Fisa medicala auto, ultimul „ocolis“ inainte de linia dreapta pentru permis!

Detalii

CategoriiAuto/moto
Tagurifisa medicala
Ultima actualizareMarti 28 martie 2023
Vizualizari234

Voteaza & Distribuie

Descriere

Legislatia romaneasca prevede faptul ca orice persoana care solicita examinarea in vederea obtinerii permisului de conducere trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Una dintre ele se refera la implinirea varstei legale de 16, 18 sau 21 de ani, in functie de categoria pentru care se solicita testarea, iar alta priveste necesitatea de a realiza inainte pregatirea teoretica si practica.

De asemenea, mai multe articole indica si obligativitatea efectuarii unor examinari medicale, in urma carora poate fi obtinuta o fisa medicala auto. Pe de o parte, chiar si numai pentru a fi inscris la o unitate autorizata in vederea pregatirii teoretice şi practice pentru obtinerea permisului de conducere, solicitantul trebuie sa faca dovada ca este apt din punct de vedere psihologic.

Apoi, legea afirma ca este necesar ca persoana sa fie apta din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicita examinarea, de exemplu categoria B, care se refera la autovehiculele a caror masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 de kilograme si al caror numar de locuri pe scaune, in afara conducatorului, nu este mai mare de 8.

Asadar, ultimul „ocolis“ pe care trebuie sa il faci, inainte de a obtine fisa medicala auto, este la o clinica autorizata, unde vei fi supus mai multor examinari. Iata cum se petrec lucrurile!

Cum intri in posesia documentului necesar?

Scopul consultatiilor medicale este verificarea masurii in care o anumita persoana este sau nu apta sa conduca un autovehicul pe drumurile publice, fara a se pune in pericol pe sine sau pe ceilalti participanti la trafic. In acest scop, solicitantul este testat de medici care apartin urmatoarelor specializari: neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL, ortopedie/chirurgie si medicina interna.

In plus, pentru a elibera o fisa medicala auto, reprezentantii unei clinici specializate au nevoie sa cunoasca si alte informatii despre identitatea si istoricul medical al pacientului. De aceea, trebuie sa ai asupra ta si alte documente, in afara de actul de identitate si de fisa de scolarizare pentru obtinerea carnetului de conducere a masinii.

Primul astfel de document este o adeverinta emisa de medicul de familie, in care se mentioneaza daca pacientul figureaza sau nu, in evidenta acestuia, cu boli cronice.

Daca te numeri printre suferinzii de diabet de tip A, ti se va cere si o scrisoare medicala emisa de catre un diabetolog. Aceasta trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii: diagnosticul, tratamentul urmat si recomandarea daca pacientul este sau nu apt sa conduca in siguranta un vehicul pe drumurile publice.

Un alt caz special este cel al purtatorilor de ochelari. Cand se prezinta la clinica pentru a obtine fisa medicala auto, e nevoie sa aiba asupra lor ochelarii pe care ii vor purta la volan. In acest fel, specialistul in oftalmologie se va convinge de faptul ca au o buna vizibilitate in trafic.

Permisul de conducere este eliberat, in functie de categoria fiecarui vehicul, pe o perioada cuprinsa intre 5 si 10 ani. La expirarea acestuia, precum si in caz de pierdere, furt sau deteriorare, sunt efectuate aceleasi analize medicale pentru verificarea starii de sanatate.

Mergi la o clinica acreditata cu toate documentele necesare asupra ta si vei obtine fisa medicala auto in cel mai scurt timp posibil! Apoi nu iti ramane decat sa iei permisul si sa urci la volan, cu deplina incredere in sine!