Daca iubirea ar inceta automat cand o greseala e comisa (ceea ce se intampla mai devreme sau mai tarziu in orice cuplu, indiferent de natura ei)asta ne-ar ameninta multe trasaturi, printre care puterea de a ierta si de a evolua. Suntem alcatuiti in asa fel incat sa ne putem suporta reciproc macar doi cate doi, macar o perioada, supravietuind astfel nu doar fizic ci si psihic. Altfel am fi roboti, dispensabili si reciclabili; nu am cunoaste apropierea adevarata (nu am avea interesul sa ne apropiem de nimeni si viceversa) si nici motivatia de a face gesturi de o tarie surprinzatoare pentru majoritatea.
Deja suntem atat de mecanici si apatici in atatea alte aspecte ale vietii; asta ar mai lipsi.
Blues a scris:
''Nu lasa pasiunea sa se urce la creier si sa-ti ia mintile. Reteaz-o inca de la inima. Cine rationeaza in iubire e stapanul celuilalt. Cel mai sanatos lucru e sa te consideri satisfacut cu prima faza a legaturii, care de altfel e primavara dragostei. Acolo salasuieste fericirea. Dupa ce ai gustat din mierea ei, ce mai astepti? Paradisul n-are numai un sarpe, ci mai multi. Vrei sa te muste sarpele geloziei, al infidelitatii sau al abandonarii? Veninul lor e rau, cateodata chiar mortal. Du-te si cauta alta femeie, ia-o mereu de la inceput. Nu sorbi prea insetat din fericire, caci fericirea e insatiabila ca apa sarata a naufragiatului: cu cat bei, cu atat îti creşte setea. O fericire egala e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire''.
Ce coincidenta ca tocmai am citat din cartea asta pe un alt topic recent, ceea ce m-a facut sa recitesc anumite parti, cateva fragmente potrivindu-se foarte bine pe topicul asta pentru ca explica perfect cum apare atitudinea de mai sus. Inainte sa le gasesc si sa le transcriu, as zice ca autorul (Mihail Drumes)e victima ''sindromului strugurii-sunt-acri''. Un asemenea barbat, sau ''taurasul neiubit'', cum e numit in respectivele fragmente, pare sa fi plecat in viata cu o idee gresita despre apropiere, care l-a determinat sa se considere superior si cerebral pentru a compensa lipsa acelui sentiment dadator de pace si siguranta (unii au sa rada, altii au sa inteleaga; pacea si siguranta nu sunt in legatura cu garantia fidelitatii celuilalt sau a duratei relatiei ci cu abilitatea de a simti o asemenea apropiere, care iti garanteaza ca acest sentiment exista in viata ta la intesitate maxima, chiar daca simtit numai de tine; unii nu au nici macar asta, ca nenea de mai sus, cel putin cand a scris acele randuri).
Acest om pleaca de la premisa ca a fi stapanul celuilalt e ceva de dorit, precum si a se debarasa de celalalt ca de o camasa transpirata, folosindu-se de el atat cat ii convine si concentrandu-se asupra fericirii proprii, inchipuindu-si ca a trai toata viata impacat cu sentimentul ca a lasat numai suferinta in urma e altceva decat psihopatie, si deci ca un om normal (cu ceva empatie in el) e capabil de asa ceva.
'' Iar după ce tânărul a fost „luminat” şi instruit cu toate aceste descrieri atât de… erotice, va avea parte în continuare de o consiliere paternă înfricoşător de nivelatoare, atât de drăgăstoasă pe cât poate fi industria producătoare de oţel. Tatăl este cel care îl va îndruma pe viitorul partener modern de flirt, cu un aer de ins mărunt plimbăreţ prin viaţă, a cărui experienţă în dragoste nu are nimic de invidiat, nici de tragicii antici, şi nici de berbecuţii de prăsilă, scopit – sufleteşte – şi el la vremea lui cu desăvârşire, după chipul clasicului plutonier de infanterie, partener de flirt uzat de nenumărate experienţe erotice, care a ajuns acum să-şi descopere „tainele” iubirii faţă de bietul său fiu aflat la vârsta adolescenţei.
Scenele de care urmează să aibă parte oropsitul fiu ar putea fi foarte comice, dacă nu ar fi atât de tragice şi de inumane în esenţa lor.'' [...]
'' Nu mai vorbim de faptul că în ultimii douăzeci sau treizeci de ani, părinţii săi nu numai că n-au privit în mod real unul în ochii celuilalt, măcar pentru o clipă, dar şi cele mai tandre cuvinte pe care fiul le-a putut auzi din gura lor nu au depăşit chestiunile cotidiene ce ţin de: declaraţia de impozit, îndemnul de a nu uita netrasă apa la closet, ca şi de felul în care a ieşit iahnia de brocolli. Bineînţeles că nu mai e cazul să spunem că niciodată nu i-a văzut îmbrăţişându-se, întrucât ei se iau în braţe, feriţi de ochii indiscreţi, numai şi numai atunci când soţul se aruncă asupra partenerei sale asemenea unui taur în călduri, în timp ce noua şi moderna Julietă îi strigă plină de indiferenţă „să ai grijă să nu-mi strici coafura” sau „haide, termină odată, că vreau să dorm”.
Cu această cunoaştere preţioasă asupra dragostei, fiul urmează să se dovedească şi el tot un tăuraş nedorit, întregind astfel şirul tuturor acelor tauri neiubiţi cu adevărat de nimeni care l-au precedat în arborele familial şi de care familia este atât de mândră.''