Blues a scris:Bunicii din partea tatalui au fost saraci lipiti, cu 9 copii. Tatal meu, fiind cel mai mic, trebuia sa poarte hainele ramase de la ceilalti 8. Erau atat de saraci incat au emigrat in Romania. La maturitate, 6 din 9 frati au fugit in America iar tata s-a intors inapoi in tara natala. Dupa multi ani, cand au murit bunicii s-a intors, impreuna cu noi, copiii, inapoi in Romania, unde ii ramaseste casa mostenire. Nu era bogat si casa nu era mare, dar cu multa munca a reusit sa construiasca o casa mai mare, sa incapem toti 6. In timp a vandut-o si pentru ca l-a dus capul, a patentat si niscaiva inventii in ale electritatii, a muncit si ne-a oferit tot ce ne-a trebuit, dar mai presus de toate, iubire. Nu regreta nimic, este senin si daca ma gandesc la cate a indurat, eu cred ca as fi luat-o de mult pe campii.
Acum, ma uit la sora-mea care cu toate ca este singurul parinte al unui copil autist, munceste si se ocupa si de copil zi si noapte. Ii este greu? Nemaipomenit de greu dar ii sclipesc ochii de fericire cand se uita la puiul ei si nu-si imagineaza viata fara el, nici nu ar spune niciodata ca ii este greu. Dar pentru ca nu se stiu cauzele exacte de ce copilul ei este autist, inca sta in cumpana daca sa mai nasca inca unul, candva.
Ma gandesc, oare avea cineva dreptul sa dicteze bunicilor mei sa nu aiba 9 copii? Sau parintilor mei sa nu aiba 4? Sau sora mea nu mai are dreptul sa nasca inca un copil, cu toate ca are unul autist? Eu ma gandesc ca daca s-a descurcat cu unul, se va descurca si cu doi, dar este alegerea ei.
Nu exista o licenta de a fi parinte, nimeni nu este perfect si nici in masura sa decida drepturile altor oameni. Nu exista parinte perfect, toti gresesc intrun fel sau altul, nimeni nu se naste ivatat. Nu poti stii ce fel de parinte esti, pana nu 'cresti' in acelasi timp cu copilul tau.
