Suntem prietene de prin facultate, cu mult inainte sa inceapa relatia cu actualul. I-am acordat timpul sa-si vada de relatie si m-am retras discret. Dar acum, la cativa ani de relatie, pot trage niste concluzii:
Baiatul este un parazit. S-a mutat de la mama cu ea in chirie si nu lucreaza nici acum (de ani de zile!), deci ea plateste tot ce inseamna chirie si cheluielile casei. Mai grav e ca ea il incurajeaza cu afirmatii de genul "decat sa munceasca pe 1000 lei pe luna, mai bine sta acasa". Dar ce fel de barbat e ala care n-are nicio problema sa fie intretinut atata timp? Problema nu ar fi ca nu-si gaseste de munca (ok, e criza), ci ca nu face niciun efort in sensul asta. Ultima data cand "cauta" de munca, de fapt ea era cea care aplica pentru el pe site-urile de job-uri.
Bun, se pare ca si ei ii convine situatia asta, deci nimic de obiectat. Dar pentru ca o cunosc dinainte sa fie cu el, pot spune dupa atatia ani ca s-a schimbat. Si nu in bine. Sub influenta lui s-a transformat intr-o taranca care injura birjareste si priveste cu superioritate pe toata lumea, asa cum face si el (da, se pare ca baiatul ne e superior, chiar daca paraziteaza o femeie si nu are nici macar liceul terminat). Apoi, din punct de vedere psihologic e clar ca ea simte nevoia unei familii (daca ma intrebati pe mine, cred ca e in momentul cand ar trebui sa aiba copii). De ce spun asta? Au ajuns sa se joace de-a mama si tata cu diverse animale adunate de pe strazi (in special matze), le ingrijesc, le duc la spital (daca nu au probleme de sanatate, le inventeaza, numai sa aiba ceva de ingrijit), le cauta familii adoptive, si per total baga o gramada de bani in ele, cateodata ma si sperii cat de mult, mai ales cand ma gandesc ca daca tot simt asa o bunatate sufleteasca, poate mai bine ar ingriji de un copil, un batran sau vreun handicapat. Dar nu, ea se limiteaza la animale. Nu sunt specialista, dar putinele mele cunostinte de psihologie imi spun ca ea simte nevoia unei familii stabile, care incepe cu un barbat pe care te poti baza si continua cu un copil pe care sa il cresti intr-un mediu propice. Dar cum in subcontientul ei simte ca nu acesta e barbatul cu care poate intemeia o familie, se limiteaza la ingrijit matze in loc de copil.
Eu sunt spectatorul pasiv care vede ca isi cam arunca la gunoi viata daca va continua in stilul asta. Problemele psihologice pe care le are o blocheaza si nu o lasa sa iasa din relatia asta si sa caute o relatie sanatoasa (lipsa tatalui in copilarie = nu a primit afectiune = nu stie si nu crede ca MERITA sa fie o femeie apreciata si iubita). Din pacate, ea nici macar nu constientizeaza ce am insirat eu aici. Sau daca isi da seama, intr-un moment de sinceritate cu ea insasi, o sa inabuse repede orice gand (e convinsa ca-l iubeste pe baiat si el la fel, chit ca eu numai iubire nu vad intre ei - unul din taranismele de care va vorbeam este sa se certe indiferent de cine e de fata, aruncandu-si vorbe grele...uneori as putea jura ca vad pe fata lui si aud in cuvintele lui multa URA).
Bun, acum ca am balacarit-o de tot, iata si dilema mea. Ii spun, la modul cel mai delicat, ce am insirat mai sus? E de datoria mea, ca prietena, sa fac treaba asta? O va ajuta sau tot ce voi obtine va fi acea unda de auto-aparare care va lovi in mine, pentru ca am avut curajul sa lovesc in ei, cuplul-minune? Daca n-as fi cunoscut-o inainte de el, as zice ca renunt fara prea multe probleme la prietenia ei. Dar eu STIU cum era inainte. Bine, scopul meu nu este sa o aduc la acea stare, as vrea doar sa inteleaga ca nu ajunge nicaieri in ritmul asta. Are 30 de ani, daca se desparte de el si incepe alta relatie, abia mai are timp de cunoastere, casatorie, copii. Socoteala mea e ca pe undeva pe 35 de ani cel tarziu ar trebui sa faca un copil, pentru ca daca intarzie in varsta apar si problemele de fertilitate, sarcina, sanatatea copilului etc.
O sa-mi ziceti ca imi bag nasul unde nu-mi fierbe oala (adevarat, chiar nu e placerea mea sa discut despre relatiile altora) si atunci singura solutie pe care o vad este sa ma retrag incet-incet, gasind tot felul de motive ca sa refuz sa ne vedem (oricum nu mai am de gand sa ma vad cu ea, pentru ca ea considera ca el trebuie sa vina by default la orice iesire, iar dupa ultimele marlanii pe care el le-a facut la un concert unde chiar nu era cazul sa se dea in spectacol, eu chiar nu mai am de gand sa stau la aceeasi masa cu el).
Concluzionand. Ii spun parerea mea, cu riscul sa ma urasca pe vecie, sau renunt pe tacute la prietenia cu ea?