Datoria de a iubi

ariana2006 a scris:

Ca sa iti arat ca nu vorbesc aiurea o sa iti dau un singur exemplu de om care nu a perceput raul ca tine, ca Mirelut si chiar ca si mine. Vecin si bun prieten pe vremea copilariei. Mama i-a parasit, pe el si pe tatal lui, cand el era foarte mic. A plecat si si-a luat fiica cu ea (De ce numai pe ea?! Nu avea doi copii?). Tatal s-a refugiat in bautura si femei. Baiatul a crescut in acel mediu, spunandu-le tuturor femeilor care ii intrau in casa, "mama". Acum are 25 de ani. E in inchisoare de vreo 5 si mai are de facut multi ani de acum incolo. A iesit de nenumarate ori, dar afara nu il asteapta nimic bun. Nu are scoala terminata, nu are experienta in munca, nu are sprijin material si nici moral si mai are si cazier.

Cred ca este un caz in care se poate invoca DATORIA DE A IUBI. Nenorocita aia de mama ar fi trebuit sa se uite la el macar din DATORIE.

Stiu ca ce spun eu poate parea utopic dar chiar si o astfel de persoana poate fi salvata de iubire.

Una dintre cartile mele preferate este Mizerabilii de Hugo. Acolo, eroul principal Valjan, e salvat de iubire, iubirea episcopului Bienvienu. Ii cumpara sufletul cu felinarele alea.

Tu daca ai vrea ai putea sa-ti salvezi prietenul. De fapt e datoria ta... Cam cat de greu crezi ca ti-ar fi sa-i scrii o scrisoare? Sa-l intrebi ce mai face... Sa-l lasi sa inteleaga ca nu e singur pe lume, ca se mai gandeste din cand in cand cineva la el. Pentru tine ar fi un efort minim pentru el... ar fi o sarbatoare.

catelusulschiop a scris:

Greutatile construiesc caracterul.

Exact cum un culturist foloseste greutati fizice pentru a-si construii muschii tot asa un om poate folosi greutatile din viata lui pentru a deveni mai bun.

Eu am experienta unui tata care nu a fost prezent. Prefera sa stea in bar cu "prietenii de pahar" decat sa vina acasa. A preferat calea usoara: alcoolul. De fiecare data cand ii reprosam spunea ca nu a baut bani din casa, ca bea doar din ciubucurile ce le facea peste zi. Acum are ciroza, si-a pierdut jobul din cauza asta si isi taraie ce i-a mai ramas din zile trist.

Am invatat din asta foarte mult despre ce inseamna sa fii barbat, sa fii sot. Am invatat prin exemplu negativ. As fi preferat totusi sa invat din exemple pozitive... si au fost si dintr-astea, inca imi mai pot aduce aminte de vremea cand venea acasa devreme, i-l ajutam sa se descalte si ne platea pe mine si pe sora mea cu cate 5 lei, suma enorma pentru un copil de pe vremea aia.

Stiu ca greutatile construiesc caracterul. Dar asta nu inseamna ca suntem obligati sa ne acceptam soarta si sa traim cu cineva care ne face viata un iad. Putem sa facem ceva sau putem sa acceptam.

Stai calm, cazul tau si al lui Mirelut este aproape identic cu al meu. Stiu ce inseamna.

trebuie sa platesc facturile,sa spal rufe,sa-mi iau copilul de la scoala,sa ma duc la serviciu,si mai pe seara sa-l iubesc si pe nefericitul ala care sta cu mine,ala de-i zice sot sau iubit ..sa fim putin seriosi.daca pentru mine iubirea ar deveni o datorie,as renunta sa-mi "mai fac treaba".pana la urma la ce bun?!nu am eu destule datorii ca sa mai incarc viata mea de furnica cu inca una?!

nu fumez din datorie ci poate din prostie,nu-mi sun parintii din datorie ci pentru ca mi-e dor de ei,etc...dar de iubit,iubesc pentru ca niciodata nu am vazut asta ca pe un compromis sau ca sa intru si eu in randul lumii.a iubi nu inseamna a simti "focul" in fiecare zi ci mult mai mult.iar daca eu nu am iubit desi vreau sa cred ca am facut-o..totusi daca maine as "orbi" vreau sa pot spune ca stiu ce e rosu,galben sau oranj,ca am vazut amurgul si marea...si nu am facut-o din datorie!

Maria

Da Maria..perfect de acord, cred totusi ca nu ai citit mai sus...ce ne facem daca la mijloc e un copil handicapat sau care sufera de o boala incurabila?

Problema violentei in familie e una reala. Totusi, proportional vorbind, numarul acestor familii e cu mult mai mic comparati cu cele - sa le zicem - normale. Nu foarte mic, pentru ca fiecare din noi stim macar o singura familie de acest gen , insa restul exemplelor sunt pozitive. Sau normale daca vreti.

heidy_2006 a scris:

Stiu ca greutatile construiesc caracterul. Dar asta nu inseamna ca suntem obligati sa ne acceptam soarta si sa traim cu cineva care ne face viata un iad. Putem sa facem ceva sau putem sa acceptam.

Stai calm, cazul tau si al lui Mirelut este aproape identic cu al meu. Stiu ce inseamna.

Prea putine sunt cazurile, in care cineva se apuca sa ne faca viata un calvar peste noapte. De multe ori e un proces evolutiv. De multe ori ambi poarta vina.

La inceput, dragostea e mare, si daca este canalizata cum trebuie, daca este alimentata zi de zi, fara intrerupere, daca este privita ca o datorie placuta, atunci eu cred ca un asfel de cuplu nu poate esua... nu atat de usor pe cat esueaza marea majoritate a casatoriilor.

Cand este folosit cuvantul datorie, marea majoritate se gandeste a ceva impus si automat negativ, dar nu trebuie sa fie asa. Sunt si datorii placute. Daca zi de zi depui 5 min pentru a te gandi la un simplu gest care sa-i placa partenerului... cu greu s-ar ajunge la nenorocirile atat de comune in viata de cuplu romaneasca.

Mama povestea ca la inceputul casatoriei, stand printre femeile maritate, le mai auzea cum spuneau ca iara a venit sotul beat acasa si a batut-o sau iar a baut nu's ce procent din salar.... Le credea nebune! Ce decriau ele acolo nu era viata de casatorie, in nici un caz nu semana cu ce avea ea acasa.... ce avea atunci.

Marea majoritate pleaca de la iubire... si personal cred ca se reduce tot la greutati... unii sunt lasi si fug de ele... cautand refugiu in alcool sau in telenovele... pe cand altii le iau direct in piept si se lupta cu ele pana le infrang... daca apar mai multe greutati... no problem... cu antrenamentul de la cele de dinainte o astfel de persoana le face fata... cei ce cauta refugiu vor fi din ce in ce mai slabi, mai incapabili sa le rezolve... exact cum e o persoana ce nu mai depune nici un fel de efort fizic... isi da sufletul si de la 100 de m de mers mai rapid.

Pixelut a scris:

Problema violentei in familie e una reala. Totusi, proportional vorbind, numarul acestor familii e cu mult mai mic comparati cu cele - sa le zicem - normale. Nu foarte mic, pentru ca fiecare din noi stim macar o singura familie de acest gen , insa restul exemplelor sunt pozitive. Sau normale daca vreti.

Restul sunt pozitive? Lasa-ma sa te contrazic.... pentru simplu fapt ca nu exista violenta respectivele familii nu sunt exemple pozitive.

Hai sa-ti dau eu un exemplu pe care eu il consider pozitiv.

O prietena povesteste o scena de acasa...

Intr-o seara vine in bucatarie tiptil, mama ei era la aragaz, gatea ceva...

Fara nici un motiv, doar pentru ca asa avea ea chef, se duce usor la mama ei si o ciupeste de fund.

- Nu acum nebunaticule, mai tarziu!

asa da... la 50 de ani sa mai poti spune asta... :rot:

Singura mea datorie este sa ma iubesc pe mine si parintii, fratii, surorile. Partenerul nu il pot iubii din datorie si nici el nu ma iubeste din datorie. Nu as vrea sa fiu iubita din datorie, poate nu am o experienta de viata.

Copiii ii faci ca vrei, deci sunt o datorie asumata, pe viata. Da, pe ei ai datoria sa-i iubesti.

Bloodrayne a scris:

Singura mea datorie este sa ma iubesc pe mine si parintii, fratii, surorile. Partenerul nu il pot iubii din datorie si nici el nu ma iubeste din datorie. Nu as vrea sa fiu iubita din datorie, poate nu am o experienta de viata.

Copiii ii faci ca vrei, deci sunt o datorie asumata, pe viata. Da, pe ei ai datoria sa-i iubesti.

am iubit f mult..acum acel sentiment de iubire sd-a transformat intr-un sentiment de datorie de iubire..simt ca ii sunt datoare cu anumite gesturi si simt caii sunt datoare in general..nu ma simt bine delok..nu sunt fericita..dar nu pot sa ies din relatie sa scap..ma complac in ea..asa in comoditate..ce e de facut?

ananda2005 a scris:

am iubit f mult..acum acel sentiment de iubire sd-a transformat intr-un sentiment de datorie de iubire..simt ca ii sunt datoare cu anumite gesturi si simt caii sunt datoare in general..nu ma simt bine delok..nu sunt fericita..dar nu pot sa ies din relatie sa scap..ma complac in ea..asa in comoditate..ce e de facut?

Iesirea din comoditate nu o poti face decat singurica. Trebuie sa VREI sa te mobilizezi pt a face ceva pt tine.

ariana2006 a scris:

Iesirea din comoditate nu o poti face decat singurica. Trebuie sa VREI sa te mobilizezi pt a face ceva pt tine.

da ai dreptate dar mie mi-e imposibil s-o fac..sunt o fire slaba..ma consider eu..as putea face multe dar stau asa..comoditatea e buna pt toata lumea..toata lumea cam fuge de nou..de teama sa nu iasa ceva si mai nasol decat ceea ce eras in comoditatea aceea..in fine..ai dreptate oricum