Teoria vortex a materiei

Inca din secolul al XVII-lea, Descartes a conceput o teorie vortex pentru cosmologie, in incercarea de a explica mecanismul sistemului solar. Secolul al XX-lea reprezinta un salt calitativ in cunoasterea stiintifica a realitatii obiective prin elaborarea modelului standard pentru particulele elementare si interactiunile fundamentale ale materiei.

Teoria vortex a materiei este o conceptie novatoare de tip configurational pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, prin abordarea dialectica a devenirii existentei, in care principiul „unitatii si opozitiei contrariilor", formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joaca un rol esential.

Se stie ca materia si antimateria nu pot exista impreuna deoarece se anihileaza reciproc, transformandu-se in energie. Conceptul de vortex are semnificatia de punte de legatura intre materia din Universul nostru si antimateria din Universul complementar. Modelul vortex al devenirii existentei este sugerat de teoremele lui Gauss pentru campul gravitational si campul electric, care pun in evidenta surse de tip convergent (puturi) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al caror comportament poate fi descris riguros in cadrul mecanicii cuantice si al teoriei relativitatii.

Referitor la legea atractiei universale si legea lui Colomb, se poate demonstra teoretic si verifica experimental ca vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forte invers proportionale cu patratul distantei dintre ele. Oricarei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezinta o anumita configuratie a acestora. In cadrul teoriei vortex pot fi explicate fara dificultate structurile elementare si interactiunile fundamentale din Univers, existenta antiparticulelor si fenomenul de anihilare, relatia lui Einstein dintre masa si energie etc.

Un argument astronomic in favoarea teoriei propuse, este evolutia unor stele catre stadiul de „black hole", un veritabil vortex care se manifesta la scara cosmica. Gaurile de vierme, numite si poduri Einstein-Rosen, reprezinta o extensie a gaurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor solutii pentru ecuatiile teoriei relativitatii generalizate. Ele sunt constructii topologice care „leaga printr-o scurtatura" zone indepartate ale Universului. In teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigura schimbul succesiv de particule universale intre Universul nostru si Universul complementar. Un bilant pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.

Tudor Vasile