In timp ce eram intr-un templu budist si experimentam din plin divinitatea, stateam si ma intrebam: Oare e bine sa le distrugi credinta oamenilor ? Sau mai bine ii lasi in visele lor ? Ce anume presupune trairea de credincios ? Pentru ca daca presupune contact real (real in sensul de real dpdv subiectiv) cu divinitatea, e un lucru pretios care merita pastrat. Dar ma uit la credinciosii de rand de se inghesuie in biserici sa prinda un strop de apa sfintita. Traiesc oamenii aceia sentimentul de divinitate ? Sau defapt sunt niste oameni chinuiti de temeri ? Evident, sentimentul de divinitate e accesibil si unei persoane care nu e religioasa. Dar din nou ma intreb. Oare oricarei persoane ? Ca de data asta ma uit la ateii astia de e plin facebook-ul de ei, si numai interesati de spiritualitate nu sunt ei. Daca ii duci in biserica, ar fi in stare sa deseneze grafitti peste icoane. Cand defapt bisericile/templele, prin insasi arhitectura pe care o contin sunt in stare de a genera in oameni sentimentul de divinitate.
Cam care ar fi raspunsurile la aceste intrebari ?
Va las cu un cantecel prin care poate fi contactata divinitatea asiatica:


Ma deranjeaza in schimb manipularea acestor indivizi de catre forma institutionalizata a credintei , religia, care bazandu-se pe numarul credinciosilor individuali incearca sa impuna tuturor oamenilor acest comportament.