1. Marea paradigmă pe care o trăiește omul pe pământ este "să slujești unui stăpân (lupului, sau fiarei) iubindu-l pe celălalt stăpân. Pentru că și lupul, fiara, au fost făcute de același stăpân. Asta e curată schizofrenie, dar unii o numesc credință.
2. Dacă ești un șoricel de succes în labirint (un winner al sistemului), este cu neputință să mai vezi în ce constă labirintul (sistemul), ia dacă cineva îi va arăta crudul adevăr șoricelului winner, el va apăra cu toată puterea labirintul/sistemul lui. Invers, dacă un șoricel iese din labirint, scoate capul afară, are șanse să vadă crudul adevăr, dar pentru că a părăsit labirintul (sistemul) va fi considerat loser și lipsit de credibilitate.
3. Este cu neputință la om să nu fie un dobitoc. Dobitocii needucați, se autodistrug, pe ei și familiile lor, dacă apucă să-și facă vreouna, iar dobitocii educați, distrug rapid și eficient pământul
4. Un ateu rămas fără nici o opțiune de supraviețuire, se va sinucide (altfel ar înebuni). Un creștin fățarnic, rămas fără opțiuni, nu se va sinucide ci va încerca să facă precum struțul, se va ascunde în peșterile munților. Un creștin autentic, rămâne pe loc.
5. Paradigma capitalismului: creștere infinită pe resurse finite. Conform legiilor fizicii bulei de săpun, la un moment dat se va sparge. Bacteriile când ating maximul proliferării într-un sistem închis, ca și peștii într-un acvariu cu apa neschimbată, vor muri în masă daca nu se pot decima între ele.
Pentru cei care nu s-au prins, Fiara de pe urmă, este capitalismul global, iar firmele și corporațiile sunt haitele care pradă întreg pământul. Și se simt mândri de asta! De aceea pe urmă vor fi și vrednici de Răsplata Supremă! De când e omenirea dictonul Homo homini lupus est a fost valabil în orice sistem social, dar acum, toată omenirea se aseamănă mai mult cu un fel de virus pentru planetă, cu o tumoră canceroasă!
6. Creație sau evoluție? Eu zic ca nici Creatia, nici Evolutia nu sunt adevărate. Adevărată e Involuția. De aceea omul, șobolanul și porcul, împart același set gene, identic in proportie de 98%. Ba chiar destule bacterii se străduiesc să ajungă omul din urmă, deținând 90% din genomul lui. Ce va să zică asta? Că porcul va deveni om, și omul va deveni porc.
7. Cum văd ateii răpirea bisericii. Puțini al dracu de tot. Dar credibil. Totuși, nu ar trebui asta să-i facă pe atei puțin mai "credincioși"?
https://www.youtube.com/watch?v=JURGUo5fnPE
8. Pentru că rahatul va deveni în intregime toxic, nu va mai zice nimeni "shit happens". Ci își vor aduce aminte de zicala aceea, cum că "părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții".
9. Șoriceii care au părăsit labirintul, au sfârșit cum nu se poate mai nasol. Apostolii cu capul tăiat, filozofii săraci sau nebuni. Dar lumea încă așteaptă să vadă dacă ei aveau dreptate.
10. Poate omul să devină conștient de TOT și să trăiască? Nu. Nu e cu putință ca omul să-L vadă pe Dumnezeu și să trăiască. Pentru că omul nu e decât o funie întinsă între Abis și Rai.
Matei 23:34: De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate.

