CavalerulJedi a scris:Daca eu cred ca sunetul pe care il aud in tufis este un semn de leopard, atunci predictia generata de aceasta credinta imi poate salva viata.
Ceea ce numeşti "credinţă" din ultima frază nu este identică cu credinţa religioasă. Aş putea spune, dimpotrivă. "Cred" în sensul de aici implică o dilemă, nu o convingere. "Cred că este un leopard" înseamnă că sunt şanse suficient de mari să fie un leopard, pentru a lua o anumită decizie în concordanţă.
Ambele tipuri de "credinţă" duc la acţiune, dar mecanismele sunt diferite, iar căile de acţiune sunt diferite. În engleză sunt două cuvinte diferite: "I think" şi "I believe". La fel şi noi putem spune: "Mă gândesc că sunetul pe care îl aud este produs de un leopard".
Indienii "gândesc", nu "cred".
Pe de altă parte, eu sunt de părere că motorul civilizaţiei a fost mai ales nevoia schimburilor comerciale. Legislaţia a derivat de aici, iar religia organizată a apărut şi pentru a proteja Legile.
-altul a scris:Sa zicem ca civilizatia s-a dezvoltat cum zici tu, pana ce a ajuns la stadiul de crestini. Cum e raspunzatoare "natura" de chestia asta?
Creştinismul izolat a dus pretutindeni la stagnare sau chiar involuţie. La începutul mileniului II, Europa "creştină" de 1000 de ani era mult în urma arabilor, chinezilor sau indienilor. Doar contactul cu arabii şi redescoperirea comorilor culturale precreştine au dus la un oarecare progres. Dar nici acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul financiar de la evrei.