Care sunt regulile necunoscute (

ca sa ajungi sa sortezi bine informatiile ai mult de lucru(invatat) si trebuie sa treci prin cateva greseli/nereusite.

comunicarea e cu doua tăişuri. depinde cu cine vorbesti. nimic din ce auzi nu trebuie luat bun din prima. aici intervine ce ziceam de sortarea informatiilor.

exercitiul fizic duce la eliberarea de endorfine care dau o stare placută. oricine are o gândire bună işi dă seama ca asta e o iluzie. cum si sexul e o păcăleală si alte plăceri..

in procesul de construire(sau corectare, imbunătăţire) a gândirii trebuie sa te detaşezi de corpul tău. nu mai contează cum arăţi.

dacă e să luăm după ce ziceţi voi, cei infirmi nu pot ajunge la un nivel dezvoltat al intelectului pentru că ei nu mai pot face exerciţii, cu greu pot ieşi in natură, nu mai au viaţă socială...

si nivel dezvoltat al intelectului nu inseamna neaparat iq mare. sunt multi cu iq mare dar sunt mari tembeli in intelegerea vieţii.

nu sunt reguli exclusiviste domnle, ce nu pricepi? sunt principii generale, nu operatii pe creier

nu zice nimeni ca cei care sunt invalizi sau urati sunt prosti neaparat, mare ti-e intelegerea

si ce daca mai gresesti in sortarea informatiilor, cine ti-a zis matale ca omul s-a nascut invatat?

tocmai in asta consta procesul invatarii si a dezvoltarii capacitatii intelectuale. n-am crezut ca o sa explic asa ceva

Redondo a scris:

dpmdv a avea grijă de intelectul tău nu e totuna cu a-ţi construi o viaţă fericită. regulile enumerate de voi sunt pentru a trăi happy.

de exemplu poţi să fii nesociabil, neatrăgător, sărac, ratat... dar totuşi să ai o gândire(logică) solidă şi să ştii cum să ţi-o imbunatăţeşti şi să faci eforturi in această direcţie.

heidy a pus niste intrebari bune mai sus. acestea sunt caracteristice filosofilor.

in prezent, adesea, cei care incearca sa-si imbunatateasca intelectul o fac doar pentru a progresa in profesia lor, in mediul social sau pentru a impresiona. odata ce si-au atins scopul, se opresc. dar filosoful nu se opreste niciodata.

Iar din punctul meu de vedere, din felul in care ai pus problema, nu cred ca ai sesizat tocmai corect. Regulile pe care am incercat noi sa le gasim se refera strict la "igiena intelectuala", intelesa ca ansamblu de reguli menite sa ne consolideze sanatatea mentala sau sanatatea intelectuala (sau altfel spus judecata sau ratiunea). Faptul ca acestea au ca efect sau rezultat o stare de multumire si de tonus ridicat sau hai sa-i spunem de fericirea , e un lucru cat se poate de firesc, insa aceasta stare de fericire decurge tocmai din respectarea acestor reguli, deci e o consecinta a acestora..

Mai departe, problema adusa in discutie de heidy este una corecta si care poate fi integrata cu succes in aceasta linie a "regulilor"; si ma refer aici in primul rand la cunoasterea de sine. De fapt, cunoasterea de sine constituia una din temele majore ale filosofiei inca de la inceputurile sale. Se spune ca pe frontispiciul templului din Delphi erau inscriptionate doua adagii: gnoti seauton si meden agan, traduse prin cunoaste-te pe tine insuti si nimic prea mult, care sintetizau intr-un fel scopul si directia filosofiei

asa cum era ea conceputa de vechii greci.

Vriies a scris:

Iar din punctul meu de vedere, din felul in care ai pus problema, nu cred ca ai sesizat tocmai corect. Regulile pe care am incercat noi sa le gasim se refera strict la "igiena intelectuala", intelesa ca ansamblu de reguli menite sa ne consolideze sanatatea mentala sau sanatatea intelectuala (sau altfel spus judecata sau ratiunea). Faptul ca acestea au ca efect sau rezultat o stare de multumire si de tonus ridicat sau hai sa-i spunem de fericirea , e un lucru cat se poate de firesc, insa aceasta stare de fericire decurge tocmai din respectarea acestor reguli, deci e o consecinta a acestora..

Eu as putea sa contrazic aceste asa-zise reguli ale voastre in ideea ca fericirea si tonusul ridicat sunt trecatoare si nu-s datatoare de experienta. Chiar daca pare paradoxal, intelepciunea vine din experientele rele, din obstacole, oprelisti si situatii nepotrivite.

Nu vreau sa promovez suferinta, dar istoria ne invata ca martirizarea reprezinta inaltarea catre un nivel spiritual superior, ceea ce implica ratiune si sanatate intelectuala maturizate si aprofundate din toate prismele.

Niciodata un om fericit nu-si va pune intrebarea daca e bine sau nu cum gandeste; experienta si intoarcerea judecatii pe toate partile vine din esecurile si loviturile primite. Doar atunci mintea este pusa in dificultate si fortata sa ia decizii corecte, sa compare, sa evolueze, corectand anumite defecte, pentru ca, hai sa recunoastem, cele mai mari piedici ni le punem singuri sau le cream singuri prin defectele noastre de gandire. In acest fapt, haideti sa ne gandim la matematica; ea este materia universal urata de catre toate categoriile de copii, de pe tot globul, dar v-ati pus intrebarea de ce ?

Raspunsul este simplu: matematica forteaza creierul sa gandeasca, il scoate din iluziile in care literatura il impinge. Il forteaza sa fie logic, sa gaseasca solutii si rezolvari, sa se ancoreze in realitate. Asa este si cu suferinta; ea este urata de oameni tocmai pentru ca forteaza creierul sa se desparta de iluzie si sa revina la realitate.

Inca o data spun, nu promovez suferinta; doar ca acumularea de averi, traiul bun si indestulat este tipic omenesc, nu va aduce altceva decat himere; in schimb, suferinta este datatoare de experienta, de cunoastere de sine, iar alternata din cand in cand cu fericirea de orice fel de intensitate pentru a nu scade moralul, este grozava.

Si uite cum am descoperit aici ca de fapt suferinta pe care Dumnezeu [sau ce alta forta superioara considerati voi] a dat-o, nu este rea, ci este matematica care v-a facut in scoala sa ganditi si care alternata cu scurte momente de literatura va contureaza ca si gandire.

heidy a scris:

Eu as putea sa contrazic aceste asa-zise reguli ale voastre in ideea ca fericirea si tonusul ridicat sunt trecatoare si nu-s datatoare de experienta. Chiar daca pare paradoxal, intelepciunea vine din experientele rele, din obstacole, oprelisti si situatii nepotrivite.

Nu vreau sa promovez suferinta, dar istoria ne invata ca martirizarea reprezinta inaltarea catre un nivel spiritual superior, ceea ce implica ratiune si sanatate intelectuala maturizate si aprofundate din toate prismele.

Niciodata un om fericit nu-si va pune intrebarea daca e bine sau nu cum gandeste; experienta si intoarcerea judecatii pe toate partile vine din esecurile si loviturile primite.

In linii mari de acord cu tine, ca fericirea si tonusul ridicat sunt trecatoare, dar cred ca nu despre asta discutam si deja ne indepartam un pic de subiect. Cand am incercat sa gasesc cateva reguli de "igiena a intelectului" nu m-am gandit la fericire si nici macar n-am pronuntat cuvantul respectiv. A fost Redondo cel care a intervenit cu observatia ca regulile gasite de noi sunt, de fapt, reguli pentru a trai fericiti. Iar in postarea de mai sus voiam sa subliniez ca starile de multumire, de tonus ridicat, de echilibru sau de fericire (asa cum spunea el) sunt induse in mod firesc de respectarea acestor "reguli de igiena intelectuala", dar asta nu inseamna ca regulile ar avea ca obiectiv principal "fericirea". Deci voiam sa restabilesc un raport.

Si pentru ca tot ai adus discutia, da, fericirea e o stare interioara si nu tine de bogatii, onoruri sau mai stiu eu ce. Dar tine clar de sanatatea mintii, recte de sanatatea intelectului.

Intelepciunea vine din toate experientele noastre, nu numai din "cele rele". Ea provine din cumulul si integrarea a tot ceea ce traim si simtim, adica din toate experientele traite indiferent ca noi le percem in termeni de placut-neplacut, bine-rau.

heidy a scris:

Nu vreau sa promovez suferinta, dar istoria ne invata ca martirizarea reprezinta inaltarea catre un nivel spiritual superior, ceea ce implica ratiune si sanatate intelectuala maturizate si aprofundate din toate prismele.

Ceea ce promovezi de fapt, nu este suferinta sau neplacerile vietii, ci procesul de maturizare, care de cele mai multe ori nu este lin si placut, ci dureros, dar eliberator. Iar in acest proces care este critic la o anuminta varsta, nu se produce non-stop, inteligenta joaca un rol principal, tocmai pentru ca toate facultatile si abilitatile de supravietuire ne sunt puse la incercare. A cauta un loc de munca, a iti da seama ce vrei si iti place sa profesezi, ce poti astepta de la viata in termeni concreti, a te izbi de realitate si a face primii pasi neasistati, a iti croi un drum si a nu te abate prea tare de la idealuri si ambitii, sunt foarte solicitante. Iar inteligenta pe care ne-am format-o in primii ani o folosim din plin, si o punem la bataie, descoperindu-i potentialul in raport cu incercarile prin care trecem.

Dar cum aceste incercari sunt firesti in maturizarea oricarui om, fie el sarac sau bogat, frumos sau urat, atunci ce este important sunt tocmaii regulile enuntate la care poate faci apel inconstient dar sigur le utilizezi in mod constant. Si de gardul de disciplina intelectuala la care ai ajuns, de maturizarea si eficienta gandirii testata in situatii diverse, depinde modul in care faci fata situatiilor noi si "suferintei" cum ii spui. Nu suferinta ne face destepti, ci felul in care raspundem la ea. Fiindca suferinta este un element exterior care nu iarta, iar inteligenta este procesul interior prin care ne-o asumam si o depasim. Deci depinde de tine, nu de obstacolele intampinate pe care nu le poti controla si de care avem cu totii parte.

heidy a scris:

(...) haideti sa ne gandim la matematica; ea este materia universal urata de catre toate categoriile de copii, de pe tot globul, dar v-ati pus intrebarea de ce ?

...haideti sa ne gandim... ! Adica, haideti sa ne reamintim cum am memorizat ca papagalii tabla

Athmy a scris:

tocmai pentru ca toate facultatile si abilitatile de supravietuire ne sunt puse la incercare

mediul betoanelor îţi pune la incercare un f. mic procent din aptitudinile/calităţile cu care eşti inzestrat. nefiind folosite acestea vor fi eliminate.

Athmy a scris:

Nu suferinta ne face destepti, ci felul in care raspundem la ea

suferinţa, cel puţin, te indeamnă către reflecţie. asta nu înseamnă că suferinţa e o cale către cunoaşterea adevărului. din suferinţă de poţi alege cu traume de care nici cei mai buni psihologi nu te scapă.

pe de altă parte, plăcerea te afundă şi mai mult in iluzii. hedoniştii caută să-şi facă viaţa cât mai uşoară, să indepărteze complet suferinţa.

acum e greu de spus cum e mai bine. de exemplu, daca esti bogat si ai un copil, o sa-ti doreşti sa-i oferi ce-i mai bun(vei spune ca e normal sa fie asa). dar asta nu va ajuta prea mult in formarea lui(a intelectului lui).

poate ca ar fi bine sa cunoasca si ce e saracia, de exemplu. cum poţi inţelege suferinţa oamenilor dacă tu nu ştii ce este suferinţa ? cum va putea el să preţuiască libertatea lui dacă el nu rezonează prea mult cand află ca au murit oameni ca el sa fie liber ? sau cum poţi sa preţuieşti moralitatea daca tu nu ai fost batjocorit sau tratat cu dispreţ ?

GeoFiloRo a scris:

Cu ajutorul matematicii, poti tu pune

Aseneth a scris:

Pe mine m-a ajutat:

1. Primul pas : matematica

2. Al doilea pas: gramatica, un fel de matematica literara

3. Al treilea pas: teoria muzicala, un fel de muzica matematica

4.Al patrulea pas: muzica

5. Al cincilea pas: literatura, care cuprinde gramatica+muzica (semne+sunete)

6. Al saselea pas: pictura, filosofie, psihologie. Jocurile de cuvinte sunt tot ecuatii matematice. Exprimate altfel.

Din exemplul dat, matematica nu te-a ajutat decât sa numerotezi cifrele si sa le traduci în cuvinte; nici urma de dialectica filosofica cu privire la igiena intelectului.

Da-mi un exemplu concret de ecuatie matematica, unde te joci cu concepte filosofice pentru a descoperi de o maniera coerenta si inteligibila starile inerente ale igienei intelectului ! :think:

Redondo a scris:

suferinţa, cel puţin, te indeamnă către reflecţie. asta nu înseamnă că suferinţa e o cale către cunoaşterea adevărului. din suferinţă de poţi alege cu traume de care nici cei mai buni psihologi nu te scapă.

pe de altă parte, plăcerea te afundă şi mai mult in iluzii. hedoniştii caută să-şi facă viaţa cât mai uşoară, să indepărteze complet suferinţa.

acum e greu de spus cum e mai bine. de exemplu, daca esti bogat si ai un copil, o sa-ti doreşti sa-i oferi ce-i mai bun(vei spune ca e normal sa fie asa). dar asta nu va ajuta prea mult in formarea lui(a intelectului lui).

poate ca ar fi bine sa cunoasca si ce e saracia, de exemplu. cum poţi inţelege suferinţa oamenilor dacă tu nu ştii ce este suferinţa ? cum va putea el să preţuiască libertatea lui dacă el nu rezonează prea mult cand află ca au murit oameni ca el sa fie liber ? sau cum poţi sa preţuieşti moralitatea daca tu nu ai fost batjocorit sau tratat cu dispreţ ?

Interventie coerenta si inteligibila, fiindca ai respectat regula principala a dialecticii; ai stiut cum sa pui în relatie doua stari contradictorii (copilul sarac cu cel cu exagerare rasfatat.

Avansam cu pasi mici dar siguri !

Va fi foarte dificil însa, sa trecem de la constatari/consecinte, la eventualele rezolutii din care vom extrage regulile necunoscute (înca). :think: