Oare?

S.R. a scris:

Stiu si eu... ? Eu am luptat numai pentru iluzii, ce era real am vazut ca venea natural si era suficient sa fiu omul potrivit la locul potrivit. Cand vrei sa fii altceva decat esti se strica treaba. D-aia intai tre sa afli cine si cum esti, dup-aia sa-ti dai seama ce vrei cu adevarat, nu ce crezi ca vrei. Toti putem sa luptam, cu furie si credinta chiar. Si degeaba, daca nu luptam pentru ce ne trebuie cu adevarat, pentru ce ne face sa ne simtitm impliniti. Dar intai trebuie sa afli ce este acel lucru. Si o sa-l afli simtind, nu gandindu-te cam ce ai vrea.

Nu prea cred ca ai luptat pt. iluzii. Furia si credinta nu sunt intr-adevar semne sigure ca nu lupti pentru iluzii. Mai pe scurt, s-ar putea sa ajungi la un moment dat sa iti dai seama ca nu ai luptat pt. iluzii, ci doar ca toate acele batalii `iluzorii`` au fost doar niste etape.

Da, simtirea te indruma spre ce vrei. Dar o parte din simtire este rezultatul gandirii.

lynxul_negru a scris:

Eu am ajuns la concluzia ca nu apare foarte des starea aia de indragosteala (cand descoperi ca iti place de celalalt, ca si celalalt te place, cand incepi sa il/o descoperi, cand placerea descoperirii, a noutatii si atractia sunt atat de intense ca o vibratie aproape fizica, cand parca plutesti in endorfine).

Eu am ajuns la concluzia ca o poti reactiva. E riscant, dar merita.

Robinne a scris:

Eu am ajuns la concluzia ca o poti reactiva. E riscant, dar merita.

Hm, asa, la dorinta? Interesant.

De ce este riscant? Sau: de ce este mai riscant decat in varianta in care indragosteala da peste tine prin surprindere, fara sa o fi reactivat tu?

Robinne a scris:

Nu prea cred ca ai luptat pt. iluzii. Furia si credinta nu sunt intr-adevar semne sigure ca nu lupti pentru iluzii. Mai pe scurt, s-ar putea sa ajungi la un moment dat sa iti dai seama ca nu ai luptat pt. iluzii, ci doar ca toate acele batalii `iluzorii`` au fost doar niste etape.

Da, simtirea te indruma spre ce vrei. Dar o parte din simtire este rezultatul gandirii.

Gandurile sunt de fapt izvorate din simtire. Luptele mele iluzorii au provenit din neadaptarea la realitate, din faptul ca luam o situatie pe post de ce visam eu ca e, iar nu pe post de ce era. De-acolo mai departe imagineaza-ti un om aproximativ imprevizibil care poate sa-ti fara rau sau bine sau nimic, fara sa ai un minim de predictibilitate, ca n-ai de unde sa iti dai seama ce gandeste acel om, el traind in realitatea sa, unde lucrurile stau altfel decat in cea palpabila. E o zicala veche: "fapte, nu vorbe". Oamenii sunt caracterizati prin ceea ce fac, nu prin ceea ce zic. Eu pot spune "cred in x,y,z deci lupt pentru x,y,z", dar in fapte de fapt sa lupt impotriva acelor enumerate pentru ca eu le percep altfel si incerc sa le adaptez pe ele perceptiei mele. Iar pereceptia mea este distorsionata pentru ca in primul rand nu ma percep pe mine corect. De la perceptia mea despre mine pleaca totul. O perceptie corecta imi da si sansa sa simt ceea ce-mi place si ceea ce vreau cu adevarat, iar nu ceea ce cred eu ca ar da bine sau ca m-ar multumi.

lynxul_negru a scris:

Hm, asa, la dorinta? Interesant.

De ce este riscant? Sau: de ce este mai riscant decat in varianta in care indragosteala da peste tine prin surprindere, fara sa o fi reactivat tu?

Nu la dorinta, ci pe fondul unei dorinte. Se poate intampla cand dorinta nu s-a stins si apare ceva care o reaprinde, cum ar fi o persoana care seamana cu cel `iubit`, o amintire cu o puternica incarcatura emotionala, o schimbarea a modului de a gandi si a simti s.a.m.d.

Poate nu riscant, ci periculos, ca orice lucru pe care il crezi mort si constati ca, de fapt, e viu. Un fel de Halloween.

Robinne a scris:

Nu la dorinta, ci pe fondul unei dorinte. Se poate intampla cand dorinta nu s-a stins si apare ceva care o reaprinde, cum ar fi o persoana care seamana cu cel `iubit`, o amintire cu o puternica incarcatura emotionala

Ah, da. Asta am cunoscut.

S.R. a scris:

Gandurile sunt de fapt izvorate din simtire. . De la perceptia mea despre mine pleaca totul. O perceptie corecta imi da si sansa sa simt ceea ce-mi place si ceea ce vreau cu adevarat, iar nu ceea ce cred eu ca ar da bine sau ca m-ar multumi.

Lupta nu poate izvori decat din simtire. Ratiunea nu poate decat sa ii dea unda verde.

Nu stiu daca `perceptie corecta de sine` e ceva cu putinta de atins. Mai exact, nu cred ca exista vreun om care sa fi ajuns la asa ceva.

De la perceptia mea despre mine pleaca totul. O perceptie corecta imi da si sansa sa simt ceea ce-mi place si ceea ce vreau cu adevarat, iar nu ceea ce cred eu ca ar da bine sau ca m-ar multumi.

Nu. Pt. ca nu esti complet independent de ceea ce e in exteriorul tau. Ne place sau nu, suntem dependenti intr-p masura mai mica sau mai mare de exterior. Aici vad eu iluzia: in a crede ca totul depinde de tine, de perceptiile si de viziunile tale.

cand barabatul va deveni un robot universal il vei prelua cu prospect cu tot si asa stii ce poate, ce-si doreste si mai ales cand se satura..., pana atunci eu inca ma bucur sa descopar, sa impart ,saexplorez....valabil si pentru femeie....

era sa intreb.....cum poti sa pui asemenea intrebari?...

Robinne a scris:

Lupta nu poate izvori decat din simtire. Ratiunea nu poate decat sa ii dea unda verde.

Nu stiu daca `perceptie corecta de sine` e ceva cu putinta de atins. Mai exact, nu cred ca exista vreun om care sa fi ajuns la asa ceva.

Nu. Pt. ca nu esti complet independent de ceea ce e in exteriorul tau. Ne place sau nu, suntem dependenti intr-p masura mai mica sau mai mare de exterior. Aici vad eu iluzia: in a crede ca totul depinde de tine, de perceptiile si de viziunile tale.

Nu esti ceea ce crezi, ci esti ceea ce spune majoritatea ca esti, deoarece esti faptele tale, nu gandurile tale, iar majoritatea iti vede faptele, nu poate sa vada gandurile. Deci nu esti independent absolut deloc de exterior. Impacarea cu sine si perceptia corecta si realista asupra propriei persoane inseamna in priumul rand impacarea cu imaginea ta in ochii celorlalti oameni, adica impacarea ta cu ceea ce faci. Cand te-ai impacat cu cine esti, atunci tot ce tine strict de tine va depinde strict de tine. Pana atunci este o lupta cu natura.

D-aia pana nu te vezi corect nici nu poti simti ce partener ti se potriveste, pentru ca te lansezi in lupte pentru partenerul care crezi tu ca-ti trebuie.

Am cunoscut o asemenea tipa, am fost si imbarligati cam vreo luna asa. Ea voia ce voia ea, neaparat, si cum voia ea, nu accepta ca in realitate ce vrea nu i se potriveste sau nu este accesibil. Finalul: ea asteapta sa moara si pana atunci sa faca toate nenorocirile posibile, pentru ca ce vrea ea nu se poate. Nici nu crede ca va apuca sa treaca de 50 de ani. Sau poate doar spera asta.

S.R. a scris:

Nu esti ceea ce crezi, ci esti ceea ce spune majoritatea ca esti, deoarece esti faptele tale, nu gandurile tale,

Majoritatea nu vede decat foile uscate care acopera ceapa. Extrem de putini vad miezul. Si nici aceia nu il vad, ci il intuiesc.

Majoritatea observa bine ceea ce corespunde sau nu exigentelor ei. E in stare sa omoare un suflet mare sau sa ridice in slavi un meschin. Istoria ne ofera destule exemple.

Nu e nimic rau in a vrea mai mult. E rau a pretinde cu insistenta de la cineva care nu poate sau nu vrea sa ofere.

Robinne a scris:

Majoritatea nu vede decat foile uscate care acopera ceapa. Extrem de putini vad miezul. Si nici aceia nu il vad, ci il intuiesc.

Majoritatea observa bine ceea ce corespunde sau nu exigentelor ei. E in stare sa omoare un suflet mare sau sa ridice in slavi un meschin. Istoria ne ofera destule exemple.

Nu e nimic rau in a vrea mai mult. E rau a pretinde cu insistenta de la cineva care nu poate sau nu vrea sa ofere.

Nimeni nu poate vedea ceea ce nu arati.

A vrea mai mult e simplu. A primi mai mult inseamna sa meriti, a merita tine de faptele tale, nu de ceea ce visezi sau de ceea ce gandesti.

Sufletul real este suma actiunilor in baza gandurilor, sufletul imaginar este suma gandurilor fara transpunere in realitate. Gandurile in ambele cazuri au baza in simtire.

Sa zicem ca eu am un suflet mare. Si sustin asta cu tarie, ma bat cu caramida-n piept. Dar eu nu donez bani la orfelinate, nu fac munca voluntara la azilul de batrani, nu-mi ajut vecinul sa care mobila, nu hranesc maidanezul care da din coada pe langa mine, nu am animale de casa, nu sufar oamenii ca mi se par prosti sau tarani etc etc etc. Unde mai e sufletul ala mare al meu ? Doar la mine in gura ? Sufletul mare de la mine din gura e doar o tentativa de inselatorie, in primul rand ma mint singur ca eu sunt bun, desi nu se regaseste bunatatea mea in fapte, in al doilea rand incerc sa-i mint pe ceilalti. Iar ei daca nu se poarta cu mine ca si cu un om bun, au de-a face cu reactia mea de aparare, ca ma simt nedreptatit, devreme ce eu chiar imi cred propriile minciuni sau iluzii si ii pedepsesc pentru ca ei nu vor sa participe la iluziile mele.