Tehnici de control mental

Controlul mental nu inseamna intotdeauna „candidati manciurieni" care-si vad de viata lor fara sa stie ca sunt in asteptarea unei misiuni, sau proiecte obscure ale guvernelor, visand la manipularea totala a maselor. Expertii in marketing sunt prea cinici ca sa le fi scapat posibilitatea subtila de a manevra clientii supermerketurilor in directia dorita de ei, asa ca multi dintre cei porniti la banalele cumparaturi pentru cosul zilnic sunt suspusi consecintelor apasarii butoanelor subconstientului prin tehnici foarte bine puse la punct.

culoarea pastilelor

Va amintiti secventa din Matrix, cand Neo a trebuit sa aleaga intre pastila rosie si cea albastra? Pastila albastra l-ar fi adormit din nou in realitatea falsa a despartiturilor cladirii de birouri de la inceput si a meselor la restaurant, cu vin rosu si fripturi in sange, in vreme ce pastila rosie i-ar fi dezvaluit lumea reala, fabrica-pantec, cu oamenii-baterii.

Scenariul hollywoodian pare menit sa ramana in limitele anti-utopiei Matrix, dar, de fapt, se aplica cu fiecare vizita la farmacie. Daca pastila rosie l-ar fi trezit pe Neo, in vreme ce cea albastra l-ar fi adormit la loc, trebuie sa remarcati culoarea majoritatii somniferelor: albastra. Nu-i o coincidenta: cercetatorii au constatat ca exista o legatura intre culoarea pastilelor si modul in care functioneaza ele.

Intr-un experiment, subiectii au primit acelasi tip de somnifer sub forma unor pastile colorate albastru si rosu. Cei care primit albastre, au adormit mai repede si mai mult decat cei cu pastilele rosii. Este doar o manifestare a efectului placebo, dar comerciantii stiu sa-l foloseasca.

pareidolie

Oamenilor le place sa identifice expresii faciale pretutindeni, mai ales acolo unde s-ar astepta mai putin: in nori, in urmele valurilor pe nisip, in obiecte, legume si fructe. Aceasta apetenta pentru descoperirea de trasaturi umane pretutindeni are chiar si un nume, pareidolia. Este un fenomen psihologic definit ca o iluzie sau o interpretare gresita, prin perceperea unor stimuli externi.

Astfel, tindem sa gasim figuri umane in case sau in masca radiatoarelor masinilor, care, impreuna cu farurile, pot inchipui o fata rautacioasa, ori binevoitoare. Astfel, desemnam emotii unor obiecte si ar fi de asteptat ca masinile cele mai „fericite" sa fie si cele mai bine vandute. Aste se intampla insa doar in filmele Pixar, cand masinile devin niste personaje simpatice.

automobil ce creeaza pareidolie

In realitate, oamenii prefera masinile „rele", incruntate, pentru ca pe sosea nu-ti faci prieteni, nici macar printre autostopisti. Ceea ce vrei este o expresie de agresivitate, asa ca masinile cu vanzare buna sunt cele cu o masca neprietenoasa. Unele studii au scos la iveala faptul ca automobilele mai joase, late si cu prize de aer largi si inclinate, sau faruri dispuse ca niste fante, ofera o imagine de putere, iar automobilistii asta prefera cand prospecteaza piata in cautarea unei masini noi. De-asta un Dodge Charger arata „sucarit", un Bugatti Veyron, vazut din fata, chiar si mai amenintator.

Daca aceste modele neprietenoase au si o eticheta de pret care depaseste posibilitatile financiare ale multor clienti potentiali, acestia se pot consola cu o Honda Civic cu o expresie destul de dispretuitoare, iar „buzele stranse" promit ca toate secretele vor ramane pe veci sub capota motorului.

Cantatul in cor

Nu numai nord-coreenilor le place sa cante la unison (ei in sanatatea „Tanarului Conducator"), dar si oamenilor de aiurea le pica bine cate o interpretare de grup. Majoritatea membrilor publicului au o senzatie de bine si de empatie in clipa interpretarii imnului de stat sau al echipei favorite, pentru ca in acele momente se simt „conectati" cu toata lumea. S-a constatat ca nu conteaza ce anume se interpreteaza in cor, ci faptul ca acest lucru se intampla la unison.

Un test efectuat la Universitatea Stanford, pe parcursul caruia studentilor participanti li s-a cerut sa se plimbe impreuna prin campus, unii mergand normal, iar altii si-au sincronizat pasii cu ceilalti, a scos la iveala faptul ca voluntarii „integrati" s-au simtit mult mai in armonie decat ceilalti.

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca „ritualurile de sincronizare" au evoluat ca o metoda prin care societatea pune indivizii sa lucreze impreuna si sa faca sacrificii personale in folosul celorlalti. Poate ca de aceea „dresajul" nu este mai vizibil niciunde altundeva decat in armata.