Început de acces realitate, Joi 25 iul 2013 · 19 răspunsuri · 15.709 vizualizări
Athmy a scris:Ba suntem cu adevarat noi, cu singurul amendament ca acest "noi" ne este necunoscut.
Tu eşti TU doar în întregime. Emoţiile îţi aparţin, dar TU eşti mai mult decât suma emoţiilor sau trăirilor. Mâna dreaptă este a ta, dar nu eşti TU.
Un nebun este, legal, aceeaşi persoană ca înainte de tulburare, dar psihic, se poate considera altcineva: poate Napoleon, poate Isus.
Mă gândesc şi la reclama: "Nu eşti tu când ţi-e foame".
omul nimeni a scris:1 - Asa am perceput eu schema functionala, tocmai de aceea am supus-o dezbaterii, pentru a o analiza si remodela daca e cazul; legatura cu filozofia e aceea ca nu o pot incadra nici la stiinta si nici la sanatate sau religie-spiritualitate.
2 - Chiar ma gandeam dupa ce am constatat si eu ce fel a iesit denumirea topicului, "ar fi cazul sa imi ridice cineva mingea la fileu" si iata tu ai facut aceasta oferindu-mi posibilitatea sa ma explic; mersi.
Tu, ai citat din textul meu introductiv si constat acolo o fraza, a treia, ce nu pare a fi in textul meu original, aceasta: "emotiile la care avem acces s-ar manifesta doar daca e indeplinita schema functionala prezentata?..."
Haosul mai face legea uneori; asa mi s-a intamplat si mie, titlul initial a fost ceva de genul: "Emotiile distructive sunt dorintele noastre?", prin modificarea in forma actuala a rezultat ceea ce se vede, a ramas un "le" nejustificat si eu nu am ma avut acces la a-l sterge.
Ok, am înţeles acum. Subiectul ţine în primul rând de psihologie, însă sigur că se poate aborda şi pe aria filosofiei.
După mine, înainte de a aborda problema pe care o ridici, ar fi bine să discutăm un pic despre emoţii în general şi despre înţelesul sintagmei emoţii distructive. Ca şi în cazul altor concepte, există multe definiţii ale emoţiei care diferă de la dicţionar la dicţionar. Sintetizând, pentru lucru, putem spune că emoţia este o stare afectivă pe care o experimentam, o reacţie subiectivă faţă de mediu însoţită de modificări fiziologice şi de comportament. Altfel şi mai simplu spus, este o stare care vine asupra noastră brusc, sub forma unor trăiri mai mult sau mai putin violente şi mai mult sau mai puţin trecatoare.
Cu privire la sintagma emoţii distructive nu stiu când şi cum a apărut aceasta, însă în mod cert unul din cei care a popularizat-o este şi psihologul şi scriitorul Daniel Goleman, în cartea sa Emoţiile distructive. Prinemoţii distructive el înţelege acea categorie de emoţii (înţelese ca reacţii afective), care ne rănesc pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi. Şi analizează în special furia, teama şi depresia.
Acum referitor la ce spui tu, anume că emoţiile distructive ar fi propriile noastre dorinţe şi la exemplul tău cu "emotia irascibilitatii (nervozitatii) o satisfacere a unei dorinte, a dorintei de a fi irascibil", aici eu nu sunt sigur că-ţi împărtăşesc opinia cu privire la modul în care ai formulat problema sau, cel puţin, m-aş vedea nevoit să nuanţez puţin, eventual să o reformulez. Emoţiile (fie ele pozitive sau negative) sunt răspunsuri afective imediate la trăirile noastre din viaţa de zi cu zi. Ele pot apărea ca urmare a satisfacerii sau nu a unor dorinţe, dar nu pot fi confundate cu acestea. Iar uneori avem emoţii care n-au legatură cu dorinţa noastră. La asta am putea adăuga faptul că, la oameni, experienţa unei emoţii mai depinde de un set convingeri şi credinţe despre lume, pe care le folosim pentru a evalua diverse situaţii.
Dar ca să fiu sigur că am înţeles, te referi cumva la faptul că am avea un, să-i zicem, "program" prestabilit de experimentare a unor emoţii? Poate doar în acest caz am putea să spunem că emoţiile distructive ar fi propriile noastre dorinţe.
Editat Sâm 27 iul 2013 01:22
stupid_me a scris:Mai bine refulezi, decat sa defulezi. E mai sanatos.
A iti dori sa fii linistit desi ceea ce se intampla trezeste in tine nelinistea (indiferent daca ti-o doresti sau nu) - este uman.
Nu suntem roboti.
Ai perfecta dreptate (cu mentiunea, corectie, adusa de colegul, privitor la refulare si defulare), asa am sustinut si eu si o fac in continuare, dar, am experimentat inainte de a deschide acest topic, posibilitatea inedita, speciala si foarte utila, ca "omul" (de fapt constiinta de sine, sa ii zicem asa, sau poate sa ii spunem eu-l) are posibilitatea de la natura, sa fie focusat si pe altceva decat pe trairea irationala a emtiei, sa fie focusat pe derularea logica a procesului de declansare si desfasurare a evenimentelor ce compun realitatea in care se consuma acea emotie.
Eu sincer, as fi incantat sa pot detine controlul emotiilor mele, asa cum s-a intamplat inainte de a deschide acest topic.
Am fost constient si am permis intentionat declansarea treptata a emotiei de irascibilitate, am gestionat evenimentul pana in faza de furie inclusiv si m-am retras din a ma manifesta emotional dupa ce mi-am atins scopul; intregul proces a fost permanent aflat sub controlul ratiunii.
Aceasta e problematica topicului, cum oare de e posibil asta, cum sa ajungem a permanentiza asa ceva intru folosul nostru si al celor cu care intram in contact?
Editat Sâm 27 iul 2013 08:37
Marinel a scris:Tu eşti TU doar în întregime. Emoţiile îţi aparţin, dar TU eşti mai mult decât suma emoţiilor sau trăirilor. Mâna dreaptă este a ta, dar nu eşti TU.
Un nebun este, legal, aceeaşi persoană ca înainte de tulburare, dar psihic, se poate considera altcineva: poate Napoleon, poate Isus.
Mă gândesc şi la reclama: "Nu eşti tu când ţi-e foame".
Extraordinara descoperire :D
Doar ca un lucru marunt vorbeste despre tine la fel de multe ca un lucru maret. Iar fericirea se afla in lucruri marunte (fara reclama).
Redondo a scris:invers e mai sanatos, adica sa te eliberezi, sa scapi de emotiile negative. tocmai de aceea eu îi incurajez pe cei care vor sa ţipe, sa distruga obiecte...
din pacate nu poti fi regizor in aceste acte. adica nu-ţi poţi propune sa te duci pe câmp si să ţipi ca să defulezi, nu va funcţiona asa. deci controlul asupra emotiilor tale si implicit liberul arbitru este f. mic sau inexistent. ai nevoie de o situaţie anume, un cumul de factori care sa aducă la suprafaţă emoţiile negative si apoi tu sa te descarci (de exemplu sa te enerveze cineva si apoi sa ţipi la el --- asta se practica prin afară de psihologi pentru controlul furiei).
din pacate societatea actuala modelează oamenii catre inhibarea si refularea emotiilor negative. nu mai ai voie sa te afisezi nervos, irascibil, nicidecum sa ai iesiri violente.
Vorbesti asa cum as fi facut-o si eu,
Si totusi se poate.
Nu sunt in masura sa dau solutii, as face-o imediat, am experimentat insa posibilitatea si pot spune doar ca e exceptional sa poti fi dirijorul starilor tale emtionale, ele sa iti asculte comenzile tie ca ratiune conducatoare si sa ti se supuna ca niste catelusi.
Marinel a scris:2. Problema principală este că în cele mai multe cazuri agresivitatea apare din cauza prelucrării insuficiente a informaţiilor externe. Dacă privim evolutiv, acest lucru este firesc. În situaţii critice, răspunsul trebuie să fie rapid. Însă emoţiile "negative" preiau apoi controlul şi inhibă nivelurile superioare ale conştiinţei. Deşi în legislaţie nu este o scuză, acţiunile din timpul "crizelor de nervi" sunt specifice stărilor de conştiinţă alterată.
Aceste acţiuni sunt propriile noastre dorinţe (poate ascunse la un nivel mai adânc al conştiinţei)? Cred că asta ai vrut să întrebi.
Ei bine, eu consider că în aceste stări nu suntem cu adevărat noi, este doar o parte din noi. Dacă filmezi o persoană în timpul unei asemenea manifestări, ulterior apoape că nu se mai recunoaşte.
Exact asta spun, am experimentat posibilitatea trairii de emotie fiind insa ceea e numesti tu "nivel superior al constiintei", si am constatat cum e sa "prelucrezi suficient informatiile", astfel incat emotia negativa nu a mai preluat controlul.
Cum oare sa permanentizam o asemenea situatie, cum sa nu ne mai identificam cu a fi emotia ci cu a fi "nivelul superior de constiinta"?
Foarte bine ai prins ideia, suntem o parte din noi, prin urmare te-as intreba, care parte din noi suntem noi insine, cel ce merita sa fie numit "eu" responsabilul de acesta fiinta supercomplexa ce ma constat?
In privinta asta mereu am zis: "Domnule, cine sunt eu? Mana, piciorul, emotia, gandul, creierul? Nu ma simt deloc acestea, cine sunt eu cel ce sunt constient de mine si le traiesc? Ma traiesc pe mine prin ele? Sunt eu suma elementelor de realitate ce ma constituie in "a fi" in fiece moment temporal etalon, al realitatii perceput insa ca flux de realitate?"
Tu spui, "in aceste stari suntem doar o parte din noi", deci suntem noi dar in parte, unul sau mai multe fatete, aspecte, a ceea ce suntem noi per ansamlu, dar si in cazul constiintei de nivel superior", suntem tot in parte noi insine, nu?
Blues a scris:Am modificat titlul.
Multumesc frumos!
Vriies a scris:1 - Ok, am înţeles acum. Subiectul ţine în primul rând de psihologie, însă sigur că se poate aborda şi pe aria filosofiei.
După mine, înainte de a aborda problema pe care o ridici, ar fi bine să discutăm un pic despre emoţii în general şi despre înţelesul sintagmei emoţii distructive. Ca şi în cazul altor concepte, există multe definiţii ale emoţiei care diferă de la dicţionar la dicţionar. Sintetizând, pentru lucru, putem spune că emoţia este o stare afectivă pe care o experimentam, o reacţie subiectivă faţă de mediu însoţită de modificări fiziologice şi de comportament. Altfel şi mai simplu spus, este o stare care vine asupra noastră brusc, sub forma unor trăiri mai mult sau mai putin violente şi mai mult sau mai puţin trecatoare.
Cu privire la sintagma emoţii distructive nu stiu când şi cum a apărut aceasta, însă în mod cert unul din cei care a popularizat-o este şi psihologul şi scriitorul Daniel Goleman, în cartea sa Emoţiile distructive. Prinemoţii distructive el înţelege acea categorie de emoţii (înţelese ca reacţii afective), care ne rănesc pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi. Şi analizează în special furia, teama şi depresia.
2 - Acum referitor la ce spui tu, anume că emoţiile distructive ar fi propriile noastre dorinţe şi la exemplul tău cu "emotia irascibilitatii (nervozitatii) o satisfacere a unei dorinte, a dorintei de a fi irascibil", aici eu nu sunt sigur că-ţi împărtăşesc opinia cu privire la modul în care ai formulat problema sau, cel puţin, m-aş vedea nevoit să nuanţez puţin, eventual să o reformulez. Emoţiile (fie ele pozitive sau negative) sunt răspunsuri afective imediate la trăirile noastre din viaţa de zi cu zi. Ele pot apărea ca urmare a satisfacerii sau nu a unor dorinţe, dar nu pot fi confundate cu acestea. Iar uneori avem emoţii care n-au legatură cu dorinţa noastră. La asta am putea adăuga faptul că, la oameni, experienţa unei emoţii mai depinde de un set convingeri şi credinţe despre lume, pe care le folosim pentru a evalua diverse situaţii.
Dar ca să fiu sigur că am înţeles, te referi cumva la faptul că am avea un, să-i zicem, "program" prestabilit de experimentare a unor emoţii? Poate doar în acest caz am putea să spunem că emoţiile distructive ar fi propriile noastre dorinţe.
1 - Ok
Dar fi putin atent la nuanta: "emotiile distructive vin asupra nostra", ai spus; aceasta afirmatie e a celui ce filozofeaza acum, insa, atunci, in "focul pasiunii", esti chiar tu (eu) acea emotie si toata experienta cu pricina, te constati a fi asta, emotia si alaiul insotitor, nu exista alta realitate pentru tine (mine), orice referire la ratiune, constiinta, corporalitate totala, o facem acuma la rece, conceptualizam, atunci insa, noi suntem doar emotia si manifestarea specifica, inclusiv cea partial corporala; identificarea e totala? e dificila intrebarea intrucat trimite intr-o dezatasare de tot ce ne impun cunostintele si experienta de viata.
2 - In mod sigur nu ma refer la faptul ca avem dorinte, asta e altceva.
Ma refer la faptul ca emotia nu prea vine in manifestare, daca nu primeste comanda cognitiva, fie dinspre senzatiile vizuale, auditive, cutanate, fie dinspre gandire, amintiri, imaginatie.
Numai datorita lipsei de educatie adecvata (inca din frageda copilarie), noi actionam astazi in mod robotic referitor la emotii, nu am fost educati sa focusam procesul devenit reflex al derularii tiparului prin care se declanseaza emotile, ne trezim ca niste zombi ce deruleaza fara voia lor rational formulata, trairea de emotie, fie ea distructiva sau constructiva (acuma depinde si de acceptiunea fiecaruia in privinta celor doua principii).
Functionam conform algoritmilor, softurilor pe care ni le-am insusit educational (autoeducational), nimeni nu ne-a atras atentia vreodata la cele la care fac eu referire (cel putin, mie nimeni nu mi-a vorbit despre asta, atunci cand simbolistica, algoritmii, programele, mi se legifereau in functionalitatea de atunci si cea viitoare care azi ma face prizonier al trairilor emotionale fara acordul meu rational, dar totusi cu acordul meu (nu altcineva da acordul).
Editat Sâm 27 iul 2013 09:42
Pledoarie pentru eliberare emotionala
Exemplu de caz, o persoana oarecare, chiar daca scriu la persoana intai singular
Ce insemna nu pot?
Lipsa de putere.
Ce insemna gratia vointei despre care tot scriam acum cateva luni?
Puterea vointei, cea care face lucrurile posibile fara efort de vointa, fara o lupta cu tine, cu obiectul disputei tale, ci prin puterea gratiei vointei.
Asadar lipsa de putere a vointei este echivalent cu o vointa iesita din gratie, gratia ofera putere.
Atunci ce sau cine e gratia?
Gratia e cea care face orice posibil, e un potential tot asa cum potential e si gandirea, imaginatia, afectivitatea, vointa, memoria, inteligenta, contemplatia, deductia, tactilitatea, vederea, auzul, organicitatea (referindu-ne la ele ca potential nesupus conventiei materialiste), nu e neparat ceva palpabil, este, …, doar gratie, orice definire e nula si neavenita.
Daca din gratie deriva puterea vointei, oare nu e posibil a vorbi despre o putere generala ce deriva din gratie?
Desigur, puterea generala deriva din gratie, din potentialul general, asta insa iarasi e conceptualizarea in functie de nivelul evolutiv, nu vom face din aceste intelesuri, adevaruri indubitabiele, ne limitam singuri, ne ingradim libertatea.
Te afli de exemplu in gratie pe acel aspect ce te intereseaza, poti reusi foarte simplu si usor, nu te afli, nu poti deloc sau cu mare efort de vointa sau intelectual ori diplomatic, …, depinde de tipul problemei.
Sa facem o analogie.
Renuntarea la consumul de dulciuri.
Atunci cand am trait o constientizare suficienta intru a-mi atinge masa critica mie, am avut puterea sa renunt la mine pofticiosul de dulciuri si totodata la consumul efectiv.
Am constientizat 2 aspecte:
1 - Faptul ca eu pofticiosul ma distrug pe mine sanatosul.
2 - Am constientizat de asemenea, limita la care ajunsesem, eram gata sa ajung dependent, vointa mea deabia daca mai reusea (eu debia daca mai reusem prin vointa ce sunt) sa se opuna conditionarii ce devenise pofta si consumul de dulciuri, era ceasul al 12-celea.
De atunci si pana azi ma simt in gratia vointei pe acest aspect, puterea a luat locul slabiciunii si fara nici un efort, ma constat liber in sfarsit fata de mine insumi poftitorul de dulciuri.
Daca a fost posibil pentru un atasament ce nu devenise efectiv dependenta, dar era, sa zicem asa, conditionare, este posibil si pentru ceva ce este de-a dreptul dependenta, ceva de care sunt asa de atasat incat relationam simbiotic, eu rationalul cu eu irascibilul (sau cu mine in diferitele ipostaze emotional-sentimentale ce constituie “panoplia” mea manifestationala afectiv)?
Desi nu vreau, ma constat ca vreau, desi nu doresc, ma constat ca doresc, desi nu-mi dau acordul, constat ca mi-l dau, frumoasa si bestia, inger si demon, eu si eu, fata in fata cu mine insumi ma constat “loser”, eu triada ratiune inteleapta-iubire-armonie pierd, eu nelimitarea potentiala ma limitez.
Ce pierd?
Sanatate, armonie cu mine si cu oamenii, reusitele vietii, intr-un cuvant, viata, imi irosesc viata in suferinte si nereusite, in lamentare, in neajunsuri si boli, in lipsa de perspectiva, in lipsa de acces le cele ce nici nu indraznesc a visa ca fiindu-mi in putere.
Pentru ca nici nu imi sunt in putere, deoarece puterea mea a fost disponibilizata, detasata, transferata, data; cui? tot mie; dar mie pofticiosul, mie iubitorul de emotii distructive.
Scindarea mea ca entitate personalizata prin contactul cu experienta vietuirii, incepe din frageda copilarie, din inceputul inceputului, lipsa grosolana de educatie adecvata ma lasa in mana “demiurgilor potentiali”, a predispozitiilor, potentialurilor de tot felul, bune si “nebune” si astfel construiesc alandala o personalitate cu valente multiple pozitive si negative, unele in spiritul constructivitatii si altele al distructivitatii (chiar daca nu constientizez catre ce inclina asupra mea efectul lor final).
Si ma regasesc acum, un “eu” devenit un munte de emotii negative puternice si despotice, pe langa un “eu” ratiune inteleapta neputincios, lipsit de putere.
Nu suntem niciodata doi, acestea sunt doar exprimari artistice, doar conceptualzare pilduitoare.
Derogarea de putere, de fapt, infestarea mea cu disgratia ce o reprezinta emotiile negative, disgratie ce reuseste sa ma reprezinte in proportii mult mai mari decat gratia, are loc de cand apar eu in realitatea existentiala (de la nastere si chiar conceptie, cum obisnuim noi a le numi), de atunci puterea incepe a fi a celui mai mare, a celui ce domina, a emotiilor negative si eu pe aspectul constructivitate, acumulez prea putin pentru a face fata mie insumi pe aspectul distructivitate (principiile bine-rau, pozitiv-negativ).
Care e constientizarea necesara si suficienta mie pentru a renunta la “pofticiosul (doritorul) de emotii negative” asa cum am renuntat la aspectul meu “pofticiosul de dulciuri” si astfel la consumul de dulciuri?
Fenomenul e mult mai amplu si mai intarit, inradacinat in mine, e o structura total simbiotica si dominanta, deci si constientizarea trebuie sa fie una totala si cutremuratoare.
Care sunt cele mai mari neajunsuri ale emotilor negative, care sunt fricile mele?
Lipsa de control e cel mai mare neajuns (atentie! in nici un caz nu discutam despre a te abtine, a te forta, a reprima, refula sau defula emotiile negative ci, de control in sens de manifestare fireasca, naturala, astfel incat daca hotarasti rational sa iti manifesti o emotie negativa, o faci cat vrei tu si cum vrei tu), datorita acestui fapt, relatiile cu mine insumi si cu semenii au de suferit enorm de mult, reusitele par neinsemnate iar nereusitele si neputintele apar ca fiind monstruoase; treptat emotiile negative corodeaza chiar sanatatea si apar durerile, suferintele, boala (de diferite tipuri).
Dar cea mai oribila crima a emotiilor negative, este faptul ca nu ma lasa sa imi simt maretia (de fapt eu nu ma las pe mine, eu in aspectul patimas, al distructivitatii, nu ma las pe mine in aspectul virtuos, al constructivitatii; nu spun si-au facut bine treaba, am devenit constient de distructivitatea lor si as sti sa apreciez beneficitatea, emotia constructiva, pozitiva, acuma insa gata, e vremea sa ne luam ramas bun, sunt constient si responsabil.
Si in ce ar consta maretia mea?
In trairirea puterii constructivitatii, a reusitelor, a armoniei, iubirii si intelepciunii manifestate in relatia cu mine insumi si cu semenii, dar mai presus decat acestea, in accesarea nivelurior mereu mai inalte de constiinta, niveluri ce pot aduce in viata, trairi si realizari inimaginabile pentru omul de rand, omul deductiv.
Dar si mai mult decat aceasta, depasirea barierei, prizonieratului conceptualizarilor si emotional distructivitatii dar si emotional constructivitatii, dimpreuna cu accesul la puterea modelarii realitatii dupa cum vrei tu “renascutul”, poate aduce acces la cele ce pot schimba dramatic perspectiva mortii, intr-o perspectiva opusa si nu ma refer numai la durerile morti ci, la durerea disparitiei din existenta pentru totdauna, mai ales daca vreodata ai trait sentimentul linistitor al eternitatii tale (fiecare va intelege odata cu inaintarea in varsta, care sunt fricile sale ajunse angoase).
Transformarea emotionala alaturi de eliberarea din atasamentele ideistice, consider a se cuveni sa fie temelia accesului la alte tipuri de putere (in afara de puterea constientizarii si cea a vointei) si la puterea gratiei in ansamblul ei.
Fiecare are responsabilitatea de a se constientiza pe sine cu cele necesare intru dobandirea gratiei in privinta puterii vointei eliberatoare din lagarul pe care il reprezinta emotiile negative (pentru cel ce are starea de a simti asa).
Este pe viata si pe moarte, altfel nu merge, dar nu in sensul pueril pe care il atribuie unii acestor cuvinte, ci in sensul cultivarii evlaviei fata de cele ce ne pot oferi marile constientizari eliberatoare (altfel nu se paote decat prin hipnoza si cele asemenea, toate atipice desigur si toate inca insuficient sau deloc institutionalizate si legiferate functional dar si penal).
Aceasta scriere reprezinta opinia mea la acest moment, rezultata din nivelul evolutiv pe care il am acum!
Editat Lun 29 iul 2013 08:33
omul nimeni a scris:Cum oare sa permanentizam o asemenea situatie, cum sa nu ne mai identificam cu a fi emotia ci cu a fi "nivelul superior de constiinta"?
Mă tem că acest control este în mare parte iluzoriu. Este la fel ca atunci când consumi alcool. Consumi un păhărel şi spui că "deţii controlul". Majoritatea oamenilor, într-adevăr, pot să se stăpânească şi să nu bea şi al doilea, şi al treilea. Dar la un moment dat, fără să îţi dai seama, starea de conştiinţă este profund afectată şi pierzi controlul.
Să nu uităm că emoţiile vin "la pachet" cu o serie de modificări fiziologice: modificarea pulsului, a tensiunii, intensificarea transpiraţiei, şi cu secreţia unor hormoni. Acestea nu pot fi controlate intenţionat decât destul de greu şi au efect de amplificare a emoţiei şi de pregătire a unei reacţii de răspuns.
Tu spui, "in aceste stari suntem doar o parte din noi", deci suntem noi dar in parte, unul sau mai multe fatete, aspecte, a ceea ce suntem noi per ansamlu, dar si in cazul constiintei de nivel superior", suntem tot in parte noi insine, nu?
Cel mai bine se poate observa acest lucru studiind prevederile Codului Penal.
Constituie circumstanţă atenuantă:
"b) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."
De ce există această prevedere? Pentru că, aşa cum am spus, în timpul unei emoţii puternice starea de conştiinţă este alterată. Nu este înlăturată răspunderea. Sigur, trebuie să faci un efort pentru a te stăpâni, mai cu seamă la început, dar nu este acelaşi lucru cu o acţiune premeditată, cu "sânge rece".
Consumul intenţionat de alcool nu este circumstanţă atenuantă, dar intoxicaţia involuntară cu alcool sau alte produse înlătură răspunderea penală.
Aşa cum spuneam, emoţiile puternice, la fel ca şi consumul unor substanţe, ducela alterarea conştiinţei. Una din funcţiile "de nivel înalt" ale conştiinţei este discernământul. La un nivel ceva mai jos, dar putând fi afectat la o alterare mai puternică, este conştiinţa de sine. Putem astfel să structurăm nivelurile de conştiinţă în funcţie de stabilitatea lor.
Cel mai important nivel este cel al stimei de sine. Acolo se realizează "cenzura" şi se opresc emoţiile negative sau consumul de alcool.
omul nimeni a scris:Lipsa de putere.
gratia ofera putere.
Atunci ce sau cine e gratia?
Puteai să dai foarte multe exemple: lăsatul de fumat, de alcool, cura de slăbire, etc.
Lucrurile nu stau chiar aşa. Puterea este oferită de motivaţie, de anticiparea unor efecte pozitive, sau de prevenirea unor efecte negative grave. Gândul la "ce va fi dacă voi reuşi" este mai plăcut decât consumul respectivei substanţe.
Marinel a scris:Mă tem că acest control este în mare parte iluzoriu. ...
Cel mai important nivel este cel al stimei de sine. Acolo se realizează "cenzura" şi se opresc emoţiile negative sau consumul de alcool.
Ai pus punctul pe i. Felul in care ne exteriorizam emotiile negative, spune foarte multe despre stima noastra de sine si nu despre "autocontrol". Autocontrolul este ceva impus pe moment, dar stima de sine dicteaza in ce relatii intri si ce iti permiti sa expui, care sunt limitele si ce este permis. ce eviti si cand te lasi 'luat de val'. Autocontrolul nu poate face toate astea, el este ca o frana de mana. Pe cand stima de sine este de nivel superior (un ghidon/volan), nu se obtine de-a gata ci se formeaza prin educatie si invatare, si din experienta de viata.
Marinel a scris:Lucrurile nu stau chiar aşa. Puterea este oferită de motivaţie, de anticiparea unor efecte pozitive, sau de prevenirea unor efecte negative grave. Gândul la "ce va fi dacă voi reuşi" este mai plăcut decât consumul respectivei substanţe.
Puterea imaginatiei nu este chiar atat de eficienta. Este nevoie de actiune sustinuta, pe langa motivatie pentru punerea ideii in practica. Si actiune conjugata pe mai multe planuri pentru a lovi la baza dependentei psihice (care este mai periculoasa decat cea fizica). Unii oameni nu pot efectiv sa faca asta singuri, nu pentru ca nu au motivatie, ci pentru ca nu stiu cum, nu au gasit modalitatea. Ei au nevoie de ajutor specializat.
Editat Lun 29 iul 2013 22:18
Marinel a scris:Mă tem că acest control este în mare parte iluzoriu. Este la fel ca atunci când consumi alcool. Consumi un păhărel şi spui că "deţii controlul". Majoritatea oamenilor, într-adevăr, pot să se stăpânească şi să nu bea şi al doilea, şi al treilea. Dar la un moment dat, fără să îţi dai seama, starea de conştiinţă este profund afectată şi pierzi controlul.
Să nu uităm că emoţiile vin "la pachet" cu o serie de modificări fiziologice: modificarea pulsului, a tensiunii, intensificarea transpiraţiei, şi cu secreţia unor hormoni. Acestea nu pot fi controlate intenţionat decât destul de greu şi au efect de amplificare a emoţiei şi de pregătire a unei reacţii de răspuns.
Cel mai bine se poate observa acest lucru studiind prevederile Codului Penal.
Constituie circumstanţă atenuantă:
"b) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."
De ce există această prevedere? Pentru că, aşa cum am spus, în timpul unei emoţii puternice starea de conştiinţă este alterată. Nu este înlăturată răspunderea. Sigur, trebuie să faci un efort pentru a te stăpâni, mai cu seamă la început, dar nu este acelaşi lucru cu o acţiune premeditată, cu "sânge rece".
Consumul intenţionat de alcool nu este circumstanţă atenuantă, dar intoxicaţia involuntară cu alcool sau alte produse înlătură răspunderea penală.
Aşa cum spuneam, emoţiile puternice, la fel ca şi consumul unor substanţe, ducela alterarea conştiinţei. Una din funcţiile "de nivel înalt" ale conştiinţei este discernământul. La un nivel ceva mai jos, dar putând fi afectat la o alterare mai puternică, este conştiinţa de sine. Putem astfel să structurăm nivelurile de conştiinţă în funcţie de stabilitatea lor.
Cel mai important nivel este cel al stimei de sine. Acolo se realizează "cenzura" şi se opresc emoţiile negative sau consumul de alcool.
Puteai să dai foarte multe exemple: lăsatul de fumat, de alcool, cura de slăbire, etc.
Lucrurile nu stau chiar aşa. Puterea este oferită de motivaţie, de anticiparea unor efecte pozitive, sau de prevenirea unor efecte negative grave. Gândul la "ce va fi dacă voi reuşi" este mai plăcut decât consumul respectivei substanţe.
1 - Nu am vorbit despre control in acest sens, iata textul: "Lipsa de control e cel mai mare neajuns (atentie! in nici un caz nu discutam despre a te abtine, a te forta, a reprima, refula sau defula emotiile negative ci, de control in sens de manifestare fireasca, naturala, astfel incat daca hotarasti rational sa iti manifesti o emotie negativa, o faci cat vrei tu si cum vrei tu)"
Am vorbit despre puterea constientizarilor, eliberatoare din tipare cognitive si afective.
2 - Binenteles ca motivatia ofera putere, dar, pe deoparte ea presupune asteptari (a caror nerealizare duce la emotii negative), insasi asteptarile fiind atasamente (alipire emotionala ce se dovedeste daunatoare, distructiva, negativa, atunci cand "obiectul atasamentului" dispare, ne e luat), iar pe de alta parte, motivatia e alternativa la constientizare, nu la potentialul puterii pe care eu in mod artistic l-am numit "gratie".
Marinel a scris:Mă tem că acest control este în mare parte iluzoriu.
Asa si este , este iluzia mintii . :)