OSHO

Va sugerez sa cititi Namaste de Octavian Segarceanu. Fie ca sunteti pro, fie ca sunteti contra ideii de Osho. E o lectura placuta, amuzanta si interesanta si ne da apa la moara, indiferent pe care pozitie ne-am afla in aceasta polemica. Cred ca nu polemicile astea sunt importante, ci fiecare ar trebui sa-si gaseasca o cale. Nu e importanta doza de spiritualitate sau daca crezi sau nu in transcendent. Important e sa fii autentic, sa ai argumente fata de propria ta constiinta si sa-ti fie bine pe calea aia. In rest, ne putem bate in polemici o eternitate. Nici Osho, nici profetul Mahomed, nici Isus nu au venit cu dovezi palpabile sau cu solutii miraculoase pentru rezolvarea chestiunilor umane care ne bantuie. Priviti in ce lume traim!

Pastrati-va simtul umorului si aveti puterea sa polemizati cu zambetul pe buze. Parerea mea! Alternativa cu pusul mainii pe mitraliera, la propriu sau la figurat, nu e solutia.

ChiliPepper a scris:

  Nici Osho, nici profetul Mahomed, nici Isus nu au venit cu dovezi palpabile sau cu solutii miraculoase pentru rezolvarea chestiunilor umane care ne bantuie. Priviti in ce lume traim!

Pastrati-va simtul umorului si aveti puterea sa polemizati cu zambetul pe buze. Parerea mea! Alternativa cu pusul mainii pe mitraliera, la propriu sau la figurat, nu e solutia.

A'ma, dacă am face, aşa, o sinteză de pe o poziţie sine ira et studio poate am găsi vreo două sau trei soluţii. Bine, n-aş spune "miraculoase", da măcar cât de cât acceptabile, acolo! Treaba importantă aici e în ce măsură ne interesează cu adevărat să găsim soluţii pentru rezolvarea chestiunilor umane.

Din partea mea... nici ira, nici studio :)

Am trecut de faza aia. Acum privesc lucrurile astea cu resemnarea celui care a tras concluzia ca nu exista o paradigma perfecta, dar si cu detasarea celui imposibil de inregimentat. Nu in sensul de "nu vreau, na!", ci in sensul de insensibilitate la manipulare de tipul asta. Ca un fel de handicap, sau incapacitate. Pur si simplu nu pot sa cred ca e undeva o divinitate, indiferent de cum am numi-o, si are grija noastra. Mi se pare lipsa de modestie din partea speciei asteia minuscule care suntem sa avem asa o pretentie.

Eu cred ca lucrurile sunt mult mai simple (sau infinit mai complicate, depinde de pe ce craca te uiti): raul si binele sunt in noi. Vina sau meritul a tot ce ni se intampla ne apartine. Si, din pacate, asa cum nimic pe lumea asta nu e un amestec perfect egal de alb si negru, si noi suntem mai degraba rai, decat buni. Rautatea e instinctiva, primordiala, atavica, in timp ce bunatatea vine pe urma, odata cu socializarea si educatia.

Te înţeleg foarte bine. Mă rog, sper...

Şi eu trecui de multe faze, recte de la un ateism tâmp până la cea a unei credinţe "beton" şi idioate... şi viceversa. Acum, na, nu mi-e ruşine s-o spun pentru că fiecare avem propria istorie a căutărilor noastre, de care în niciun caz nu trebuie să ne fie ruşine. Până-n coadă am ajuns cumva la necesitatea acelui meden agan (nimic prea mult) al vechilor greci, adică la necesitatea unei atitudini musai echilibrate atunci când e vorba de considera problemele universului şi ale vieţii de zi cu zi. Că în lupta cu efemerindele vieţii mai scap uneori din vedere acest deziderat, asta-i altă poveste...Însă îţi spun asta ca să realizezi că sunt departe de a crede în "paradigma perfectă". Totuşi, părerea mea e că putem vorbi de schimbarea continuă a paradigmelor, în sensul că, pe măsura evoluţiei şi emancipării societăţii noastre, putem vorbi de paradigme din ce în ce mai conforme realităţii, dacă putem spune aşa.

Despre "divinitate" sincer îţi spun că nu pot să mă pronunţ. Nu ştiu, însă din poziţia mea de liber cugetător pe care mi-am asumat-o şi tot citind şi cugetând aş spune că e foarte probabil să existe o ierarhie a fiinţelor în acest Univers sau Multivers, Cosmos sau TOT sau Creaţie sau Absolut al Existenţei - acum depinde cum preferăm să îl numim. Unde se sfârşeşte această ierarhie sau cine ar fi în vârful acesteia, mi-e greu să-mi imaginez. Atenţie, în niciun caz nu sunt de acord cu imginea unor zeităţi antropomorfe descrise în religii!

Că noi suntem mai degrabă răi decât buni, nu pot fi de acord cu tine. Asta ţine mai degrabă de maniheism, remember? :) Suntem mai degrabă ignoranţi şi ne comportăm ca atare. Adică, în ignoranţa noastră, dăm în cap la tot ce mişcă şi ne contrazice - crezând că prin asta l-am prins pe D.zeu de picior.

Dacă răutatea ar fi, aşa cum spui tu, "instinctiva, primordiala, atavica", singura explicaţie oarecum plauzibilă ar fi că am fi fost creaţi să fm astfel.

Împărtăşeşti o astfel de opinie?

Mi-e greu sa cred ca am fost "creati". Am senzatia ca, mai degraba, suntem un rezultat al reorganizarii perpetue a materiei. Ca suntem mai degraba rai, e o evidenta daca privesti istoria. Si daca te uiti in jur la cum am reusit sa construim lumea in care traim. Oriunde se afla mai mult de doi oameni care convietuiesc mai mult de juma' de zi impreuna, apar diferende. Ne e greu sa acceptam ca nu suntem perfecti si incercam permanent sa impunem. Pareri, opinii, moduri de viata... Admit ca egoismul e inerent instinctului de conservare, deci e absolut normal in anumite limite. Dar, din pacate, egoismul este direct proportional cu inteligenta. Wow! Suna al naibii de pesimist! Stop joc! Cred ca fiecare dintre noi, luat separat, e minunat. Doar cand ne grupam incepe sa nu ne mai iasa.

Cred ca am divagat de la subiect, totusi. Aici era vorba despre Osho. Asadar imi cer scuze daca am spamat. Pe Osho il cunosc doar din Namaste, cartea de care vorbeam. mi s/a parut interesant, pana la un punct, macar si ca experienta de eliberare de cotidian. Dar nu m-a convins.

Hmm, până la urmă ce e materia, cum a-i defini-o? Şi trecând peste definiţie, materia se organizează şi reorganizează perpetuu? E cumva inteligentă de se organizează şi reorganizează ciclic sau altfel? Vezi, e cumva cu dus-întors aici...Cel mai corect ar fi să acceptăm că încă nu putem bate aşa de departe...

Nu este chiar aşa de evident. Din istoria noastră, dincolo de faptul că nu o cunoaştem încă, adică rămâne deschisă la interpretări, nu putem trage o astfel de concluzie, că omul ar fi rău de la natură, că răutatea ar fi instinctivă, atavică etc., decât dacă, repet, porneşti de la premisa că omul ar fi fost creat în acest sens. În rest, dacă ne referim la protoistorie...fiecare grup îşi urma conducătorul şi atunci când se ciocnea cu alt grup prima instinctul de supravieţuire şi sentimentul primar că trebuie să distrugă pentru a nu fi distruşi. Dar dacă-l luai pe fiecare în parte, în comunitatea lui, fiecare avea sentimente pentru apropiaţii lui, pentru valorile comunităţii etc., iar pe ceilalţi care nu făceau parte din grupul lor îi considera duşmani ca deh, ăla era nivelul de conştiinţă primar şi tot ce mişca şi nu făcea parte din sfera lor trebuia exterminat.  

Bun. Şi dacă accepţi teoria evoluţiei, poţi spune că omul, la origine, a fost mai rău decât tigrii, lupii sau crocodilii?

Poţi caracteriza speciile ca fiind bune sau rele?

Speciile sunt bune (va dau o cutie, parafrazandu-l pe hemoroeasy :)). By the way, ca tot facui spam, sa va uitati la asta:

Revenind la lucrurile serioase: tot ce a creat natura e perfect. In afara de inteligenta si afectivitate, totul se imbuca perfect. La nivel de instincte si noi suntem ok. Doar cand ne punem in miscare neuronii apare problema dereglarii echilibrului natural. Si culmea!, totul e doar vanzoleala de neuromediatori chimici in sinapse. Deci tot materie. E intrigant!

Ei, da. Mişto parodia hemoroeasy. Doar că ne îndepărtarăm un picuţ de subiect. Despre ce era vorba? Ah, da, despre Osho şi despre modul în care unele personaje "remarcabile" ar fi venit cu oareşce soluţii la problemele umanităţii.

Eh, poate mâine vom fi mai inspiraţi. Deocamdată asta am putut noi acum. Poate mâine or veni alţii care vor pune problema, aşa, mai pe bune.

Good point! :)