INTREBARI CARE-SI CAUTA UN RASPUNS.

lupini a scris:

Când spui tipuri de entropie, e posibil să te gândeşti la entropia din diferitele domenii, cum e entropia mecanică, au entropia informaţională, însă acestea, şi toate celelalte tipuri, sunt echivalente, pentru că entropia este o măsură a ordinii, sau dezordinii. A spune diferite tipuri de entropie, a ca şi când am spune, diferite tipuri de kilometru. Măsurile nu au tipuri. Entropia e valabilă pentru dimensiunea asta schimbătoare.

În schimb, în Lumea Ideilor Neschimbătoare, entropia nu e prezentă, deoarece nu există dezorganizare, adică schimbare. Exemplul cel mai bun e dat de Pitagora, prin matematică: de exemplu, un triunghi ideal va rămâne acelaşi triunghi, veşnic, având unghiuri şi laturi fără "grosimi". Dar în Lumea Schimbătoare materială, un triunghi se va schimba la fiecare desenare, pentru că laturile vor avea grosimi, din cauza grosimii...instrumentului de scris.

Am sentimentul ca "entropia"-a devenit subiectul de dezbatere,si nu "timpul"...Apreciez toate aceste informatii,care recunosc ,imi mai intregesc bagajul de cunostinte,dar tot nu inteleg argumentul in favoarea "iluziei'timpului?!

mircea_hodor a scris:

Am sentimentul ca "entropia"-a devenit subiectul de dezbatere,si nu "timpul"...Apreciez toate aceste informatii,care recunosc ,imi mai intregesc bagajul de cunostinte,dar tot nu inteleg argumentul in favoarea "iluziei'timpului?!

Entropia, adică schimbarea, generează iluzia timpului. Dacă nimic nu s-ar mai schimba, timpul nu ar mai exista.

Eu merg mai departe, spunând că nu numai timpul e iluzie, ci însăşi existenţa pe care o numim "materială". Chiar şi mişcarea care dă iluzia timpului, e ea însăşi iluzie.

lupini a scris:

Entropia, adică schimbarea, generează iluzia timpului. Dacă nimic nu s-ar mai schimba, timpul nu ar mai exista.

Eu merg mai departe, spunând că nu numai timpul e iluzie, ci însăşi existenţa pe care o numim "materială".

Este foarte interesant intr-adevar,faptul ca pina si stiinta descopera lucruri care par sa comfirme iluzia din spatele materiei..Sint cunoscute ultimele revelatii stiintifice,vizavi de faptul ca la o" privire"in profunzimea materiei,pare sa nu fie nimic cu adevarat consistent...Recunosc insa ca ma simt oarecum depasit in a ma putea rupe de "geometria Euclidiana".Probabil ca abordarea logica nu este cea mai potrivita in cazul acestui gen de intrebari

mircea_hodor a scris:

Este foarte interesant intr-adevar,faptul ca pina si stiinta descopera lucruri care par sa comfirme iluzia din spatele materiei..Sint cunoscute ultimele revelatii stiintifice,vizavi de faptul ca la o" privire"in profunzimea materiei,pare sa nu fie nimic cu adevarat consistent...Recunosc insa ca ma simt oarecum depasit in a ma putea rupe de "geometria Euclidiana".Probabil ca abordarea logica nu este cea mai potrivita in cazul acestui gen de intrebari

Să luăm cifra 1 ca unitate de materie, şi să divizăm unitatea de multe ori, de o infinitate de ori. Se ajunge la formula 1/∞ = 0. Asta arată că dacă unitatea de materie e divizată de o infinitate de ori, se ajunge la 0, adică la nonexistenţă. Însă aşa ceva nu se poate face deoarece ar fi nevoie de o energie infinită. Iar cum Universul "material" e finit şi el, nu avem de unde face rost de această cantitate de energie.

Prin urmare, recurgem la raţionament. Unul dintre ele este paradoxul lui Zenon, despre care am mai scris aici.

lupini a scris:

Să luăm cifra 1 ca unitate de materie, şi să divizăm unitatea de multe ori, de o infinitate de ori. Se ajunge la formula 1/∞ = 0. Asta arată că dacă unitatea de materie e divizată de o infinitate de ori, se ajunge la 0, adică la nonexistenţă. Însă aşa ceva nu se poate face deoarece ar fi nevoie de o energie infinită. Iar cum Universul "material" e finit şi el, nu avem de unde face rost de această cantitate de energie.

Prin urmare, recurgem la raţionament. Unul dintre ele este paradoxul lui Zenon, despre care am mai scris aici.

Impresia mea (proprie si personala) legata de acest paradox,este ca se greseste atunci cind este devizata la infinit miscarea din A inspre B...Dovada rezulta din insasi reversul acestei demonstratii,si anume;daca teoria spune ca in urma divizarii la infinit a acestei distante rezultatul este 0,firesc ar fi si ca,daca am cuantifica toate aceste diviziuni(caci suna mai firesc sa adun ordinele de marime din interiorul distantei A-B),rezultatul sa fie tot 0,ceea ce e absurd.Insasi experimentul presupune din start o fracturare la infinit a unei valori certe,nu a lui zero.

mircea_hodor a scris:

Impresia mea (proprie si personala) legata de acest paradox,este ca se greseste atunci cind este devizata la infinit miscarea. Dovada rezulta din insasi reversul acestei demonstratii,si anume;daca teoria spune ca in urma divizarii la infinit a acestei distante rezultatul este 0,firesc ar fi si ca,daca am cuantifica toate aceste diviziuni rezultatul sa fie tot 0,ceea ce e absurd.

Într-adevăr, dacă ne folosim cele 5 simţuri, pare absurd să nu fie mişcare, însă raţiunea asta arată. Greşeala pe care o percepi, vine din faptul că raţiunea şi simţurile de multe ori sunt antagonice.

În urma divizării la infinit a distanţei, rezultă 0, adică nemişcare. La fel se întâmplă şi cu reversul. Ştim că un punct are dimensiunea zero, pentru că el este o coordonată, o locaţie. Să ne uităm la imaginea de jos, care este binecunoscutul sistem de axe al coordonatelor carteziene:

Originea, este punctul (locaţia) 0. Dacă ar exista o fiinţă infim de mică, şi ar dori să meargă de la punctul (locaţia) 0 la punctul (locaţia) 1, ar trebui să treacă prin punctele 0,000...∞, urmat de punctul 0,000...∞, urmat la rândul lui de punctul 0,000...∞, şi tot aşa, până la 0,000...∞.

Dacă adunăm 0,000...∞ + 0,000...∞ + 0,000...∞ + ... + 0,000...∞ = 0.

Asta arată că acea fiinţă minusculă, dacă ar porni din originea axelor, care este 0, şi ar dori să meargă până în punctul 1, ar parcurge distanţa...0. Adică nu s-ar mişca deloc.

Şi totuşi, cele cinci simţuri, mai exact simţul vederii, prin care primim circa 80% din informaţia bazată pe simţuri, ne spune că dreapta există, şi este infinită. Însă raţiunea ne arată că 0 alături de 0, alături de 0, nu e nicidecum infinit, ci e tot 0. Acesta e antagonismul dintre raţiune şi simţuri.

Unul dintre marile genii ale secolului 20, Kurt Gödel, a renunţat la facultatea de fizică în 1925, deoarece, spunea el, aceasta, fizica se bazează pe experimentele simţurilor. A îmbrăţişat matematica şi filosofia, pentru că, tot el spunea, acestea au la fundament cunoaşterea bazată pe raţiune pură, care ne permit să avem revelaţii, adică intuiţii raţionale.

lupini a scris:

Originea, este punctul (locaţia) 0. Dacă ar exista o fiinţă infim de mică, şi ar dori să meargă de la punctul (locaţia) 0 la punctul (locaţia) 1, ar trebui să treacă prin punctele 0,000...∞, urmat de punctul 0,000...∞, urmat la rândul lui de punctul 0,000...∞, şi tot aşa, până la 0,000...∞.

Dacă adunăm 0,000...∞ + 0,000...∞ + 0,000...∞ + ... + 0,000...∞ = 0.

Asta arată că acea fiinţă minusculă, dacă ar porni din originea axelor, care este 0, şi ar dori să meargă până în punctul 1, ar parcurge distanţa...0. Adică nu s-ar mişca deloc.

Si de ce n-ar fi de fapt:0.0000+0.ooo1+0.0001+...0.0001?

mircea_hodor a scris:

Si de ce n-ar fi de fapt:0.0000+0.ooo1+0.0001+...0.0001?

Stiu ca "geometria Euclidiana",ne determina sa gindim in unele privinte(chiar esentiale),pozitivist...Dar,in cazul de fata tot nu reusesc sa inteleg acel 0.000...Pina si in numerologia teologica,numerele 1,2,3 ..au o reprezentare reala?!

mircea_hodor a scris:

Si de ce n-ar fi de fapt:0.0000+0.ooo1+0.0001+...0.0001?

Pe axa x din sistemul cartezian, sunt reprezentate toate numerele din mulţimea numerelor reale . Prin urmare, după 0 nu urmează 0,0001, ci 0,000...∞. La fel de bine am putea spune că după 0 urmează 0,000000000000000000001......0001... sau 0,00000000000000000000000000000000001........000000000001..., însă, cum vedem, există o infinitate de numere, adică ceva nelimitat, şi prin urmare, se scrie 0,000...∞.

Imi pare....indiferent sa dau peste cap teorii ce nu stau in picioare.

Gauri negre nu exista. Aceste gauri negre sint doar teoretice, ca si stringurile.

Punerea lor in evidenta e practic imposibil, fiindca....nu se vad decit prin efecte. Adica multe stele aglomerate linga ele. Ce poate fi un fenomen similar celui vazut si pe Pamint, fara sa fie nu stiu ce masa mare la aglomerarile ce se vad peste tot.

Cel mai mare corp din univers ca masa, are densitatea 900.

Luati un bat si invirtiti o apa repede.

Ce se formeaza acel virtej, se invirte minute bune.

Daca virtejul se autointretine prin masa stelelor, dureaza miliarde de ani. Cam asta e cu gaurile negre din centrul galaxiilor. Un virtej energetic alimentat de insesi masa stelelor din galaxie.

NASTYPRIMUL a scris:

Imi pare....indiferent sa dau peste cap teorii ce nu stau in picioare.

Gauri negre nu exista. Aceste gauri negre sint doar teoretice, ca si stringurile.

Punerea lor in evidenta e practic imposibil, fiindca....nu se vad decit prin efecte. Adica multe stele aglomerate linga ele. Ce poate fi un fenomen similar celui vazut si pe Pamint, fara sa fie nu stiu ce masa mare la aglomerarile ce se vad peste tot.

Cel mai mare corp din univers ca masa, are densitatea 900.

Luati un bat si invirtiti o apa repede.

Ce se formeaza acel virtej, se invirte minute bune.

Daca virtejul se autointretine prin masa stelelor, dureaza miliarde de ani. Cam asta e cu gaurile negre din centrul galaxiilor. Un virtej energetic alimentat de insesi masa stelelor din galaxie.

Interesanta teoria cu virtejul de apa...Dar ca sa ma raportez doar lșa exemplul dumneavoastra,daca in acel virtej plasez citeva obiecte ,acestea vor atenua virtejul respectiv;iar daca imi propun sa analizez mai in profunzime,as spune ca obiectele usoare atenueaza miscarea respectiva,si se aglomereaza spre centru(nu e cazul nostru),in vreme ce obiectele grele se scufunda,insa si undele create de acea scufundare influenteaza virtejul...de unde ati tras concluzia ca masa stelelor din zona ar impulsiona la nesfirsit aceasta miscare?Putem spre exemplu sa ne imaginam acest fenomen chiar in propriul nostru sistem solar,ar fi acelasi lucru dar la scara mult mai mica;daca atribuim masa planetelor din jurul soarelui,(o masa proportionala cu masa lor actuala-ca sa nu complicam lucrurile)credeti ca aceasta va accelera rotatia lor?Impresia mea este ca vor ajunge sa se ciocneasca.Iar daca am pastra aceeasi proportie si in legatura cu distanta dintre ele(s-ar impune nu?).am avea aceeasi situatie ca cea la scara mult mai mica ,adica"cea actuala"...