Mintea voastra n-a mai fost in stare sa clocească nici un joc de cand m-a banat Aseneth? Ehei, de atunci ati pierdut sute de pagini de analize.
Ia sa va dau niste mostre de jocuri practicate de oameni care...nu par debili mintali, si totusi, actioneaza ca a tare.
"Trasul cu ochiul" se știe de când lumea că este manifestarea omului de nimic. Trasul cu ochiul este una din manifestarile comportamentului seductiv-manipulativ (un instrument de atragere "pe calea pierzaniei" a boului care are deja inelul în nas, cred că știți cum sunt duși boii la măcelărie, și dacă nu știți pipăiți-vă la nas să vedeți dacă nu aveți cumva acolo un inel gros de fier). Inconștientul celui care trage cu ochiul te pune in gardă că te va excroca, prin exploatarea unei trebuințe primare a ta, de regulă sexuală/afectivă. Femeia care trage cu ochiul, de fapt vrea să spună, "ai grijă, ceea ce vezi, nu este de fapt ceea ce sunt în esență, dar acum sunt în stare de orice ca să obțin de la tine ceea ce vreau". Trasul cu ochiul sunt precum batjocorirea sau blestemarea, gesturi disperate de a avea ultimul cuvânt în fața celui care oricum este perceput ca superior și învingător. De aceea aceste practici aparțin....oamenilor de nimic.
altu:
Zgârcitul schizofrenizant. El repară lucrurile de nimic, pe care le-a dăruit copiilor săi, atunci cand devin de nereparat, și ar trebui înlocuite cu lucruri noi, totul fiind o încercare disperată de a rămâne cu prăjitura în buzunar dar în același timp de a o și mânca.
Iluzia eliberării Copilului din Victimă, sfidarea Părintelui Agresor intern. Prin vicii (fumat*, perversiuni sexuale, droguri, medicatie psihofarma, alcool, sporturi extreme, etc.) Copilul "asuprit" din Victimă caută să se elibereze și să se despăgubească, să-și facă un nume, o identitate, dar în același timp să asculte comanda parentală supremă - "era mai bine dacă nu existai". Astfel, viciile sunt comportamente schizofrenice, ele crează victimei iluzia că s-a eliberat, că poate fi fericită, dar de fapt o ucid în final. In alcoolism, copilul incearca sa scape de tirania parintelui intern, alcoolul reduce persecuția internă și dă voie copilului rebel să se exprime, adică să facă ca toți dracii. Probabil că fără alcool, am avea enorm de mulți psihotici consecvenți în psihoză. Alcoolismul indică faptul că parazitarea internă Părinte - Copil a devenit de nesuportat, iar copilul este pe cale sa fie învins, ca și în psihoză. Desigur, Părintele intern agresor poate avea diverși continuatori din mediu, partenerul de cuplu, șeful de la serviciu, pentru că acești agresori externi pot acționa numai pe un teren deja minat de către figurile parentale primare ale celui decompensat. Iar cel vulnerabil, are grijă să-i provoace tocmai pe aceeia care sunt ca și părinții lui, din dorința inconștientă de răzbunare, dar cum a pierdut prima dată, va pierde lupta de fiecare dată.
*s-a incercat "vindecarea" de viciul fumatului, prin acei plasturi cu nicotina, dar pentru ca lipseste componenta psihologica, care dă satisfacția/iluzia sfidarii, nu s-a vindecat nimeni ci s-au întors la țigara clasica.
SFIDÁ vb. I. tr. A brava, A înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț, A înfrunta cu dispreț (neglijând pericolele), cu ostentatie.
Întrebarea filozofică care se pune, este cine-i face pe fumători, pe alcoolici, etc. să fie consecvenți în viciul lor, cine-i ține legați de viciile lor, cine le induce această iluzie că astfel devin liberi? Și de ce sunt încapabili să vadă tot mecanismul iluziei? Ura, dorința de despăgubire, vanitatea? In filmul Devils Advocate, era o fraza, "Vanitatea este cu siguranță, păcatul meu preferat", spune Diavolul.
Reversul jocului "Jucaria mea e mai frumoasa ca a ta" este Autodesconsiderarea combinata cu Lacomia si Invidia, si se intituleaza cam asa, "Totdeauna ce are altul e mai bun decat al meu" - asa apar decizii ale scriptului de a fura sau de avea cu orice pret ceea ce si altii au (bani, functii, profesii, motiv pentru care in facultati s-a ajuns sa se plateasca examenele si nu se invate deloc, de catre unii). Pot aparea decizii comice cum ar fi sa iei dupa ureche un medicament doar pentru ca ai auzit ca pe altii i-a "vindecat" insa pe tine sa te ucida datorita unei reactii adverse sau sa doresti sa ajungi medic desi nu ai potentialul psihointelectual necesar si din cauza asta sa decompensezi psihic alegandu-te in final cu un certificat de handicapat psihic in loc de o diploma de licenta. Cazurile de asemenea studenti impinsi de la spate de parinti ca sa devina "oameni mari" ("cat am vrut sa ajungi om mare" spune tatal complet dezamagit de esecul fiului), care in final au ajuns pe linie moarta, sunt destule.
*Legat de narcisismul secundar compensator al parintilor, acesta se poate agrava in timp, ego-ul lor hiperinflat poate sa atinga cote paroxistice, zdrobind orice urma de identitate a copiilor (parintele totdeauna multumit de sine si vesnic nemultumit de copil), pentru ca acestia sunt fortati sa devina/sa satisfaca o proiectie a ego-ului/fuduliei/mandriei parintilor.
Ambele ipostaze ale jocului (lăudăroșenia versus invidia), denotă un eșec al atașamentului față de obiectele primare (părinții). În lăudăroșenie, subiectul se laudă practic cu proprii părinți, iar când invidiază, își compensează sentimentul de abandonat prin părinții altora (se afiliază). Meditați...E ca în Miorița, unde cei doi tâlhari îi reprezintă pe părinții ciobanului slab de înger. Că...dacă ciobanul ar fi avut părinți puternici, drepți, nu tot niște tâlhari, s-ar fi luptat și el...dar așa, a făcut ceea ce era obișnuit să facă în raport cu părinții lui, adică...să se predea...cu o mare jale. Indivizii zgomotoși care se declară fan boys al unor diverse formatii de muzica, firme, produse, etc. sunt fosti copii care au trait un orfelinaj mascat pe care toata viata il vor compensa prin pasiuni fata de diversi lideri, grupuri, produse, aceste pasiuni nefiind decat o forma de manifestare ÎN GRUP a jocului "jucăria mea e mai frumoasă ca a ta", și sunt gata să moară pentru cauza lor, ca doar "fiii nelegiuiților sunt făcuți pentru sabie" se spune in Biblie.
