Am vrut sa raspund...da' eu nu am copii...am zis sa-i las pe aia de pot sa vorbeasca din experienta,nu sa teoretizez eu.
Licenta de parinte
Început de Ampera, Lun 15 apr 2013 · 346 răspunsuri · 21.001 vizualizări
te rog sa iti spui punctul de vedere. nici eu nu amcopii, dar opinii si pareri am.
Dupa ce copilul a fost deja "educat"(dresat) nu prea mai merge sa il reeduci...
Un copil care face rau cu buna stiinta (lui si altora) este rau.Nici un fel de iluzii referitoare la inocenta copilariei...stie ca face rau,si il face.
Educatia nu inseamna sa-l determini pe colil sa faca ce vrei tu -aia ar trebui numita asa cum si este: manipulare.
Educatia inseamna sa-i deschizi ochii si sa-l inveti sa gandeasca singur -nu tu,in locul lui,sa-si asume responsabilitati -nu tu sa il presezi/obligi sa o faca...sa vada in asumarea raspunderilor o sursa de putere personala,nu o forma de pedeapsa.
Si mai e si problema empatiei -apropo de comportament.Egoismul,intoleranta si incapacitatea de a empatiza,sunt strans legate.Daca nu-l inveti sa ia in considerare si alte puncte de vedere,sa priveasca o situatie si din alte unghiuri decat ala egoist,unilateral -adica daca tu insuti nu esti suficient de bun pt a fi model,pana la urma,copilul va face tot ce vede -manipulare,santaj,egoism...va cauta sa profite de slabiciunile adultilor pentru a-si realiza scopurile meschine (da,copii pot sa fie foarte meschini,foarte egoisti -poate ca va surprinde asta).
Inca de la varste foarte fragede copiii invata cum merge treaba...si in foarte multe familii sunt relatii de putere,ierarhizate,de subordonare.
Acolo incape orice forma de coruptie.
Dar asa,mai practic,copiilor cred ca trebuie sa li se arate apreciere pentru realizari(nu mita),si dezaprobare nu pentru esecuri,ci pentru comportamentul gresit -un feed-back,pentru ca EI au nevoie de asta,nu adultii.(sau nu ar trebui sa aiba)
Editat Dum 21 apr 2013 21:58
Depinde de varsta copilului. Daca are 2 ani si ii da cu jucaria in cap unui prieten de joaca, nu poti sa spui ca e rau si va deveni infractor.
In general, copiii cu probleme de comportament au parinti cu probleme de comportament ori nu se ocupa de educatia lor, lasandu-i in plata domnului. Sau sunt copii bolnavi neurologic sau psihic.
"copiilor cred ca trebuie sa li se arate apreciere pentru realizari,si dezaprobare nu pentru esecuri,ci pentru comportamentul gresit -un feed-back,pentru ca EI au nevoie de asta,nu adultii."
Si adultii au nevoie de incurajari. De ce crezi tu ca adultii nu ar avea nevoie ? Oamenii, copii si adulti, au nevoie sa fie apreciati, incurajati sau trasi de maneca cand gresesc.
Arcangelo a scris:Dupa ce copilul a fost deja "educat"(dresat) nu prea mai merge sa il reeduci...
Un copil se educa continuu, 24 de ore din 24, pana ajunge adult, pe picioarele lui. Un adolescent are alte nevoi decat un copil de scoala primara, drept urmare, parintii tre sa schimbe modul de abordare fata de copil. Fiecare etapa de varsta are provocarile sale.
Arcangelo a scris:Educatia nu inseamna sa-l determini pe colil sa faca ce vrei tu -aia ar trebui numita asa cum si este: manipulare.
Educatia inseamna sa-i deschizi ochii si sa-l inveti sa gandeasca singur -nu tu,in locul lui,sa-si asume responsabilitati -nu tu sa il presezi/obligi sa o faca...sa vada in asumarea raspunderilor o sursa de putere personala,nu o forma de pedeapsa.
Un copil se creste pt a fi integrat in societate, pt a se bucura de viata pe care o are.
Cum crezi ca ii poti explica unui copil de 3 ani ca nu are voie sa se urce pe dulap, ca ar putea sa cada cu el. Cum ii poti deschide ochii pt a intelege ? Spunandu-i ca nu are voie deoarece... Si faci asta continuu.
Asumarea raspunderilor pt propriile greseli, vine la o varsta mai marisoara.
Editat Dum 21 apr 2013 22:45
Sara a scris:Un copil se creste pt a fi integrat in societate, pt a se bucura de viata pe care o are.
In societatea romaneasca ?? 
Fugiiiiiiiti !!!! :runforrestrun:
S.R. a scris:In societatea romaneasca ??
In societatea oamenilor. Este alegerea copilului, cand va ajunge la maturitate, daca ramane acolo unde s-a nascut si a crescut.
Societatea romaneasca nu este societatea oamenilor, e societatea comunistilor, babuinilor, pokemonilor si outsiderilor(aia care n-au ce cauta in ea, printre care si eu).
S.R. a scris:Societatea romaneasca nu este societatea oamenilor, e societatea comunistilor, babuinilor, pokemonilor si outsiderilor(aia care n-au ce cauta in ea, printre care si eu).
Ce zi io si ce zici tu... 
S.R. a scris:Societatea romaneasca nu este societatea oamenilor, e societatea comunistilor, babuinilor, pokemonilor si outsiderilor(aia care n-au ce cauta in ea, printre care si eu).
De-ar fi existat si multe single moms, altfel s-ar fi inclinat balanta. :)
S.R. a scris:Tu cum ai proceda pentru a impiedica un copil sa isi faca rau singur sau altora ? Dar pentru a-l convinge sa isi indeplineasca sarcinile, oricare ar fi ele ?
Totul porneşte de la fundamentul societăţii, care e familia. Şi când spun familie, fac referinţă la orice fel de familie, chiar şi la bunici, dacă un copil e crescut de bunici. Familia e exemplul de unde copiii învaţă.
Orice copil e rău câteodată: se mai bate, mai fură mici lucruri, mai vorbeşte urât...şi multe alte de-astea. Şi eu m-am bătut cu colegi de şcoală, am furat câte-un creion, pix. Ţin minte că am furat de la un coleg un magnet prin clasa a şasea, pentru că îmi plăce mult forma, şi nu era nicio şansă să mi-l dea mie. (îl am şi acum :) ). În şcoala generală i-am dat unei colege cu o piatră în cap (pietricică mică). Pe o alta am aruncat-o într-o băltoacă plină cu noroi (de ea îmi plăcea, şi probabil ăsta a fost un mod de abordare original la acea vârstă :) ). Dar toate astea au trecut odată cu vârsta şi înaintarea în adolescenţă, pentru că am avut şi am părinţi formidabili care niciodată nu mi-au dat o palmă, ci întotdeauna mi-au spus ce am făcut bine şi ce nu.
Şi mai mult decât atât, niciodată nu i-am văzut pe părinţii mei să se certe. Abia acum la maturitate, când stăm de vorbă, îmi povestesc cum era atunci în prioada comunistă foarte grea: certuri aveau şi ei, însă niciodată în faţa mea şi a sorei mele. Întotdeauna îşi vorbeau frumos. Mie şi sorei mele, "bunăstarea" asta psihică familială ne-a asigurat echilibrul comportamental.
Concluzia e asta: orice copil face "năzdrăvănii", dar dacă are exemple bune în familie, acestea rămân doar o amintire plăcută a copilăriei. Cel mai bun exemplu de copil ştrengar din cultura română e Ion Creangă. Dar ştrengăria lui a trecut, pentru că a avut părinţi exemplari.