Experienta indelungata si calitatea produselor, argumentele Vascar pe piata carnii

Detalii

CategoriiAlimentatie
Tagurimezeluri
Ultima actualizareMiercuri 29 iulie 2020
Vizualizari551

Voteaza & Distribuie

Descriere

Compania Vascar este unul dintre principalii producatori de conserve si preparate din carne din Romania, cu o experienta de peste 36 de ani pe piata, 21 de magazine proprii si o cifra de afaceri de 20,5 milioane de euro in 2019. Produsele sale sunt livrate la nivel national atat in magazine traditionale, cat si in principalele retele internationale prezente in tara noastra (Kaufland, Carrefour, Mega Image, Lidl, Auchan, Rewe), sau online. Daca Vascar este astazi o companie de succes, acest lucru se datoreaza faptului ca a reusit sa se adapteze rapid la realitatile momentului, fiind, de multe ori, cu un pas in fata competitiei.

1. Varietate de produse. Portofoliul companiei include doua branduri, Vascar si Moldova in Bucate, iar oferta de produse este extinsa: gama Alege natural fara E-uri, de la Moldova in Bucate (produse rumenite, specialitati din carne, mezeluri, pateuri si mancaruri la cutie), gama de semipreparate din carne pregatite dupa retete marca Horia Virlan pentru brand-ul Moldova in Bucate (burgeri, carnaciori, mici), conserve Moldova in Bucate si Vascar (pateuri si mancaruri la cutie), carne fresh.

2. Produse fara E-uri. O mare parte din produsele companiei fac parte din gama Alege natural fara E-uri, de la Moldova in bucate. Acestea contindoar ingrediente naturale, fara E-uri, fara conservanti, fara aditivi alimentari. Pentru consumatori, acest argument este unul dintre cele mai importante si convingatoare, intrucat plaseaza compania pe o pozitie premium in raport cu competitia.

Combinatia dintre gustul desavarsit si calitatea de netagaduit este una irezistibila, care fidelizeaza clientii si aduce mereu altii noi. "Ideea lansarii noilor produse a venit din dorinta de a oferi consumatorilor sansa de a se bucura de produse din carne cu gust cu adevarat special si ingrediente 100% naturale", spunea, la momentul lansarii, Directorul General Vlad Ciuburciu.

3. Standarde inalte de calitate. Produsele Vascar indeplinesc standarde inalte de calitate si siguranta (IFS Food versiunea 6.1, ISO 9001:2008, ISO 22000:2005, FSSC 22000 versiunea 3.2), precum si standardele legale si normative aflate in vigoare la nivelul Uniunii Europene.

Preparatele din carne si conservele au preturi competitive si raspund atat nevoilor, cat si asteptarilor mereu in schimbare ale clientilor. "Asigurarea calitatii produselor si cresterea continua a standardelor reprezinta principiul nostru fundamental. Respectam cele mai inalte standarde de igiena (GHP), dar si de siguranta alimentelor, reglementari GMP specifice", se arata intr-o prezentare a companiei.

4. Experienta de 36 de ani. Produsele pe care Vascar le lanseaza astazi reprezinta rezultatul unei experiente acumulate in nu mai putin de 36 de ani.

Compania a fost infiintata in anul 1984, sub numele de Industria Carnii Vaslui, iar de-a lungul timpului au fost "bifate" numeroase borne:

- 1991 - compania isi schimba numele in Vascar S.A;
- 1994 - se deschid primele magazine;
- 2000 - compania este privatizata;
- 2004 - se lanseaza prima identitate vizuala;
- 2013 - se lanseaza brandul Moldova in Bucate;
- 2018 - se lanseaza gama "Alege natural, fara E-uri".

"Suntem responsabili fata de consumatori si de aceea investim in cele mai performante tehnologii de preparare a carnii. In acelasi timp, stim foarte bine ca nu putem excela daca nu exista pasiune, pentru ca secretul mancarii gustoase este sa o prepari cu suflet", spune Directorul General Vlad Ciuburciu.