Kilkoana a scris:
Este mai mult adresata barbatilor. Sa zicem ca ar trebui sa scrieti o scrisoare fiicei voastre in care sa ii dati sfaturi cu privire la ....ce altceva, amor/barbatul perfect bla-bla-bla. O idee furata online, dar ma gandeam sa vad si ce ziceti voi.
Tata,cel mai important barbat in viata fiicei, ii da sfaturi despre cel de al doilea barbat important....adica sotul. Care el, trebuie ales.
Is curioasa, rog io frumos din sufletul meu pur de roportaliana sa postati ontopic macar 75%. Adica scrisori cu anume 10 sfaturi.
nu-i scriu scrisori Iuliei, pentru ca suntem împreuna si daca n-am fi, m-as duce eu la ea sa povestim.
evit sa fac ce-au facut altii cu mine, adica sa ma ignore in momente cruciale, chiar daca sunt constient ca unele lucruri îmi scapa, e greu sa stai tot timpul cu lampa aprinsa si sa observi tot.
uneori vorbim, nu la modul "vezi ca-ti dau un sfat", îmi spun parerea daca sunt întrebat sau nu, dar nu dau verdicte.
povestile noastre le cam stie, asa ca are termeni de comparatie, daca vrea. stie cum eram noi la vârsta ei, stie cine-i sunt parintii.
nu pot sa sintetizez discutia in zece puncte, poate sunt sapte sau poate o suta,
discutam situatii, atunci când apar, indiferent daca-i vorba de baieti, scoala sau altceva.
cel mai important mi se pare sa fii prezent, ca parinte, la momentul potrivit.
si sa nu te ambalezi daca lucrurile nu evolueaza cum poate ti-ai dori.
un mic exemplu concret.
a avut un prieten deosebit de bleg, un papa-lapte care sugea înca de la ma-sa.
erau colegi de scoala si-mi statea pe limba sa-i zic sa-l lase dracului, pentru ca faceam cu nervii când îl vedeam asa de tantalau.
nu i-am zis nimic, am lasat-o in pace, dupa câteva luni a venit într-o seara si mi-a zis ca i-a dat papucii.
n-am sarit de bucurie pe pereti, am zis doar "bine" si gata.
un alt exemplu, de cealalta parte a baricadei, a fost când a primit ea acelasi tratament de la unul mai mare ca ea, un fel de Elvis pe la ei prin scoala, stiti voi, tipul ala pe care-l vor toate gagicile, dar numai una-l are la un moment dat 
ei bine, aici n-am prea putut-o consola, i-am povestit doar cum o luasem eu cândva de la o gagica în liceu,
ma tot tineam de capul aleia si ea tot nu si nu si eu nu pricepeam de ce, arzând groaznic în chinuri.
i-am zis ca nu stiu nici azi de ce, nu stie nici ea (între timp am ramas amici si mai depanam amintiri cu hohote de râs când ne-ntâlnim, pâna sa stabilim noi exact relatia, saream gardul de la ea din curte, sa nu ma prinda tac-su, avea figura de fioros, iar eu, baiat blajin, nu vroiam sa patz vreun accident
),
si i-am mai spus ca lucrurile astea se trateaza câteodata cu alb si negru, ori e da, ori e ba, trebuie acceptate într-un final asa cum sunt.