Savanti celebri, considerati initial imbecili

Savanti celebri, considerati initial imbecili

Detalii

CategoriiStiinta
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari5922

Voteaza & Distribuie

Descriere

Savantii celebrii au, adesea, biografii care dezvaluie ca valoarea lor n-a fost recunoscuta intotdeauna drept geniul capabil sa schimbe lumea. Au existat cazuri cand mediocritatea institutionalizata a identificat „devierile" lor drept „cretinism" sau „imbecilitate", mai ales cand a fost vorba de comportament si rationamente la varste tinere. Biografiile oficiale ale acestor oameni de geniu contin si momentele in care au fost umiliti, ridiculizati pentru ideile lor sau ignorati.


1. Gregor Mendel (1822-1884)

Parintele geneticii moderne a fost savant si calugar Augustinian austriac, si a demonstrat ca mostenirea anumitor caracteristici ale mazarii urmeaza un anumit tipar, cunoscut acum drept legea mostenirii mendeliene. Semnificatia acestei descoperiri a fost inteleasa de-abia la inceputul secolului XX. Probabil, nici el nu banuia valoarea reala a cercetarilor sale asupra hibridizarii plantelor. A trimis lucrarile sale celor mai de seama botanisti ai vremii, fara a primi insa niciun raspuns de niciunde.




Gregor Mendel


Gregor Mendel, neinteles initial de botanistii vremii




Pur si simplu, acei oameni nu intelegeau despre ce tot vorbea acolo Mendel. De-abia la 16 ani dupa moartea sa, teoria sa a fost redescoperita si inteleasa.


2. Albert Einstein (1879-1955)

Este greu de crezut ca Einstein n-a fost considerat dintotdeauna un geniu, insa elevul Albert Einstein a fost socotit „submediocru" de catre profesorii sai, iar colegii de clasa il considerau cam natarau. Inscris de tatal sau la Liceul Luitpold din Munchen (liceu care acum ii poarta numele), Eistein s-a pomenit inglobat in sistemul disciplinei cvasimilitare care guverna scoala germana a vremii, cand elevul era obligat la supunere absoluta fata de profesori. A incalcat rutina si regulile si, mai ales, sistemul de invatare mecanica.




Albert Einstein


Albert Einstein, considerat „submediocru" de catre profesori




La 12 ani ajungea sa invete singur, acasa, geometria euclidiana. Intors in Elvetia natala, Einstein a picat la examenul de admitere la Politehnica. Cand a publicat, in 1915, teza sa despre teoria generala a relativitatii, existau doar 3 oameni pe intreaga planeta capabili sa inteleaga despre ce era vorba. Einstein credea ca universul trebuie sa fie static, altfel, fortele gravitationale ar determina contractia sa catastrofala. Pentru a explica de ce nu se intampla asta, a introdus conceptul de „constanta cosmologica", o necunoscuta totala.


La scurt timp dupa ce Edwin Hubble a constatat ca, de fapt, universul se extinde (prin deplasarea spre rosu a stelelor), Einstein si-a declarat „constanta cosmologica" drept cea mai mare tampenie din viata sa de savant. S-a considerat un „idiot" numai pentru ca a propus asa ceva. De data asta, majoritatea colegilor erau de aceeasi parere cu el.


3. Ludwig Boltzmann (1844-1906)

Acesta a avut ghinionul sa se nasca un geniu in vremuri total neprielnice pentru cineva ca el. Secolul al XIX-lea a fost dominat de discutii asupra naturii materiei. Bolzmann nu numai ca a avut indrazneala sa presupuna existenta atomilor, cand acest model era socotit o „aiureala" in cercurile stiintifice, dar si-a construit teoriile geniale ca si cum n-ar fi existat nicio dezbatere. Intre altele, a initiat studierea termodinamicii statistice, o ramura a fizicii care ofera cadrul pentru evaluarea modului cum se vor comporta in sistem un mare numar de particule.




Ludwig Boltzmann


Ludwig Boltzmann, atacat pentru incapatanarea cu care-si apara teoriile




Cu alte cuvinte, daca faci un foc de tabara, Boltzmann va incerca sa afle ce se intampla la nivel molecular cu bustenii aceia si cum este posibil sa arda. In cele din urma, teoriile sale au deschis calea mecanicii cuantice. Pe vremea sa, Boltzmann a fost nevoit sa-si apere teoriile fata de acuzatiile cercurilor stiintifice, iar toti cei care au fost initial de acord cu modelul sau atomic, au inceput sa-l puna la indoiala, pentru ca ideile sale subminau teorii „solide".


Boltzmann a fost atacat si pentru incapatanarea cu care-si apara teoriile. In cele din urma, a fost ca si cum l-ar fi condamnat la moarte prin ardere pe rug. Supus unor presiuni mult prea mari, Bolzmann si-a pus capat zilelor la 5 septembrie 1906. Intre timp, teoriile sale au fost mai mult decat confirmate: au deschis calea unei noi ramuri ale stiintei.