Opoziția dintre munca fizică și munca intelectuală este una de interese, proprie orânduirilor împărțite în clase antagoniste, între membrii societății care prestează o muncă fizică și cei care desfășoară o activitate intelectuală. Această opoziție a apărut în procesul diviziunii muncii sociale, odată cu formarea și dezvoltarea proprietății private și a claselor, baza ei economică constituind-o exploatarea muncitorilor de către cei cu activități intelectuale. Cu toate ca progresul tehnic-științific contemporan determină unele modificări în structura muncii, factorii esențiali care condiționează această opoziție se mențin.
In socialism această opoziție se mai diminua odată cu lichidarea exploatării, cu stabilirea unității de interese și a colaborării tot mai strânse între pătura intelectuală și cea a muncii fizice.
Insă in cadrul capitalismului odată cu proprietatea privată se pune accent pe individ care capătă un statut social, o poziție în comunitate, devine cineva iar consumerismul îi hrănește egoismul și orgoliul. O varianta prin care individul poate să-și impună statutul in societate este prin activități intelectuale. Se ajunge ca acestea să fie considerate specifice doar elitelor iar oamenii de rând trebuie sa se supună deciziilor luate de intelectuali. Din dorință de a-și proteja statutul și proprietățile intelectualul crează un sistem fals de valori prin care trebuie respectati si puși deasupra tututor păturilor sociale cei care desfășoară activități intelectuale, practic aceasta e o modalitate prin care îi determină pe muncitorii de rând să i se supună.
Intelectualul încearcă să-și impună in mod constant superioritatea în fața celorlalți prin stilul vestimentar, prin cunoștințe culturale/tehnologice, prin stilul său rafinat, obiceiuri dar și prin posesiile sale pe care le reclamă ca fiind rezultatul intelectului său superior. Astfel, el incearcă să-i transmită un mesaj muncitorului de rând că nu va ajunge niciodată la statutul lui, îi va fi tot timpul inferior, va fi limitat, nici măcar nu ar trebui să incerce deoarece inteligența lui este una precară și spre binele lui ar trebui să accepte deciziile intelectualilor.
Curios este ca muncitorul își acceptă statutul, el se consideră inferior dpdv intelectual(dar și uman), își dezvoltă convingerea ca s-a născut limitat, că cei inteligenți trebuie respectați și ascultați. Muncitorul își pierde respectul față de sine, se consideră nevaloros, ghinionist.. Ajunge să se îmbrace din ce în ce mai precar, consideră că bucuriile lui trebuie să fie limitate, chiar daca are bani tot nu-și alege ceva mai bun deoarece în sinea lui consideră că nu merită. El nu are curajul să contrazică un intelectual, in orice dispută intelectualul are dreptate. Muncitorul își educă copiii in aceeași manieră de a-și pleca capul în fața intelectualilor.
Cum va arăta viitorul ? Vor fi 2 clase complet separate, un om superior și altul inferior ? Ce se poate face ca muncitorii să nu mai fie priviți cu dispreț ?
Later edit: In acest sistem fals de valori creat de intelectuali, activitatea intelectuală este mult mai valoroasă și mai importantă decât munca fizica. Astfel se ajunge la realitatea de azi in care un director care sta cateva ore pe zi la birou si poate mai ia o decizie, mai suna pe cineva, mai semneaza un contract sa castige de 10 ori mai mult decat un muncitor care lucreaza poate 10 ore pe zi in conditii f. grele care ajung sa-i distruga sanatatea.
