Sindromul Polyanna, optimismul sau negarea

[temporar 44]

Sindromul Polyanna, adica optimismul este descris in cartea "Better never to have been" de David Benatar ca fiind o trasatura invariabila a psihologiei fiintelor vii, atat umane cat si animale, care atenueaza perceptia raului. Cartea argumenteaza ca (scuzati cacofonia) calitatea vietii oricarei fiinte vii este mult mai rea obiectiv decat este ea perceputa subiectiv de catre fiinta care o traieste. Optimismul este in esenta acelasi lucru ca si negarea ("denial" in engleza), cu unica diferenta ca negarea este folosita excesiv cand acopera procese distructive precum adictiile: alcoolicul care crede ca nu are o problema cu bautura este "in denial", la fel cei care se afla in relatii distructiv-adictive dar nu-si dau seama de asta. Dar "excesiv" poate ca nu este cuvanul corect, caci nimic din ceea ce face inconstientul nu este fara cauza si scop.

 

Dar aceasta trasatura psihica este o forma de aparare psihica FUNDMENTALA fara de care viata nu se poate, decat poate la plante si bacterii. De ce este asa? Pentru ca noi suntem in esenta computere biologice care au inscris ca scop suprem, supravietirea, adica a trai cat mai mult posibil si cu orice pret, la infinit daca se poate. Suntem computere biologice, nimic mai mult. Inconstientul este un procesor care permanent OPTiMiZEAZA fiecare decizie pe care o luam pe baza informatiilor pe care le detine si a rutinelor formate pe baza informatiilor anterioare. Exemplu: cand conduci, nu o faci constient, ci aproape toate deciiziile le iei automat - ele vin din inconstient. Inconstientul este mult mai rapid decat constientul, care este si el tot un procesor; de aceea pur si simplu nu e posibil sa iei deciziile constient atunci cand conduci. Daca incerci sa fii constient, adica sa gandesti deciziile atunci cand conduci, ai risc enorm de a face accident, pur si simplu pentru ca deciziile nu le poti lua suficient de rapid in mod constient. Inconstientul optimizeaza, adica face exact ceea ce fac computerele.

 

Rolul emotiilor: Emotiile negative au rol de semnal de intrerupere, iarasi un principiu folosit si in programarea computerelor. Ele sunt neplacute, adica iti creaza durere mentala, pentru a te face sa te opresti si sa evaluezi ce se intampla. Sa te opresti, vreau sa spun adica sa se opreasca inconstientul din optimizarea permanenta. Cand inconstientul s-a oprit, constientul isi intra in rol si analizeaza situatia, ce anume s-a intamplat de a dus la aparitia emotiei neplacute. Pe baza concluziilor rationamentului constientului, constientul va lua masuri de schimbare a situatiei prezente sau de indepartare din ea si/sau de a reprograma parti ale infomatiei stocate in inconstient. Va sterge rutinele inconstiente cu logica defectuoasa care au contribuit la aparitia semalului de oprire si eventual va scrie rutine noi care sa fie conforme cu noua perceptie a realitatii. Rutinele sunt credintele pe care le ai: despre propria persoana, despre viata, despre mediu, despre relatii si alte fenomene, despre cum trebuie condus etc. Emotiile pozitive nu sunt foarte sigura ce rol au. Tind sa cred ca emotiile pozitive de intensitate mica pana la medie sunt au rol de feedback ca prin ceea ce facem suntem pe traseul corect pentru mentinerea scopului suprem. Emotiile pozitive intense insa cred ca sunt artificiale, asa cum si chimicalele sunt artificiale. Emotiile pozitive intense sunt create prin anumite tipuri de stimulare sau stimulare excesiva, adesea cautata deliberat: alcoolul te face sa te simti intr-un anumit mod placut, heroina te face sa te simti in alt mod placut. Cocaina etc are si ea gama ei de emotii placute pe care le produce, ca si mancarea excesiv de gustoasa (care contine glutamat monosodic, de exemplu). Indragostirea produce si ea un tip specific de emotii placute pe care sunt sigura ca le cunoastem toti. Toate acestea sunt procese adctive insa, pentru ca vrem sa traim aceste emotii iar si iar, sau permanent. Toate adictiile sunt la esenta drogare cu emotii. E drogare, pentru ca incercam sa folosim emotiile pentru ceea ce ele nu sunt menite. Emotiile sunt doar semnale si nimic mai mult; ele sunt menite sa vina si sa plece. Sunt traite pe moment, apoi dispar dupa ce constientul a rezolvat situatia si a facut reprogramarile necesare in inconstient. Nu este rolul emotiilor sa fie traite permanent sau sa fie provocate intentionat. Senini si odihniti ne simtim cand traim "pe pilot automat", adica cand lasam inconsientul sa ne conduca, si cand acest inconstient are rutine conforme atat realitatii asa cum este ea perceputa cat si scopului suprem de supravietuire.

 

Folosirea constientului este nedaunatare doar pe perioade scurte numai atat cat este necesar, si atat timp cat factorii stresori din mediu nu sunt foarte intensi. Folosirea pe perioade extinse sau permanent a consientului este mare consumatoare de energie, este epuizanta. Toate pocesele adictive sunt bucle infinite in constient de rationemente si/sau traire de emotii, o alta asemanare cu computerele. Stim ce se intampla cu computerele ca intra intr-o "infinite loop": memoria si procesorul sunt ocupate complet si computerul "ingheata". Cu fiintele vii, energia este consumata pana la epizare si innebunire.

 

Seninatate si odihna mentala nu putem avea decat atunci cand avem INCREDERE in inconstient, in functionarea lui si in deciziile pe care le ia. Aceasta este incredere in sine. Pe langa ea, ne mai trebuie si incredere in mediul in care ne traim viata. Ambele tipuri de incredere trebuie sa fie TOTALE si fara rezerve daca e sa avem seninatate si da, avem nevoie de amandoua - nu putem avea liniste mentala doar cu una din ele si fara cealalta. Aceste doua tipuri de incredere cand cat decat bine realitatii, dar fara a comprmite starea de seninatate mentala a indiviului, impreuna formeaza optimismul in cantitate NORMALA. Corespunderea dintre mecanimul tau dau de aparare uit optimism si realitate nu poate fi niciodata perfecta sau totala, a fi un nonsens, fiindca daca s-ar intampla asa menanismul de aparare de fapt nu ar mai exista, iar fara el tu ai innebuni. In privinta aspectlui increderii de a fi totala - jumatatile de masura sau minciunile de sine nu functioneaza, pur si simplu fiindca mintea, atat constientul ca si inconstientul, functioneaza pe baza logica, care e una si aceeasi logica ca si logica matematica sau logica computeretelor. O eroare logica in rationamentele mentale, fie ca e in constient sau inconsient, va produce intotdeuna si inevitabil sentimente de neplacere care pot deveni repetitive daca constientul nu stie cum sau nu poate sa rezolve situatia si sa reprogrameze inconstientul sau sentimente adictive de placere intensa - ambele sunt sentimente parazite. Din nou paralela cu computerele: programele dau intotdeuna si intotdeuna erori atunci cand contin greseli logice. Asta-i logica, n-ai ce-i face. Nimic nu poate fi si adevarat si fals in acelasi timp, sau adevarat acum si in secunda urmatoare fals.

 

Copiii se nasc cu incredere in sine si in mediu. Si puii de animale se nasc cu ele (cine a avut pisici, catei stie ca si animalele au emotii si sunt inteligente). Asta se numeste ca atat copiii cat si puii se nasc COMPENSATI, cu posibile exceptii ale celor cu malformatii ale sistemului nervos a caror structura nu permite existenta normala acestui mecanism de aparare.

 

Si acum marea minciuna:

Ce se intampla mai departe cu marea majoritate a copiilor si animalelor, de fapt cu toti? Sunt AGRESATI. Sunt abuzati de parinti sau de agresati de catre alti factori din mediu. Unele specii de pasari depun mai multe oua dar apoi ciocane puii in cap pana ii ucid, pana ramane numai unul. Puiul de cuc arunca din cuib puii pasarii gazda. La oameni, increderea in mediu se erodeaza treptat. Prin agresiune psihoogica, se erodeaza si increderea in sine. La unii "stocul" de optimism tine totusi toata viata. La altii se epuizeaza la un moment dat si devin schizofreni care vorbesc singuri si vad ca prin ceata, se simt desprinsi de realitate.

 

Imaginati-va o gazela cum paste linistita, dar uitandu-se reflex inmprejur la fircare cateva seunde. Totusi, nu observa tigrul care se apropie silentios prin iarba inalta. Gazela e senina pana cand vine tigrul si o inhata. Ce simte gzela aunci? Dar tigrul ce simte cand e devine prea batran si nu mai poate sa alerge suficient de repede pentru a prinde pada? Optimismul, sau Polyannismul ii face pe amandoi sa continue sa traiasca pana cand, total neateptat dau de al' cu coasa! Mai siu eu ceva care initial pare sa fie altceva pana la final cand cade cortina si adevarul hidos iese la iveala si-si devoreaza prada: jocurile psihologice. Rezulta ca viata insasi este un joc dupa aceeasi schema ca jocurile psihologice. Pe toti ne inhata ceva pana la urma. Ganditi-va la cei prinsi in turnurile World Trave Centre intre foc si saritul de la etaj. Ce emotii intense trebuie sa fi trait acei oameni, trebuind sa aleaga intre a arde de vii si a sari de la inaltime!

 

Sindromul Polyanna, sau optimismul sau negarea este Matrix. Crapatura in optimism, in propiul meu mcanism de aparare mi-a survenit in timpul citirii cartii "Better never to have been" acum trei ani. Aveam diverse erori de gandire in minte (nevroza) si suferisem destul de mult, ca toata lumea de altfel, in viata mea de pana atunci, dar aveam totusi un polyannism inca robust. Intr-un fel, ar fi fost mai bine pentru linistea mea sa "better never to have known". Dar asta e doar intr-un fel, caci in alte feluri n-ar fi fost mai bine.

 

A parea ca sinuciderea e concluzia logica la toata aceasta linie de ganire numita antinatalism. Dar de ce este actul sinuciderii atat de greu de facut pentru oricine, indiferent cand de dificile sau dureroase sunt cicumstantele si indiferent daca persoana vrea s-o faca constient? De ce ma apuca palpitatiile si anxietatea imi creste pana la paroxism (fac atac de panica) daca ma gandesc prea mult la concluzia logica si la faptul ca pe toti ne inhata ceva pana la urma? O fi ea concluzie logica, dar e in contradictie cu ceva: cu scopul suprem de supravieuire, care e inscris in inconstientul oricarui organism viu. Scopul suprem este si el o bucla infinita. Cred ca deorece el este axioma care creaza intreg sistemul, el nu produce emotii specifice. Multe lucruri pot fi schimbate in inconstient, dar acesta nu poate fi. Spre deosebire de credintele si rutinele inconstiente, scopul suprem nu poate fi sters sau modificat in inconstient de catre mintea constienta, chiar daca mintea constient este de acord cu concluzia logica. Asta este deoarece scopul suprem este inscris in memoria ROM a fiintei vii, nu in memoria RAM ca celelate rutine. Incearca sa-ti schimbi memoria ROM si vei face atac de panica sau, mai rau, vei decompnsa psihotic. Sper ca moartea de batranete este usoara si nedureroasa.

 

Cum se mentine polyannismul? Prin a te mentine ocupat ("keeping busy"). Prin a avea ceva de facut, orice, multi isi mentin polyannismul chiar daca acel ceva pe care-l fac este abominabil: macelar, crescator de animale, vivsectionist (aia care fac experimente pe animale), vanator (vedeti filmul "A minority pastime"), sau aia care jupoaie animalele de vii, sau fermierii de bila de urs din China (http://ingenira.hubpages.com/hub/A-Teary-Mother-Bear-Killed-Her-Baby-and-Committed-Suicide-A-Heart-Breaking-True-Story). Sau fuga dupa bani, dupa functii, dupa distinctii, patron de angajati-sclavi, sau ofiter nazist in lagar de exterminare. Orice poate fi, numai sa te mentina ocupat. Si fizic si mental. Starea de Adult trebuie sa fie folosita, daca vrei sa ramai sanatos psihic. Suntem sclavii propriei biologii. Fara stimuli externi, fara cei patru piloni buni rai cum or fi, cu care sa te mentii ocupat, mecanismul de aparare al polyannismului se fisureaza. Si ajungi sa ai cam mult timp sa te gandesti la toate astea, sa te gandesti la cat de naspa e totul, la suferinta animalelor si a oamenilor, la faptul ca sunem doar computere biologice si ca fenomenul numit viata e cam fara rost. Si gandindu-ma prea mult, avand prea mult timp liber la dispozitie si stand prea mult pe laptop pana noaptea tarziu, la un moment dat a inceput sa-mi bata inima foarte tare si o anxietate difuza, dar fara margini m-a cuprins. O teroare imensa. Am facut atac de panic. N-am mai facut nicioata atac de panica pana acum patru zile.

 

Desi mintea functioneaza pe baze logice riguroase, axioma de la care porneste este FALSA in raport cu realitatea (realitatea este gazela aia inhatata de tigru). Nu faceti copii.

 

Si acum, ma intorc inapoi in Matrix. Gotta get busy daca nu vreau sa-mi pierd mintile.

Editat Martie 10, 2013 de temporar

[temporar 44]

Desi mintea functioneaza pe baze logice riguroase, axioma de la care porneste este FALSA in raport cu realitatea (realitatea este gazela aia inhatata de tigru).

O axioma nu poate fi contarzisa in propiul sistem derivat din ea. O axioma poate fi dovedita ca fiind falsa numai din perspectiva unui sistem independent de ea.

[DRΞΔMGΘD 141]

O axioma nu poate fi contarzisa in propiul sistem derivat din ea. O axioma poate fi dovedita ca fiind falsa numai din perspectiva unui sistem independent de ea.

 

Daca te deranjeaza optimismul iti dau eu niste documentare cotate cu note de peste 8 pe imdb si vei scapa garantat de orice optimism, te vei trezi la realitate complet. Crezi ca pe mine nu ma amuza metrosexualele si metrosexualii care se admira prin toate vitrinele si oglinzile, care isi privesc pantofii din 2 in 2 minute? Ei sunt hainele lor, masinile lor, femeile lor. Ei habar nu au pe ce lume traiesc. Tot optimismul lor e cladit pe iluzii. Ei stau crac pe peste crac in...palma Creatorului si privec cu trufie pe oricine. Pana Creatorul îi va plesni cu cealalta palma ca pe niste muște agasante. Vremea e aproape, e chiar iminentă. Dar idioții siniștrii, adepti ai religiei "cretinism științific" nu o simt.

 

O axioma nu poate fi contarzisa in propiul sistem derivat din ea. O axioma poate fi dovedita ca fiind falsa numai din perspectiva unui sistem independent de ea.

 

Ce vrei tu sa spui poate fi spus pe sleau: stiinta omului este o siluire a naturii/materiei prin intermediul unor legi imuabile. Ceea ce va avea consecinte dezastruase pentru siluitori, adica pentru om.

Editat Martie 11, 2013 de ONΞIRΘS

[temporar 44]

Nu ma deranjeaza optimismul, ma sperie ce e dinolo de el. Asa ca-mi trag optimismul inapoi peste ochi.

 

Opimismul nu o minciuna de sine, optimismul e doar un proces: a te mentine suficient de ocupat pentru a nu te gandi prea mult la probleme existentiale.

 

Sunt de acord cu tine ca nu exista efect fara cauza, insa treaba cu Dumnzeu sta cam asa: ne putem intreba "Dar pe Creator cine l-a creat?" Dar pe Creatorul Creatorului? si tot asa la infinit. Cine e D-zeu de fapt nu ne intereseaza, caci nu are elevanta pentru viata noastra de toate zilele. Am impresia ca Creatorul nu vrea sa fie aflat. Poate ca nu e treaba noastra sa-l cautam daca el nu vrea sa ni se arate.

[Aseneth 15]

Si acum, ma intorc inapoi in Matrix. Gotta get busy daca nu vreau sa-mi pierd mintile.

 

Prea tarziu.

[temporar 44]

Stiu de vreo 3 ani de documentarele la care te referi, dar nu am suportat sa le vad. La Earthlings am dat shut down din buton la calculator la prima scena cu animalele din factory farm. N-am suportat, adica mecanismul meu de aparare inconstient - optimismul nu facea fata ca sa-mi permita sa le vad fara sa sufar repercursiuni psihice grave. Dar cunosc tot ce se intampla.

 

Am devenit constienta de tot ce se intampla in lumea asta cam in urma cu patru ani. Am inceput atunci sa merg la demonstatii pentru drepturile animalelor, la festivaluri vegane, la demonstatii anti-islamice umaniste (la "One law for all", nu la alea de extrema dreapta), ma invarteam prin cercuri de prieteni si sociale de animal rights. O faceam cu entuziasm. Cand citeam pe postere "Sa ne-adunam si sa inchidem laboratorul de experimente pe animale Huntingdon Life Sciences" chiar credeam n faza mea de inceput ca vom reusi sa- inchidem, sa oprim vivisectia, chiar credeam ca mesul la demonstratii va face o mare diferenta. Asa ca mergeam cu optimism si entuziasm.

 

Asta a durat cam doi ani. Stocul meu inconstient de optimism insa se diminua treptat in tacere, fiindca observam constient pe masura ce trecea timpul ca progresele sunt lente, iar sucesele, mici si rare, si in plus incepuse sa-mi vina mai greu sa tolerez scriptul de hippiot (fanatisme politice de extrema stanga etc) ale majoritatea celor cu care interactionam in grupurile de animal rights. Cu citirea cartii "Better never to have been", optimismul meu a mai scazut inca o treapta. La un moment dat am pierdut brusc interesul in mersul la demonstratii. Pur si simplu, brusc. Constient voiam sa continui, dar pur si simplu inconstient nu mai puteam sa o fac. "Ceva" ma tinea. Cred ca atunci am intrat din nevoza in depresie. Am pierdut interesul in multe din activitatile sociale, ca si in cateva dintre relatiile apropiate. Dar continuam sa functionez relativ senina si odihnita mental "pe pilot automat" la job, in 2-3 relatii apropiate autentice si in activitati sociale mai rare si mai putine. Cam jumatate de ani dupa aceea am descoperit niste bloguri antinataliste si am inceput sa le citesc zilnic. Am devenit dependenta de ele si nu ma puteam abtine sa intru si sa citesc noile postari si noile comentarii, la inceput in fiecare dimineata, apoi de cateva ori pe zi. Am functionat in modul asta cam un an. In Decembrie 2012 am pierdut brusc interesul pentru blogurile antinataliste. Am devenit constienta ca tot ce era de spus fusese spus si ca continuand citesc blogurile nu voi ma afla nimic nou, nimic ce nu stiam deja. Devenise o simpla dependenta de mentenanta, asa cum dependentii de heroina nu mai devin "high" de la un punct incolo dar continua sa injecteze doar ca sa se simta normali. Continuand sa scrie dupa ce tot era de spus fusese spus, autorii blogurilor ssi comentatorii devenisera doar o clica de "junkies", ca mai toti filozofii.

 

Mi-am continuat viata. Treptat, mi-am neglijat progresiv cei patru piloni. Si acum patru zile, gandind prea mult ganduri negative, care-mi erodeaza sistemul de aparare optimismul care era deja subtiat, am facut atac de panica. Total nesteptat! Atacurile s-au repetat timp de trei zile de mai multe ori pe zi. Din fericire pentru mine, am avut suficiente cunostine ca sa inteleg procesul care se intampla, si ieri dupa ce am inteles si m-am mentinut ocupata nu am mai avut nici unul, dar o anxitate de fond de intensitate redusa a ramas aproape permanent. Voi vedeti ce vad si eu? E progresia lenta nevroza-depresie-psihoza. Nevrotci suntem toti, unii mai mult altii mai putin, dar suntem toti, pentru ca avem nevoia asta fundamentala de sindromul polyanna ca sa putem ignora ceea ce nu ne place din ceea ce vedem in realitatea asa cum e, ca sa ignoram ce vedem in afara Matrixului. Intrarea in noua etapa este intotdeuna brusca si neasteptata. Pana cand la urma urmelor ceva te inhata, fie "raplata finala a scriptului", fie ceva aletor ca un atentat terorist sau un infarct. Rasplata finala a scriplui vine intotdeauna ca o surpriza neasteptata. Si toti suntem in script. Pentru ca scriptul e viata insasi. Pentru ca viata insasi e un joc dupa aceeasi schema ca jocurile pihologice: pe toti ne inhata ceva pana la urma.

 

M-am uitat putin pe topicele de atacuri de panica si spasmofilie. Vad ca la putini le-a trecut, dar majotatea nu au reusit sa scape de ele cu nici un tratament si raman teorizati de atacuri de panica cu anii. Tind sa cred ca atacurile de panica sunt o etapa incipienta a stadiului de psihoza, de boala psihica cu simptome vizibile. Sanatatea psihica tine numai atat cat tine mecanismul de aparare numit optimism. Ne nastem cu un "stoc" initial de optimism, care se erodeaza continuu si permanent, la unii mai repede la altii mai incet in functie de ce factori agresori suntem expusi in mediu si la ce evenimente sunt martori. Eroziunea este permanenta, desi are loc in tacere, deci nu o simtim. Asta inseamna ca efectele abuzurilor si agresiunilor la care suntem spusi (inclusiv a fi martor la ceva, de exemplu a vedea filmul Earthlings si a fi martor la ce se intampla acolo) sunt cumulative de-a lungul vietii. Poti suporta doar o anumita cantitate de agresiune de-a lungul vietii, efectele se cumuleaza in timp si de la un punct nu mai poti pur si simplu suporta.

[Sub Zero 3308]

Contactul cu realitatea, asa cum, e cel mai bun leac.

[temporar 44]

Cand stocul de optimism inconstient se apropie de epuizare, optiunile sunt doua: credinta sau nebunia.

 

Credinta ca totul se intampla asa cum e menit.

 

1. Credinta in Dumnezeu, adica: Faca-se voia ta, nu a mea. Cine sunt eu sa critic lucrarea Lui? Daca unii sunt agresati pana isi pierd mintile, asa a vrut Domnul. Daca unii sunt pusi sa aleaga intre a arde de vii si a sari de la inaltime (World Trade Centre), asa a vrut Domnul. Daca se fac experimente pe animale, este pentru ca asa a vrut Domnul. Oare daca sunt cu Dumnezeu, nu voi mai suferi orice s-ar intampla? Oare daca am credinta in Dumnezeu, nu are de ce sa-mi mai fie teama, findca nu voi mai suferi indiferent de circumstante?

 

2. Nebunia. Fara credinta, orice alt drum trece prin nebunie, care e durere psihica fara margini. Drumul spre sinucidere trece prin nebunie, fiindca actul sinuciderii presupune negarea scopului suprem, adica a axiomei in propriul sistem (o faci cu mana ta). Daca continui sa traiesti, fara credinta vei continua sa suferi psihic enorm, fiindca vei trai permanent bucle infinite de rationamente si emotii in constient.

 

Optimismul este de fapt credinta inconstienta. Aceasta se pierde treptat. Daca nu este inlocuita cu credinta constienta, urmeaza nebunia. Dar credinta constienta, trebuie sa fie autentica, reala si totala, fara rezerve. Minciunile de sine nu functioneaza, fiindca dau eroro in procesele logice ale mintii, dupa cum am explicat deja.

[DRΞΔMGΘD 141]

Stiu de vreo 3 ani de documentarele la care te referi, dar nu am suportat sa le vad. La Earthlings am dat shut down din buton la calculator la prima scena cu animalele din factory farm. N-am suportat, adica mecanismul meu de aparare inconstient - optimismul nu facea fata ca sa-mi permita sa le vad fara sa sufar repercursiuni psihice grave. Dar cunosc tot ce se intampla.

 

Ai făcut ca struțul. Bravo! Dar aceste lucruri au fost profețite, inclusiv consecințele lor și ce va urma. O să stai cu capul în cărți de psihologie până vei muri. Am avut o prietena chioară la propriu, cu un ochi de sticlă, dar de meserie psiholog si psihoterapeut. Mi-a lasat cadou Mein Kampful evreilor (Biblia) si s-a dus la Shiva. La Yoga. Chioară a fost, chioară a rămas. Eu merg total pe mâna evreilor. La mine profeții lor sunt pe picior de egalitate cu psihoterapeuții lor. La ce să mă duc să învăț înțelepciunea de la niște maimuțoi ipocriți și semidocți când mă pot duce direct la sursă? Mai ales ca acum când cunosc psihologia criminală atât la nivel individial/familial cât și social, global, nimic nu mă mai poate opri să dezleg puzzle-ul, mai ales ca am pregatire teoretica, nu umanistă. Deși dacă îmi pun capul la creații literare, nici acolo nu dau greș.

 

 

Nu pot sa public aici in calup pamfletele mele profetice, paradigmele si altele. Daca sti AT bine, le vei pricepe, iti voi trimite un link pe PM.

 

Nu ma deranjeaza optimismul, ma sperie ce e dinolo de el. Asa ca-mi trag optimismul inapoi peste ochi.

 

Eu am trecut dincolo de optimism. 3 luni am picat intr-o depresie grea pana mi-am revenit. Multe iluzii mi s-au spulberat. Am dobandit capacitatea de a intra in diverse stari de constiinta. Pot deveni complet neutru si pot examina o persoana, un sistem, venind complet din afara (acel mic martian al lui Eric berne)

 

Optimismul este de fapt credinta inconstienta. Aceasta se pierde treptat. Daca nu este inlocuita cu credinta constienta, urmeaza nebunia. Dar credinta constienta, trebuie sa fie autentica, reala si totala, fara rezerve. Minciunile de sine nu functioneaza, fiindca dau eroro in procesele logice ale mintii, dupa cum am explicat deja.

 

Optimismul are nevoie periodic de succese, altfel devine pesimism, sau, stoicism. Gândirea pozitivă, fără nimic palpabil, este o autoînșelare și ea este apanajul infantilismului.

Editat Martie 11, 2013 de ONΞIRΘS

[temporar 44]

Optimismul are nevoie periodic de succese, altfel devine pesimism, sau, stoicism. G