Sunt posibile relațiile interumane dezinteresate ?

Mai rar dar sunt posibile relatiile interumane dezinteresate

Cum spune si vorba" nimic nu e gratis in viata"

Greu. Oamenii sunt animale raţionale şi sunt prin urmare călăuziţi de scopuri şi diverse imbolduri, care au o bază afectiv-motivaţională, respectiv răspund unor interese. Nimic nu e dezinteresat în mod absolut în afară de comportamentul iraţional, ceea ce există rar. Mă refer la faptul că şi altruismul este tot rezultatul unor interese. Pentru persoana altruistă, deci aparent dezinteresată, bucuria mai mare este să dăruiască decât să primească, interesul ei este să găsească un comfort emoţional prin ajutorarea semenilor. Însă aceste relaţii altruiste duc adesea la dezamăgiri sau dispreţul celor care resping bunătatea şi o consideră un semn de prostie. Mulţi aderă la principiul "nici o faptă bună nepedepsită". Printr-un joc al întâmplării şi eu am trecut prin situaţii frustrante de genul acesta, de pildă ajutând oameni necăjiţi pe stradă am rămas eu constant fără bani după aceea.

Sunt mulţi oamenii care ar ajuta sau ar avea relaţii dezinteresate, dar şansele de a întâlni ocazia de a ajuta într-o lume unde povestea lui Robin Hood este doar fantezie, o lume hipertehnologizată şi cu frontiere securizate, sunt într-adevăr foarte mici. Poate cunoaşteţi frumoasa poveste a lui Jean Valjean, cum s-ar mai putea ea retrăi în zilele noastre? Dar oare atunci chiar era posibil?

Eu cred că sinceritatea 100% este posibilă. Sunt mulţi oameni naivi şi puri, care trăiesc cu inima curată şi nu mint niciodată. Este adevărat că mulţi sunt consideraţi nebuni sau respinşi de societate precum idiotul lui Dostoievski, dar pentru ei este starea naturală de a fi. Lumea în general este ipocrită şi poartă măşti, trăim cu toţii pe o scenă, cum e vorba veche a lui Shakespeare. Dar există cred eu cel puţin momente în care oamenii vor să fie frumoşi, să se simtă în largul lor prin sinceritate...totul este să găseşti persoana potrivită. Cel mai bun exemplu pe care nu trebuie să îl uităm e cel al copilului care nu a învăţat încă să mintă. Eu nu aş sfătui pe nimeni să fie 100% sincer, dar nici să joace teatrul absurdului, rănind sufletele care nu pot înţelege acest lucru. Este bine să ştim să ne alegem vorbele cu grijă, ele pot răni mai mult cred eu dacă sunt false. În funcţie de interlocutor desigur.

Crismonimold a scris:

Oamenii sunt animale raţionale şi sunt prin urmare călăuziţi de scopuri şi diverse imbolduri, care au o bază afectiv-motivaţională, respectiv răspund unor interese. Nimic nu e dezinteresat în mod absolut în afară de comportamentul iraţional, ceea ce există rar. Mă refer la faptul că şi altruismul este tot rezultatul unor interese.

corect !

Mai Redondo, ai si tu un mod de a privit lucrurile... pfoaaa... le descosi in toate felurile, chiar si atunci cand nu e cazul. Evident ca exista relatii interumane dezinteresate. Eu numai dastea am. Evident, cu stilul tau de a descoase lucrurile, poti veni cu tot felul de argumente caraghioase: "ai relatii pentru ca ai nevoie de socializare, ai nevoie sa iti exprimi ideile, ai nevoie sa bla-bla-bla". Common... Dupa tine ar trebui sa ne omoram instant, ca fiecare clipa din viata facem ceva rau, pana si faptul ca respiram aerul e rau la tine.

Redondo a scris:

În ce măsură sunt posibile relațiile dezinteresate (d)intre oameni ?

In general dar si in particular - mediul actual, capitalist, (din ce in ce mai) competitiv.

Altfel spus, putem să purtăm o discutie normală sau să oferim ajutor cuiva dar fară să fim ipocriți și să așteptam ceva in schimb(un profit) ? Este posibilă sinceritatea totală(100%) în mediul actual ?

In ordinea evenimentelor, interesul precede dezinteresul.

De exemplu într-o casatorie de interes, interesele sunt diametral opuse; barbatul este interesat de sex si femeia de banii barbatului, sau invers, femeia interesata de sex si barbatul de banii femeii. Aici valorile se pot inversa; dezinteresul de sex precede interesul financiar când femeia sau barbatul îsi dau seama ca partenerul nu-l doreste ci doar simuleaza.

Un alt exemplu, multi s-au interesat de discutiile pe un forum de filosofie dar s-au dezinteresat dupa o anumita perioada dându-si seama ca a filosofa si a se preface a filosofa, nu e totuna.

D.p.d.v. filosofic, sinceritatea e problematica, caci ea e definita ca puerilitate juvenila sub dominatia paralogismelor (ignoranta 100%). De la sinceritate, naivitate si seriozitate rigida pâna la autenticitate si adevaruri universale, e drum lung. Nu ne putem interesa de ceva ce depaseste puterea noastra de întelegere, caci dimensiunea intereselor meschine are aceiasi marime cu febletea puterii de întelegere.

Culmea filosofiei, dezinteresul pastreaza în el însusi interesul (structura cuvântului) de-a lungul timpului, de-a lungul generatiilor, reanimându-se acolo unde curiozitatea are si o baza solida în trairi obiective si culturi subiective.

Crismonimold a scris:

Greu. Oamenii sunt animale raţionale şi sunt prin urmare călăuziţi de scopuri şi diverse imbolduri, care au o bază afectiv-motivaţională, respectiv răspund unor interese. Nimic nu e dezinteresat în mod absolut în afară de comportamentul iraţional, ceea ce există rar. Mă refer la faptul că şi altruismul este tot rezultatul unor interese. Pentru persoana altruistă, deci aparent dezinteresată, bucuria mai mare este să dăruiască decât să primească, interesul ei este să găsească un comfort emoţional prin ajutorarea semenilor. Însă aceste relaţii altruiste duc adesea la dezamăgiri sau dispreţul celor care resping bunătatea şi o consideră un semn de prostie. Mulţi aderă la principiul "nici o faptă bună nepedepsită". Printr-un joc al întâmplării şi eu am trecut prin situaţii frustrante de genul acesta, de pildă ajutând oameni necăjiţi pe stradă am rămas eu constant fără bani după aceea.

Sunt mulţi oamenii care ar ajuta sau ar avea relaţii dezinteresate, dar şansele de a întâlni ocazia de a ajuta într-o lume unde povestea lui Robin Hood este doar fantezie, o lume hipertehnologizată şi cu frontiere securizate, sunt într-adevăr foarte mici. Poate cunoaşteţi frumoasa poveste a lui Jean Valjean, cum s-ar mai putea ea retrăi în zilele noastre? Dar oare atunci chiar era posibil?

Eu cred că sinceritatea 100% este posibilă. Sunt mulţi oameni naivi şi puri, care trăiesc cu inima curată şi nu mint niciodată. Este adevărat că mulţi sunt consideraţi nebuni sau respinşi de societate precum idiotul lui Dostoievski, dar pentru ei este starea naturală de a fi. Lumea în general este ipocrită şi poartă măşti, trăim cu toţii pe o scenă, cum e vorba veche a lui Shakespeare. Dar există cred eu cel puţin momente în care oamenii vor să fie frumoşi, să se simtă în largul lor prin sinceritate...totul este să găseşti persoana potrivită. Cel mai bun exemplu pe care nu trebuie să îl uităm e cel al copilului care nu a învăţat încă să mintă. Eu nu aş sfătui pe nimeni să fie 100% sincer, dar nici să joace teatrul absurdului, rănind sufletele care nu pot înţelege acest lucru. Este bine să ştim să ne alegem vorbele cu grijă, ele pot răni mai mult cred eu dacă sunt false. În funcţie de interlocutor desigur.

Asta mi-a amintit de raspunsul pe care l-am primit de la un copil ce avea doar cativa anisori, la intrebarea: "Pe cine iubesti tu cel mai mult?"

El a raspuns inocent: "Pe mine".

Pentru a exista relatii dezinteresate intre oameni, e necesar sa ne intelegem si valorizam cat mai bine, cat mai profund, pe noi insine.

Ce anume a provocat raspunsul dat de acel copil?

Egoismul (interesul) sau iubirea naturala de sine (dez-intersul)? pentru ca numai actionand cu intelepciune in spiritul iubirii naturale de sine, ajunge omul prin derogare de la sine sa il asimileze pe celalat ca fiind asemanatorul sau si deci sa isi reverse aceeasi iubire (pe cat posibil) si asupra lui (pana la urma e tot un egoism si iubirea naturala de sine, dar e un egoism ce tinde spre armonie ne-degenerativa pe cat ne e posibil; insusi sistemul trofic al naturii este unul armonios dar dual, constructiv-distructiv).

Interesul si dez-interesul sunt precum amagirea si dez-amagirea; de ce ajungem dez-amagiti?

Intrucat ne-am amagit.

Ce insemna sa fim dez-interesati?

Sa nu intram sau sa iesim din a fi interesati.

Si cum poti fi dez-interesat dar totusi "uman"?

Prin cultivarea aspectelor iubirii de sine si de semeni in spiritul inocentei naturale (neprefacuta, nepatimasa si totodata inteleapta; multi blameaza intelepciunea, uita insa ca nu ar fi capabili nici sa nu urineze in pantaloni daca nu ar fi dobandit intelepciune, asta ca sa nu mai vorbesc despre fenomenala dezvoltare pe care capacitatea de "a intelege" ceva, orice, o dobandeste prin experinta de viata, viata inteleptindu-te; nici un inteles pe care si-l formeaza sau pe care "il primeste" un om, nu vine ne-filtrat, ne-interpretat de intelepciunea sa; orice traire emotionala sau speciala e perceputa prin prisma a ceea ce ai inteles deja pe parcursul vietii; de aici si pleiada de incredintari ce denatureaza anumite trairi afectiv-speciale si conduc ideatic la idologii si dogmatizare in toate domeniile vietii umane).

Acesta insa e cel mai greu lucru cu putina; daca privim la istoria umanitatii vom constata cu lejeritate o crunta lipsa de evolutie in planul constiintei (constiinta in sens etic).

nimeni d’nimic a scris:

Acesta insa e cel mai greu lucru cu putina; daca privim la istoria umanitatii vom constata cu lejeritate o crunta lipsa de evolutie in planul constiintei (constiinta in sens etic).

Sunt întrutotul de acord!

Poate că am exagerat puţin când am scris că omul altruist, dezinteresat, este de fapt tot interesat. Acestea sunt interese umanitare, pozitive. Mă refeream la faptul că unii oameni, (chiar şi eu am fost aşa uneori), suferă mult dacă nu pot ajuta cu adevărat, pentru ei nevoia de a face fapte bune este ca orice altă nevoie egoistă. Depinde de educaţie şi aspiraţii. Dar este ceva exagerat, importante sunt faptele, nu intenţiile. Este o distanţă foarte mare între a vrea să ajuţi, să dăruieşti ceva bun şi a fi în stare cu adevărat de acel lucru. Oamenii înţelepţi se simt mai liberi fiindcă nu îşi doresc prea multe dincolo de ceea ce pot avea (aşa am auzit, dar cred că e nevoie totuşi de anumite condiţii, nu oricine reuşeşte acest lucru)

GeoFiloRo a scris:

De exemplu într-o casatorie de interes, interesele sunt diametral opuse; barbatul este interesat de sex si femeia de banii barbatului, sau invers, femeia interesata de sex si barbatul de banii femeii.

Se spune "căsătorie din interes" doar dacă la mijloc sunt interese financiare. Dar dacă este prezent doar interesul faţă de sex, pentru ambii parteneri, nu este tot "căsătorie din interes"? Sau dacă este prezent doar interesul faţă de celălalt?

Este mai bună o căsătorie lipsită de interes? Dimpotrivă, este chiar mai imorală.

Crismonimold a scris:

Oamenii înţelepţi se simt mai liberi fiindcă nu îşi doresc prea multe dincolo de ceea ce pot avea (aşa am auzit, dar cred că e nevoie totuşi de anumite condiţii, nu oricine reuşeşte acest lucru)

Ma simt special.