Este umilinta o virtute?

VEMANS a scris:

Biserica , indiferent ca se refera la constructie sau la comunitatea adeptilor, nu poate fi decat crestina. Pentru alte culte exista termeni diferiti

Unei divinitati perfecte asa cum o prezinti tu si cum o mentioneaza practica crestina nu ar trebui ca "paharul" rabdarii si/sau iertarii sa se umple vreodata.

Ea nu este un biet credincios ci un ipotetic ideal de comportament.

In realitate cei care au scris scripturile iudaice L-au creat pe YHWE dupa chipul si asemanarea omului

Umilinta nu are nimic de-a face cu iertarea si rabdarea ci cu supunerea, cu recunoasterea mai mult silita a unei autoritati.Nici-un om nu este umil "in mod natural" , nimeni nu se naste umil ci ajunge sa se comporte asa ca urmare a unor constrangeri (materiale, fizice, psihice). Poti fi iertator si rabdator fara sa fii umil : se umileste vreun parinte in fata copiilor sai atunci cand ii educa in primii ani de viata?

Ma refeream la biserica in sensul de adunare a unei comunitati de credinciosi.

Creatia este finita, nu poate suporta la nesfarsit pervertirea fara a se descompune. Trebuie astfel inteles rolul omului de stapan al naturii si supus al lui YHWH, ceea ce stiu ca va depaseste.

Ziceti "recunoasterea mai mult silita a unei autoritati", pentru ca vreti musai sa vedeti umilinta ca pe o impunere exterioara. Insa e plin de oameni umili in mod natural, fara sa fie constransi la asta, fara o situatie degradata care sa-i impinga fortat spre smerenie. Iar parintii se umilesc constant fata de copiii lor, se supun adesea capriciilor lor, probabil ati avut copii si ar trebui sa stiti cum e cu schimbatul de scutece, cu "coboratul in mintea copiilor", cu rabdarea si da...doza buna de autoumilinta necesara sa faci fata la toate prostiile copilariei.

King1 a scris:

Nu sunt de acord, minunile sale sunt realizate prin puterea Lui Dumnezeu.

Puterea lui Dumnezeu nu se manifesta prin idolatri pagani.

Religia tine de starea fiecarui ins.Depinde in ce crezi si ce te face mai blind si bun.Nu poti sa mergi cu idee de religie ca si un steag, nu o sa-ti foloseasca.Religia incepe atunci cand tu constientizezi ca trebuie sa te schimbi si sa fii mai bun.Pare aiurea insa asta e ...

Avem cu totii...sau aproape toti,impresia falsa ca totul se invarte in jurul nostru.Se cheama "egocentrism".

Asa ca raportam orice se intampla,la noi...interpretam la modul personal orice...totul e evaluat,judecat,in legatura cu noi.

Relatiile cu atat mai mult...

Ii raportam si pe ceilalti la noi,si pe noi la ceilalti...ne judecam si ii judecam pe ceilalti cu masura asta,a ego-ului.

Asta ne face foarte vulnerabili...usor de ranit...pentru ca,confundandu-ne cu aceasta constructie mentala,aceasta identitate falsa,inventata de noi insine,orice intra in dezacord cu acest "eu" devine un...atac la persoana,la identitate si fiinta.

Daca cineva nu e de acord cu o idee expusa de noi de exemplu...e clar impotriva noastra...

Daca nu ne impartaseste gusturile si preferintele...

Asa se naste intoleranta...se ajunge la rasism,sexism,la toate formele de discriminare...la frica si ura.

Ca si cum,toata lumea ar trebui sa incapa in patul lui Procust -ego-ul nostru.

Asta e chiar foarte evident pe forum...

Orgoliul pana la urma,consta in a ne identifica cu imaginea asta de sine,in a o lua in serios...ca si cum ar fi adevarul...in a o apara cu dintii,a o promova...si evident,in a face la fel cu supraeul -marele judecator care decide ca nimeni nu e destul de bun...incepand cu noi insine.

Aceasta imagine deformata despre cine ar trebui sa fim,si despre cine nu ar trebui sa fim,aceasta colectie de judecati,acest pretins "ideal" al eului,e chiar mai nociv pentru relatiile noastre decat ego-ul insusi.

A scapa de iluzia asta,de confuzia asta...de identificarea asta cu colectia de pareri si judecati...asta ar putea fi o "dezbracare de sine" autentica...si benefica.

A nu te mai crede nici mai bun,nici mai rau decat ceilalti,a nu-i mai judeca pe ceilalti fata de tine si pe tine fata de ei...a scapa de judecata de sine si judecarea celorlati,asta e pentru mine o virtute.

Nu stiu daca ar trebui numita umilinta...nu stiu cum ar trebui numita.

Pai nu-i judeca pe ceilalti fata de tine si pe tine fata de ei. Judeca-te pe tine fata de adevar, da-ti seama ca "ce e bun si ce este rau" nu stabilesti tu, raporteaza-te la realitatea obiectiva. La Adevar.

Într-un om care crede în dumnezeu zace atât de multă ură încât, atunci când îi spui că nu există dumnezeu, aproape că te-ar reduce la tăcere prin orice mijloc îi cade mai repede la mână. Nu poate, nu trebuie, nu știe, nu vrea. Și totuși, te-ar ucide.

Ma refer la crestinii habotnici !

Va referiti la doar habotnici si nu crestini. Parerea mea.

Pentru crestini "umilinta" inseamna "smerit de bunavoie" , adica lipsit de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine- pacate prin care s-au pierdut ingerii cei rai si primii oameni.

Lipsit de iubirea de sine...adica plin de ura de sine,dupa cum va invata Scriptura:

26.

(invataturile astea eu le soctesc bune pentru a trimite pe cineva la balamuc,apropo)

Ce inseamna "mandria mintii"?

Oamenii care, privind fara incetare la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea. Ei isi pregatesc mintea pentru a fi umpluta de bogatia dumnezeiasca a virtutii si a harului. Constiinta aceasta(pe care foarte putini oameni au reusit s-o inteleaga si s-o accepte) o au mai cu seama cei sporiti intru smerenie.

Arcangelo a scris:

Lipsit de iubirea de sine...adica plin de ura de sine,dupa cum va invata Scriptura:

25. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.

26.

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.

(invataturile astea eu le soctesc bune pentru a trimite pe cineva la balamuc,apropo)

Ce inseamna "mandria mintii"?

Asta pentru ca te raportezi gresit la unele lucruri si fiind ateu e normal sa nu intelegi aceste aspecte... ori sa le intelegi deformat. Esenta acelor versete este ca iubirea de Dumnezeu si de ceilalti semeni trebuie sa fie superioara iubirii de sine, asta reprezentand cea mai rafinata si inaltatoare forma de existenta umana.