Eranius a scris:
Inteleg ca tu crezi ca sunt indivizi care nu ar incalca niciodata conventiile sociale si mai ales legile si ca sunt indivizi care au acest potential.
Este un mod periculos de a judeca oamenii.
Nu impart oamenii pe categorii, toti avem potentialul sa facem fapte rele, dar nu le facem, nu-i asa? Si nu neaparat de frica pedepsei, ci din alte considerente, cum ar fi ca recunoastem ca legea respectiva ne este benefica, de ce sa o incalcam atunci? Asa ar trebui sa fie legile, iar daca nu sunt este loc de mai bine. Eu nu imi doresc o lege sa ma protejeze pe mine individ, ci pe mine in mod egal cu orice individ, deci binele general este mai presus. Daca inteleg asta accept sa ma raportez la legi pentru ca toti sa traim intr-un cadru organzizat fara discriminari si nici teama ca e posibil sa patesti oricand ceva rau pentru ca nu exista legi sa iti apere siguranta.
Nu vad ce e asa de periculos
Eranius a scris:
Pentru tine posibilii infractori vor fi intotdeauna indivizii din categoria celor defavorizati de soarta, cei mai putin educati.
Asta e de la tine, n-am zis asa ceva. Educatia sau moralitatea nu e numai de la soarta, fiecare poate sa se auto-educe. Dar educatie intr-un sens pozitiv cum am explicat mai sus, nu psudo-educatie, adica sa speculezi conventiile sociale si atat.
Eranius a scris:
Exista pericolul pe care nu stiu daca il sesizezi, ca tu sa fii ingaduitoare cu un individ educat care incalca legea, gasindu-i tot felul de justificari sofisticate, si foarte aspra cu un individ needucat, care ar incalca legea in aceeasi masura.
Nu sunt ingaduitoare cu cei educati dar care incalca legea, nu stiu de ce faci astfel de extrapolari, refera-te la ce scriu nu la ce crezi tu ca as putea completa eventual. Legea este lege si toti, educati sau needucati, sunt egali in fata ei. Sper ca este clar ca nu fac astfel de diferentieri.
Eranius a scris:
Eu cred ca educatia nu este deloc un motiv de a nu incalca legea in cele mai sofisticate moduri.
Da, poti incalca legea si sofisticat, dar avem de-a face cu "pseudo-educatie" sau ma rog, depinde si de moralitate. Daca stii sa scrii si sa citesti nu inseamna ca respecti neaparat cele 10 porunci, adica devii si moral si cu spirit civic. Unii folosesc cunostintele pentru a face rau, altii pentru a face bine. Dar legea ar trebui sa ne apere de oameni rai, nu de oameni needucati. Acum e mai pe inteles?
LuciaD a scris:
Necunoasterea acestui aspect nu ne absolva (pe niciunul dintre noi) de consecinte, asa cum necunoasterea legilor sociale nu ne absolva de vina nerespectarii lor. Asa cum in societate exista "Legi", exista asa-numitele "Legi ale Universului"(io le zic "Legi Nescrise Cosmice") care ar putea sa ne (re)aminteasca si de frica, un fel de frica de consecintele actiunilor noastre (mai mult sau mai putin constiente) si sa ne faca sa ne-ntoarcem inlauntrul nostru(cam ceea ce numim noi perioada de introspectie sau "practica interioara continua", cum zicea Patanjali sau "Taci, asculta si "sapa" ca dai de Izvor"-ul launtric, bien sure- dup-o vorba antica si de-demult- vorba aia
- mai in gluma, mai in serios) si sa ne ajute sa fim hotarati si fermi in decizii. Noi, la nivel mental(ca vrem, ca nu vrem),oricum interactionam cu aceste Legi nescrise care-au "menirea" sa ne echilibreze permanent.
Da, dar acea "frica" de consecintele faptelor tale este foarte diferita de frica de o pedeapsa expresa sau de greseala. Prima este o frica pe care ai liberatea sa o modelezi cum vrei tu, sa o utilizezi ca sa iti ghideze actiunile, pentru a analiza in cunostinta de cauza, a fi ferm si hotarat in ceea ce priveste actiunile tale si repercursiunile lor. Pe cand cea de-al doile tip de frica este distructiva, defensiva, lipsita de viziune. Ti se inculca un sentiment care nu este al tau, nu il intelegi si nu te reprezinta, este mai mult o reactie de auto-aparare la un factor agresiv. Deci daca in primul caz vorbim de educare, in cel de-al doilea de pseudo-educatie. Scopul nu scuza mijloacele, omul oprimat nu se dezvolta la potentialul sau, ci dezvolta forme de supravietuire care rezista doar pe termen scurt, cat sa scape de pericole, dar strategiile de dezvoltare pe termen lung ii sunt straine.