Jump to content
Forum Roportal
@5 IP

Orgoliul

Rate this topic

Recommended Posts

Orgoliul are multe definitii, dar nu asta vreau sa dezbatem, ci posibilitatea renuntarii (partriale macar), la acest orgoliu care-i raneste pe cei asupra carora ii proiectam implicatiile si implicit pe noi.

Raspunsuri de genul "fii mai bun, mai ingaduitor..." , nu cred ca-si au sensul aici. Am deschis la psihologie, nu la filozofie.

Exemple de concesii facute, ale posesorilor de mega-ego-uri (nu megane-doi :) ) ar fi binevenite, chiar oportune.

 

Sa facem un cerc al dependentilor.

Incep eu.... Nu sunt un om ranchiunos, iert cu usurinta abaterile celor care m-au suparat si care aproape sigur o vor mai face (uneori din rautate pura), dar ma blochez atunci cand trebuie sa iert greselilor celor care ma iubesc.

Simt , cu un fel de sadism in suflet, placere atunci cand ii vad ca sufera din cauza orgoliului meu. Apoi imi pare rau, dar imi paralizeaza mintea la gandul ca ar trebui sa fac altfel. Sunt cam limitat...; stiu!

Ce e de facut ? E ceva ? Sunt solutii reale ? Yoga n-a mers aici, religiile nu ma prind.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

nu vad de ce vrei sa-ti ucizi o parte din egoul care-l porti. ego inseamna eu, orice om sanatos la cap este egoist. e in natura umana sa fie asa, in ce cantitate tine de la persoana la persoana, insa toti suntem. egoul tau reprezinta existenta ta mentala, fara ai fi doar un corp fara suflet. un om sanatos la minte este un om integrat in societate, armonios si egoist. ucide egoismul si altruismul o sa insemne conflict cu propria persoana, inseamna ca iti ucizi din fasa propriile nevoi si idei si faci loc altor ganduri, idei si opinii care-s in contradictoriu cu propria persoana. o indoctrinare altruista nu e buna, duce la alte probleme de genul dificultatii in integrare, de adaptare la mediu/viata de zi cu zi, stima de sine scazuta, sentimente de vinovatie si pana mea, d'astea nasoale...depresii, fobie sociala. ne nastem fara ego si-l dezvoltam pe zi ce trece din viata. la cat de batran esti tu, it's late sa mai schimbi ceva :rot:

Share this post


Link to post
Share on other sites

...pai tocmai asta e...am ajuns la varsta la care realizez ca am o problema. Si realizez ca problema asta mi-a afectat intreaga viata.

Share this post


Link to post
Share on other sites

ce-ai ma? esti in depresie sau pe cale catre butoiul cu melancolie de toamna?

ce atata constiinta grea? subconstientul tau lucreaza in urma ce a invatat pe parcursul vietii, are modele dupa care se urmeaza, ori nascute in capsorul tau ori imprumutate de la mamica si taticul, apoi de la vecinul sau colegul de scoala. egoismul nostru actioneaza in interesul propriu, de ce vrei tu sa-l schimbi? esti egoist ca sa-ti fie bine tie, egoismul lucreaza pt tine - iti aduce respect de sine.

 

una este sa ai atitudine de jigodie, aia nu mai tine de egoism, si alta e sa accepti ca ego-ul tau face parte din tine si se poate modela, insa nu e sanatos a renunta la el.

 

daca esti jogodie, da-ti doua palme si spune 'iarta-ma'. iar daca mai ai iesiri d'astea de drama Queen, da-ti un spitz in gaoz singur sau roaga pe cineva sa ti-l dea. rautatea nu are a face cu egoismul f tare in ce povestesti tu. tu nu esti egoist, esti rau.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu nu sunt egoist. Eu sunt orgolios. Daca eram egoist sau jigodie, mai aveam o fat(z)a si zambeam.

Dar asa...eu realizez ca pierd si totusi sunt neputincios in a schimba ceva.

Acum sunt intr-o criza, cum bine ai intuit, dar nu de melancolie, ci de orgoliu. Ar trebui doar sa accept ca gresesc (eu stiu deja), dar nu pot. Parca mi-as trage singur cu tesla-n OO.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Orgoliul are multe definitii, dar nu asta vreau sa dezbatem, ci posibilitatea renuntarii (partriale macar), la acest orgoliu care-i raneste pe cei asupra carora ii proiectam implicatiile si implicit pe noi.

Raspunsuri de genul "fii mai bun, mai ingaduitor..." , nu cred ca-si au sensul aici. Am deschis la psihologie, nu la filozofie.

Exemple de concesii facute, ale posesorilor de mega-ego-uri (nu megane-doi smile.png ) ar fi binevenite, chiar oportune.

 

Sa facem un cerc al dependentilor.

Incep eu.... Nu sunt un om ranchiunos, iert cu usurinta abaterile celor care m-au suparat si care aproape sigur o vor mai face (uneori din rautate pura), dar ma blochez atunci cand trebuie sa iert greselilor celor care ma iubesc.

Simt , cu un fel de sadism in suflet, placere atunci cand ii vad ca sufera din cauza orgoliului meu. Apoi imi pare rau, dar imi paralizeaza mintea la gandul ca ar trebui sa fac altfel. Sunt cam limitat...; stiu!

Ce e de facut ? E ceva ? Sunt solutii reale ? Yoga n-a mers aici, religiile nu ma prind.

 

 

Pai tocmai pentru ca ierti prea mult si gratuit altora care din rautate te supara - refulezi pe cei dragi.

Bine, mai e si un mod de alint acesta. Sa iti descarci pe cei dragi ofurile. Indiferent ca sunt provocate de altii sau chiar de ei. Nu de putine ori cei apropiati ne sunt sac de box pentru ca ne permit sa ne descarcam pe ei si pentru ca esti sigur ca te vor iubi si vor fi alaturi de tine in continuare.\

 

Solutia ar fi sa discutati deschis, sa recunosti ca gresesti dar in acelasi timp sa constientizeze si ei ca in unele momente ar fi bine sa nu insiste. Sa iti lase spatiu si sa evite sa iti dea apa la moara, pana singur iti dai seama ca ai gresit si revii cu scuze si cu alta atitudine fata de ei.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Orologiul este un ceas mare care se pune in perete.

Nu vad ce legatura are cu psihologia, in afara de faptul ca face cu-cu la ore fixe.

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

Nu vad ce legatura are cu psihologia

Pai daca ai numa' doo nobele si nici unu' la psiho...nu stii. Nimic nu stii.

Locul lui aici este, fi'nca-i o deviatie comportamentala, chiar de apare la majoritatea oamenilor.

Si am deschis subiectul, fiindca la mine problema-i mare; mai mare decat la altii. Imi afecteaza viata...serios vorbesc.

Nu ca face cu-cu si-mi arata ora, ma deranjeaza, ci ca trec zile intregi fara sa ne vorbim, sa ne iubim. Vreau sa-i spun ceva frumos, ma pregatesc si cand s-o fac...ma razgandesc si ma si enervez. Pe mine ma enervez; parca-s nebun, asa ma port.

De-aia vreau sa discut si cu altii, sa vad daca a gasit vreunu vreo solutie magica.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Orgoliul.

Mda..sa vedem.Punem o oglinda pe perete, musai sa fie in lumina...asa imaginea e perfecta.Vine Orgoliul si spune : Nu-i asa ca tu esti cea mai frumoasa din tara?"

Si tu spui : Da...Da..cum ai ghicit ?

Orgoliul sta in spatele tau si iti sopteste : ,,Esti mai presus de ceilalti, ridica sprinceana in semn de dispret"

Si tu spui: Nu-i asa ?!

 

 

...si povestea continua

cred ca asta e Dl. Orgoliul

Share this post


Link to post
Share on other sites

* dar ma blochez atunci cand trebuie sa iert greselilor celor care ma iubesc

 

si cu asta ai spus tot....daca ziceai celor pe care II IUBESC poate ca era vorba de orgoliu pur dar asa....drag.gif

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×