantuitorului Hristos in noi. Altfel zis, pe masura ce ne desprindem de tot ceea ce tine de lumea sensibila, de tot ceea ce cade sub simturi si este trecator in acea masura ajungem la contemplarea lui Dumnezeu in adancul sufletului nostru. Aceasta contemplare se face cu ajutorul rugaciunii lui Iisus : "Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", care devine rugaciunea mintii in faza ei superioara cand nu se mai folosesc cuvintele, ci mintea este ocupata de aceasta rugaciune impreuna cu inima. ...
Prin rugaciunea mintii credinciosul se detaseaza de taramul lumii inconjuratoare, al lucrurilor si al fenomenelor, depaseste si existenta in timp, uita de realitatea lumii si ancoreaza in Dumnezeu. Urmarea acestei rugaciuni este coborarea in adancurile tainice ale eului nostru pur, in intimitatea sufleteasca unde, asa cum am amintit, salasluieste Hristos Dumnezeu. Iar unde este Dumnezeu acolo este si cerul, acolo este imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Mantuitorului : imparatia lui Dumnezeu este in launtrul nostru (Luca 17, 21)....
Intalnirea cu Fiinta Suprema, cu Dumnezeu in adancimile fiintei noastre sufletesti, presupune golirea mintii de toate continuturile din ea facand-o sa devina fara forma ceea ce in gandire Sfintilor Parinti ai Bisericii, inseamna lipsa continutului. Adica curatirea mintii de orice idei, imagini etc. impregnate de patimi, eliminarea tuturor impuritatilor morale care au intrat in minte prin portile simturilor....
In isihasm s-au format mai multe metode cu ajutorul carora se poate ajunge la rugaciunea curata sau mintala.
Amintim mai intai metoda Sf. Simion Noul Teolog cunoscuta sub numele : "Metoda sfintei rugaciuni si atentii" ...
In aceasta metoda Sf. Simion deosebeste trei feluri de rugaciuni...
Primele doua metode sunt calificate ca necorespunzatoare intrucat duc la ratacire si amagire. Numai al treilea fel de rugaciune este singurul care duce la vederea luminii dumnezeiesti si aceasta este metoda propriu zisa....
Al treilea fel de rugaciunea incepe numai dupa ce inima a fost curatita de patimi...
...realizarii rugaciunii curate, adica a coborarii mintii in inima. Aceste mijloace nu mai sunt necesare in gradul al patrulea de rugaciune, adica atunci cand s-a ajuns la starea de concentrare in inima dintr-odata. ...
In afara de Metoda Sf. Simion Noul Teolog in isihasm a avut o circulatie mai mare Metoda lui Nichifor Monahul sau cel din singuratate. ...
Spuneam mai inainte ca rugaciunea inimii consta din repetarea necontenita a rugaciunii : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma". In faza prima a rugaciunii aceasta este orala si se face cu o anumita greutate, sufletul nefiind inca slobozit de legaturile patimilor.
In faza a doua sau cea mintala, buzele inceteaza a-l invoca pe Iisus, caci aceasta chemare trece pe seama mintii. Acum mintea indreapta asupra rugaciunii intreaga sa putere de atentie silindu-se a vedea in numele lui Iisus pe insusi Hristos. Acum sufletul devine, mai apt pentru intelegerea lucrurilor duhovnicesti. Patimile incep sa cedeze, iar in inima se aseaza o pace si se simte o caldura sufleteasca revarsandu-se in tot corpul.
Continuandu-se rugaciunea, nevoitorul trece in faza ultima sau cordiala de unde incepe opera singura a Domnului, care duce la desavarsire. Harul divin coboara pe neasteptate in inima, facandu-si acum din ea salas.
Dumnezeu patrunde sufletul formand cu el un singur Duh (I Corinteni VI, 17). Cel ce a ajuns pe aceasta treapta simte o nespusa bucurie, o pace pe care nimic din ceea ce este pamantesc nu i-o poate oferi. Aceasta este pacea fagaduita de Mantuitorul : Pacea Mea dau voua (Ioan XIV, 27).
Mintea este acum intr-o stare mai presus de rugaciune si de aceea omul nici nu se mai roaga, caci este luat in stapanire de starea de extaz, de transfigurare, de unire cu Dumnezeu.
Aceste stari de rugaciuni determina mintea de a se dezlipi de tot ce este creatural si o goleste de toate gandurile patimase.
Aceasta vedere si gustare a luminii dumnezeiesti se descopera, dupa cum am vazut, pe ultima treapta a rugaciunii mintii. Ea nu este o lumina creaturala, fizica ci spirituala. Prin ea se realizeaza cunoasterea realitatilor tainice ale lui Dumnezeu ; acea vedere a lui Dumnezeu despre care vorbeau isihastii. Desigur, nu este vorba despre vederea fiintei divine, ci aceasta este energia necreata care izvoraste din fiinta divina, energie care indumnezeieste pe om, ea ii creeaza stari prin care se anticipeaza trairea celor viitoare si vesnice.
Prin precizarea naturii energiilor divine si prin experimentarea de catre Sf. Simion Noul Teolog si Sf. Serafim de Sarov a lucrarii acestor energii inundand pe nevoitor de lumina dumnezeiasca, isihasmul a dovedit teoretic si practic temeinicia invataturile Bisericii Ortodoxe. Iar prezentarea acestor realitati s-a facut cu un scop de informatie teoretica dar care este si o chemare la trairea acestor frumuseti duhovnicesti prin care anticipam in acest veac frumusetile vietii in comuniune cu Dumnezeu in viata vesnica. Aceste frumuseti si bucurii sfinte le vom trai in mod desavarsit dupa ce vom trece hotarul mormantului...."
"Isihasmul in Romania si alte tari ortodoxe
....."
Arhimandrit Vasile Prescure
