Orgoliul

Lizbeth a scris:

Dar daca persoana respectiva doreste sa isi imbunatateasca relatiile cu cei dragi, renunta la orgoliile prostesti sau din cauza carora sufera cei dragi. Daca cei dragi sufera, nici tie, generic vorbind, nu iti este bine, chiar daca nu constientizezi asta.

Este o vorbă care mie îmi place foarte mult, şi pe care o pun des în pratică. Aceasta spune aşa: "Cine simte în sinea lui că explodează, dar totuşi are puterea să spună că totul e în regulă, acela poate cuceri lumea".

Într-adevăr aşa e. Însă la fel de adevărat e că orgoliul face parte din personalitate, şi nu poate fi îndepărtat. Tot ce se poate face e să ne satisfacem orgoliul, sau să ne gândim la urmările manifestării orgoliului. De eliminat, nu se poate elimina. E ca şi când măturăm, ascundem praful sub covor, şi spunem că e curat. E adevărat, e curat, dar praful "mocneşte" sub covor. Orgoliul e o caracteristică a individului, alături de talentele pe care le are, aptitudini şi aşa mai departe. Multe personalităţi ale istoriei au pierit din cauza propriului orgoliu, adică mai corect spus, din pricina imposibilităţii de a-l elimina.

Nici nu trebuie indepartat. Face parte din viata verticala pe care o duc unii si, adevarat, care le aduce acestora neajunsuri destule, dar care le permite sa doarma linistiti noaptea fara sa le fie rusine pentru gesturile pupincuriste din viata lor.

Unii aleg sa lase orgoliul deoparte si asta este calea sigura pentru o slujba mai buna, o familie mai linistita, o viata de invidiat pana la urma. Insa unii, ca le mai zice si rai de gura, aia nu sunt alesi decat arareori pentru joburi bune, familia lor e in continuu conflict iar viata lor e un foc care arde pentru dreptate si adevar. Al lor, desigur.

Nu-s de parere ca trebuie sa renuntam la orgolii. Renuntam astfel la insasi fiinta noatra, la sufletul nostru peste care alegem sa calcam.

Rodica` a scris:

Nu-s de parere ca trebuie sa renuntam la orgolii.

Nici nu se poate renunţa la orgoliu. E ca şi când am vrea să renunţăm la ştiinţa de a merge pe bicicletă.

Orgoliului i se poate pune stăvilar, dar el tot rămâne.

Te-ai stricat ? De cand scrii matale asa ? Pe langa ca nu-s de acord.

Dar de unde pana unde orgoliu=demnitate? Orgoliu este un atribut al neputintei, si este "bun" cat mascheaza neputinta. Si ca sa fim realisti, cu totii suntem neputinciosi intr-un sens sau altul, asa ca mascam.

@lupini: orgoliul e o forta propulsoare, un perpetuum mobile, depinde ce-l pui sa propulseze.

Rodica` a scris:

Nici nu trebuie indepartat. Face parte din viata verticala pe care o duc unii

cum sa nu

Athmy, de ce te bagi in discutii de oraseni ?

Rodica` a scris:

Nici nu trebuie indepartat. Face parte din viata verticala pe care o duc unii si, adevarat, care le aduce acestora neajunsuri destule, dar care le permite sa doarma linistiti noaptea fara sa le fie rusine pentru gesturile pupincuriste din viata lor.

Unii aleg sa lase orgoliul deoparte si asta este calea sigura pentru o slujba mai buna, o familie mai linistita, o viata de invidiat pana la urma. Insa unii, ca le mai zice si rai de gura, aia nu sunt alesi decat arareori pentru joburi bune, familia lor e in continuu conflict iar viata lor e un foc care arde pentru dreptate si adevar. Al lor, desigur.

Nu-s de parere ca trebuie sa renuntam la orgolii. Renuntam astfel la insasi fiinta noatra, la sufletul nostru peste care alegem sa calcam.

Eu zic sa il umfli pana face poc.

Athmy a scris:

Orgoliu este un atribut al neputintei, si este "bun" cat mascheaza neputinta.

Marile familii ale istoriei: Bourbonii, Romanovii, Hannoverienii, Sigmaringenii, Rothschildenii, Rockefellerienii, şi mai nou Al Maktoum-ienii, toate au dat lumii oameni...foarte orgolioşi, care au creat imperii politice, economice şi financiare. Nicidecum orgoliul nu e un atribut al neputinţei, ci din contră, unul al puterii expansive.

A scris bine S.R.-ul: e o forţă propulsoare, însă important e cum e folosit, şi unde.