Cu totii avem din cand in cand probleme. Nu neaparat mari, nu neaparat coplesitoare... totusi, chiar daca sunt mici, vorbim despre ele cu cineva. Nu conteaza asa mult daca e un prieten, sau o ruda... cineva care sa ne asculte, si sa ne inteleaga.
Si, in mod normal, vorbind despre ele le intelegem mai bine si incercam sa le gasim o solutie,sau se intampla sa primim o solutie, din partea persoanei cu care vorbim -asta ar fi un alt avantaj. Insa ce facem atunci cand cineva vorbeste despre problemele sale exclusiv pentru a se vaicari? -ce facem, cand interlocutorul nostru nu e interesat de o solutie, sau de o intelegere care sa-l ajute sa isi amelioreze situatia, si ne foloseste ca pe un fel de lada de gunoi, revarsandu-si sacul plin de deseuri emotionale asupra noastra? -ce facem atunci cand interlocutorul nostru e baricadat in starea de victima, si problemele sale sunt expuse iar si iar doar pentru a ne solicita atentia sau eventual mila... pentru a ne atrage in drama sa personala, sau mai rau, pentru a ne manipula emotional, a ne santaja ori inca si mai rau, pentru a ne distruge bucuria de a trai, a ne terfeli insuportabila fericire, doar din... invidie. De ce sa ne fie noua mai bine, cata de cat, cand LUI nu-i este? -cum de ne permitem sa zambim, fara aprobarea sa?
Oare cand ne vine un musafir in casa, ii punem in fata lada de gunoi?!
Vreau sa atrag atentia: vaicareala este comportamentul cel mai des intalnit atunci cand fabricam scuze. Totul merge rau, ceilalti nu ne ajuta -sau si mai rau, ne saboteaza, cineva (altcineva) este de vina pentru toata situatia, si ne dam singuri suturi in dos pretinzand ca suntem victime.
De ce? -pentru ca victima e neajutorata. Ea nu poate face nimic pentru a-si ameliora situatia.
Situatia ei depinde mereu de altcineva, de altceva. Neputinta este scuza perfecta -nu se poate, noi nu putem, altcineva are puterea... noi NU SUNTEM RESPONSABILI.
Era candva o reclama la tv, cu textul: "DACA VREI, POTI!" -cand vrei cu adevarat, gasesti o cale, cand nu vrei cu adevarat, gasesti scuze. E purul adevar, nu exagerez cu nimic.
Cand ne nastem, suntem aproape total dependenti. Singurul lucru pe care-l facem independent, este sa respiram, in rest, trebuie sa faca altii pentru noi totul, sa ne hraneasca, spele, sa ne transporte, sa aiba grija de confortul nostru termic...totul. Aceasta dependenta este tipica copilariei. Insa crescand, capatam din ce in ce mai multa independenta, autonomie, invatam sa mancam singuri, sa mergem, sa ne spalam, sa ne imbracam, sa ne legam sireturile... si cu fiecare noua treapta de autonomie, de independenta, crestem, ne maturizam. Pana la adolescenta, cand, odata cu aparitia sexualitatii, apare un fel de criza a desprinderii: nu mai putem sa ne bazam pe ceilalti sa decida pentru noi daca si cum sa o experimentam si pe asta! -sexualitatea ne forteaza sa ne luam viata in maini si sa acedem la statutul de adulti, care isi decid singuri parcursul vietii.
Ar fi minunat daca parintii, familia si societatea in general (inclusiv prin institutiile, ca scoala) ne-ar sprijini pentru a capata mai multa independenta, mai multa autonomie. Insa lucrurile se intampla de fapt invers, pentru cei mai multi dintre noi: cu totii vor sa ne mentina in statutul de eterni copii, dependenti de ei si de parerile lor, de credintele lor, de deciziile lor. Statul te vrea suspus, dependent, nu independent si autonom, la fel si religia, traditiile, proprii parinti vor asta! -scoala este o lunga metoda de dresaj pentru a-ti sabota independenta, pentru a te forta sa te conformezi cu orice chip, sa te supui altora, sa te raportezi mereu la altii si la ce cred, vor si le place lor.
Si copilul este slab, fragil, asa ca va ceda presiunilor, pentru ca nu are de ales! -insa viitorul adult a fost ruinat... daca este cat de cat inteligent, va incerca sa se desprinda pe parcurs din toate lanturile astea, insa va dura ani...multi ani, si oricum procesul este imperfect pentru cei mai multi!
Viata ne cere sa ne descurcam singuri, fara a ne baza pe ceilalti, sa ne luam singuri deciziile, sa hotaram singuri ce ne place si ce nu si care este adevarul despre chestiunile spirituale, filozofice, ca insasi sensul vietii (directia in care mergem, de fapt!).
Maica-mea, pe la vreo 40 de ani, a cunoscut un barbat care i-a transmis "marea" sa invatatura: "NU VINE NIMENI"! -el, fiind ateu, era convins de asta, ca nici un salvator nu va aparea sa-i rezolve problemele, sa ia deciziile in locul sau, sa il scoata din necazuri, ci ca trebuie sa o faca singur! -partial, mama a asimilat ceva din ideea asta, care a marcat-o. Insa cati dintre noi nu asteapta si acum sa vina cineva?! -sa ia cineva deciziile, poate statul, sa faca cineva (altcineva) ceva ca lucrurile sa se indrepte si noua sa ne fie mai bine... poate Dumnezeu, sau ingerii, ori "maestrii ascensionati"! 
Pana la urma ateismul acelui barbat l-a condus la nivelul asta superior de dezvoltare, insa oamenii in general, se agata de orice, si de oricine... doar sa nu cumva sa trebuiasca sa-si asume raspunderea!
Exista mai ales o frica de actiune si decizie. O fuga de raspundere, o eschivare prin SCUZE.
Majoritatea scuzelor se refera la timp: NU ACUM este scuza cea mai raspandita. Acum, cica nu e momentul potrivit, sa actionam, asa ca amanam... la "Sfantu' Asteapta"!
De fapt, amanarea asta persistenta, este un blocaj. Ne fofilam din fata unei decizii, pentru ca NU SUNTEM PREGATITI, asta este alta scuza, corelata. Si oricum "NU STIM DESTUL" pentru a face ceva acum...e nevoie de o lunga pregatire, cica, insa nu facem nimic nici in directia asta. Pentru ca e posibil ca scuzele astea sa contina urme de adevar, insa realitatea este ca PUTEM face ceva acum. Si tine doar de noi sa facem ceea ce putem, atat cat putem, fara sa amanam. E insa mai "comod" (oare) sa ne facem ca ploua si sa nu mai miscam un deget!
Alta scuza este "VA FI GREU".Nu "este" greu, ci va fi...ca nu ne confruntam de fapt cu acea dificultate, (imaginara uneori, sau doar exagerata), ci doar ne-o reprezentam ca pe ceva de netrecut! -"EU N-AS PUTEA" -de cate ori aud asta, cand vorbesc despre veganism de exemplu... oameni care nu au incercat vreodata sa isi schimbe alimentatia, sunt convinsi ca eu (si altii) suntem un fel de supra-oameni, iar ei ar... MURI daca ar inceta sa manance "proteine animale".Ei NU POT, altii pot, ei nu... ei sunt mai speciali! 
E "usor" "sa puna carul inaintea boilor", pentru multi, si sa isi saboteze singri progresul... sa decida altii, pentru ei! -altcineva sa hotarasca ce ar trebui ei sa faca, si cum...sunt ca niste sclavi, cersind aprobarea altcuiva: "imi dati voie sa fac ce imi doresc eu?", "imi dati voie sa FIU cel care sunt cu adevarat?" -asteapta prosteste ca altcineva sa le "faca" viata, si ei s-o traiasca, iar apoi se mira de cantitatea coplesitoare de frustrare, care-i incarca...
Cum ar putea sa fie multumiti, cand totul e decis de altcineva pentru ei, fara ca macar sa fie consultati?! -iar daca cineva incearca sa-i trezeasca la realitate, incep sa "faca urat", vine imediat apelul la respectarea traditiilor, obiceiurilor, cutumelor, la ce ar crede si zice altii, la ce scrie prin scripturi, si ce spune popa, la ce au facut stramosii!
Nu mai asteptati sa vina cineva, un salvator care sa rezolve problemele pe care le puteti rezolva singuri! -acest personaj mesianic nu vine! -nimeni nu va face IN LOCUL VOSTRU ceea ce puteti sa faceti singuri, NIMENI NU TRAIESTE IN LOCUL VOSTRU! -nu va mai cedati puterea altora, asteptand ca ei se decida si actioneze pentru voi, in locul vostru (dar asa cum ati vrea voi), ca NU SE VA INTAMPLA.
Eu nu spun ca acel barbat ateu ca ajutorul providential nu exista si nu poate exista, insa spun cu toata taria, ca el NU va veni, daca nu puneti voi "osul" la treaba. Ajutor, nu inseamna ca altcineva sa faca totul in locul vostru... nimeni nu va face nimic, de fapt, daca nu va vede pe voi ca faceti ceea ce puteti, atat cat puteti! -nu va cere nici Cerul, nici altii ceva imposibil, ci va cere ceea ce puteti face, insa va eschivati.
Este o adevarata MAGIE in asumarea raspunderii, inclusiv pentru probleme si necazuri! -de indata ce spuneti: asta depinde de mine, eu sunt CAUZA si desfasurarea si rezultatul sunt tot in mana mea, EFECTUL, capatati puterea. Eu sunt... Alfa si Omega pana la urma! -de mine depinde! -viata nu mi se intampla doar, fara ca eu sa pot ameliora situatia sau schimba circumstantele in vreun fel.
Asta inseamna raspundere: asumarea -de mine depinde, eu decid, eu hotarasc, eu sunt un "Print al Universului"! -nu un cersetor! -ce primesc cersetorii, in lumea asta? -firimiturile...
Degeaba va rugati indelung si va vaicariti... si Cerul da painea si cutitul in mainile celor care le pretind ca ale lor, de drept divin, nu cersetorilor, nu sclavilor!
Daca va vedeti ca niste cersetori in fata unui Dumnezeu tiranic si arbitrar, milogindu-va ca niste slugi, in loc sa "miscati ceva, de la voi", o sa primiti si voi niscai faramituri...
Americanii au un dicton repetat adesea prin filme: "with great power comes great responsability" -cu putere mare, vine raspundere mare. Este adevarat, insa la fel de adevarat, dar si mai important, este si inversul: "cu raspundere mare vine mare putere"! -cu cat ne asumam mai mult raspunderea, ne asumam mai multa putere!
Deci FARA SCUZE. Renuntati sa va mai puneti singuri piedici, ca asta faceti. "Un drum de o mie de mile, incepe cu un pas" -faceti pasul, fiecare pas este un progres! -nu asteptati "sa vina momentul potrivit", ci faceti deja ceea ce puteti face acum. Momentul optim ar putea sa apara dupa o suta de pasi, insa daca nu ati facut nici unul, pana atunci, va trece fara sa poate fi folosit! -obstacolul de care va loviti, este adesea o treapta, pe care nu va induplecati sa pasiti! -nu spun ca nu exista obstacole reale, nici macar ca aveti toate uneltele pentru a ameliora sensibil acum, o anume situatie. Ar putea sa dureze, e adevarat, insa fiecare pas e un progres, si fiecare amanare este o adancire a crizei. Nu va mai eschivati, ca va faceti rau singuri... a sosit momentul sa cresteti mari! -sa accedeti la un nivel superior de independenta, de autonomie, de PUTERE personala. Intelegeti, si actionati.
