Respingerea lui Dumnezeu e asemănătoare acestui complex, doar că spre deosebire de cele spuse de Freud, complexul oedipian anticredinţă are la bază, spun eu, o respingere a tatălui în particular, sau a autorităţii de orice natură în general, din cauza unor angoase. Acestea au fost trăite în copilărie, sub forma unor experienţe afective neplăcute, cum ar fi prezenţa unui tată care-şi bate soţia în faţa copilului, un tată beţiv, un tată dezordonat, şi aşa mai departe. Respingerea divinităţii la maturitate, vine din respingerea autorităţii tatălui în copilărie. Cunosc câţiva oameni care ar dori să aibă parte de libertate absolută, şi în acelaşi timp, resping divinitatea. Pe doi dintre ei îi cunosc bine: tatăl unuia a divorţat de mama lui încă de când era copil (de fapt a fost invers: mama a divorţat de tată), din cauza scandalurilor, iar în celălalt caz, tatăl a fost un beţiv. Spun “a fost”, pentru că a murit.
Din analiza acestor cazuri, am ajuns la concluzia că respingerea credinţei într-o divinitate, se produce acolo unde e prezentă angoasa, adică prezenţa amintirilor afective neplăcute, a unor trăiri de groază, cauzate de un părinte.