Educatia interculturala

Detalii

CategoriiCultura
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari19796

Voteaza & Distribuie

Descriere

Educatia interculturala – educatia intru toleranta minoritatilor sexuale
La modul cel mai general de abordare, educatia „semnifica orice activitate sociala vizand transmiterea catre indivizi a mostenirii colective a societatii in care acestia se insereaza" (Ferréol, G., 1998, p.62). Sociologia educatiei foloseste termenul intr-un sens mai restrans decat acesta, referindu-se la in primul rand (totusi nu numai) la sistemul educativ formal, adica institutiile educative specializate in formare si transmitere de informatii (Ferréol, G., 1998, ibid.).
Totusi, educatia are loc pe tot parcursul vietii unui individ, fiind mult mai intensa in prima perioada a vietii. Primul cadru in care se desfasoara este chiar cadrul informal al familiei, prin intermediul socializarii. Aceasta va determina in mare masura structura personalitatii individului adult de mai tarziu. Notiunea de cultura este greu de definit, intrucat acopera un mare si greu de delimitat areal. De asemenea, diverse stiinte sociale au abordat termenul din puncte de vedere particulare, fiind greu de enuntat o definitie exhaustiva.
Ea cuprinde normele, valorile si „modurile de a face" specifice unui grup de oameni, produsele activitatii lor spirituale si materiale, sau dupa cum sustine Wissler „trasaturi materiale", „activitati sociale" si „idei" (Zamfir C.; Vlasceanu L., 1998, p.150). Este utopic sa consideram ca o societate are o singura cultura, desi exista ceea ce se cheama o „cultura dominanta".
Totusi, se manifesta si o serie de subculturi a diverselor grupuri. De cele mai multe ori, coexistenta mai multor tipuri de cultura (sau subculturi) se desfasoara pasnic. Exista insa cazuri cand o subcultura poate lua forma unei subculturi criminale, precum si altele cand aderentii unei subculturi pot fi supusi la presiuni sau chiar asupriri din partea culturii dominante. O subcultura care intra tot mai mult in atentia publicului este subcultura gay. Inca de prin anii ’60, gruparile homosexuale au inceput sa desfasoare puternice activitati de militare pentru recunoasterea dreptului la orientare sexuala si acceptarea subculturii gay in societate.
Demersul a fost mai mult sau mai putin o reusita in societatea occidentala, cel putin la nivel formal: homosexualitatea nu mai este privita ca o devianta criminala, iar unele state au legiferat casatoria persoanelor de acelasi sex. In Romania, situatia minoritatilor sexuale nu este deloc una usoara. "Indemnarea sau ademenirea unei persoane in vederea practicarii de relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, precum si propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism, savarsite in acelasi scop se pedepsesc cu inchisoarea de la unu la 5 ani." (Crisu, Crisu, 2000 p.423) Astfel suna aliniatul 5 al mult controversatului articol 200 din Codul Penal, abrogat prin Ordonanta de urgenta nr. 89/2001 din 21 iunie 2001, intrata in vigoare incepand cu 30 ianuarie 2002, data publicarii in Monitorul Oficial.
„Daca vreti sa va formati o parere asupra unei societati, mergeti si aflati cine este in inchisoare", spunea candva John Dewey. Ei bine, conform acestui articol al Codului Penal, o serie de discriminari erau justificate din punct de vedere legislativ. Societatea romaneasca era, daca nu homofoba, cel putin heterosexista, heterosexualitatea fiind institutionalizata drept singura orientare sexuala legitima din punct de vedere social (Andersen, Margaret L., Taylor, 2000 p.258).
Este gresit sa presupunem ca abrogarea respectivului articol a schimbat radical starea de fapt la nivelul practicii, in fond el nu era decat expresia formala a unei prejudecati pre-existente in societare, iar schimbarea unor asemenea atitudini reclama mult timp. Acest fapt este confirmat de rezultatele unui sondaj realizat de Institutul pentru Politici Publice si Gallup, care au fost prezentate si la Stirile ProTv

de la ora 19 din data de 12 ianuarie a.c. Conform acestui sondaj, romanii sunt de doua ori mai homofobi decat rezidentii Europei de Vest.
Ei nu concep ca printre prietenii sau chiar vecinii lor sa se numere persoane cu o orientare sexuala minoritara, ba mai mult, nu doresc astfel de persoane nici in randul colegilor, profesorilor sau medicilor. De asemenea multi cred ca o astfel de atitudine ar trebui pedepsita de lege. Multi oameni nu stiu prea bine ce inseamna homosexualitatea. Multi o considera o boala sau o devianta, al carei „purtator" este periculos pentru anturaj si societate. Nu manifesta nici un fel de toleranta pentru astfel de persoane si refuza sa treaca dincolo de etichetele – adesea jignitoare – aplicate lor. Totusi, in spatele acestora se afla persoane reale, cu nevoi reale, inclusiv nevoia de stima de sine, de apreciere din partea celorlalti, de afiliere, securitate si afectiune.
Atitudinea societatii fata pe minoritatile sexuale este in mare cunoscuta, si putea fi intuita si inainte de publicarea rezultatelor sondajului respectiv. Cum reactioneaza si cum actioneaza o persoana care descopera ca face parte dintr-o minoritate sexuala, mai ales in fata unor reactii potential extrem de negative din partea celor din jur, inclusiv persoane apropiate – vecini, colegi, prieteni sau chiar familia?
Cum isi construieste identitatea si care cum si-o administreaza intr-o societate care ii este in mod evident ostila? Relevarea asemanarilor, mai degraba decat a deosebirilor, o mai buna cunoastere a grupului respectiv (avand in vedere ca in general necunoscutul este cel care sperie mai tare), realizarea faptului ca este totusi vorba de fiinte umane care au exact aceleasi drepturi ca oricare din noi, inclusiv dreptul la o orientare sexuala si in fine, cunoasterea particularului, a unor cazuri individuale mai degraba decat a cliseelor extrem de generale ar putea duce la atenuarea imaginii stereotipe puternic negative a grupurilor minoritare din punct de vedere al orientarii sexuale.
Ca multe alte aspecte, si stereotipurile de acest fel se dobandesc prin socializare. Multi oameni au o atitudine negativa fata de homosexualitate si percep notiunea de „homosexual" drept una negativa, fara sa fi intalnit in viata lor o persoana cu o orientare sexuala minoritara. Militantismul miscarilor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) se indreapta tocmai spre inlaturarea acestor prejudecati dobandite, pentru a inlatura piedicile din calea unei comunicari eficiente si productive intre membrii subculturii gay si cultura sexuala dominanta, heterosexuala. Niste adulti responsabili, cu ochii si urechile deschise si neinchistati in modele de gandire obtuze vor fi niste adulti care prin comportamentele si atitudinile lor transmit copiilor prin socializare o atitudine toleranta fata de diversele grupuri minoritare existente in societate, facilitand integrarea facila si functionala a acestora in ansamblul mai larg, si nu in ultimul rand inlaturand enorma doza de anxietate resimtita de acel procent dintre copii care va descoperi mai tarziu ca apartine grupului pe care a invatat prin socializare sa il devalorizeze.
Atunci cand membrii unei culturi minoritare – fie ea cultura gay sau oricare alta cultura minoritara – nu vor mai fi rusinati si nu le va mai fi frica sa-si recunoasca identitatea in cauza reactiilor de asteptat de la cei din jur, iar subculturile in sine vor fi acceptate ca facand parte din societate ca ansamblu, atunci consider ca educatia interculturala isi va fi atins scopul, ea fiind, consider eu, mai inainte de toate o educatie intru toleranta si acceptare a diversitatii.
Bibliografie 1.Andersen, Margaret L., Taylor (2000). Sociology: the Essentials. Belmont, CA: Wadsworth 2.Crisu St., Crisu Elena-Denisa (2000). Codul juristului. Curtea de Arges: Editura Argessis 3.Ferréol, G (1998). Dictionar de sociologie. Iasi: Editura Polirom 4.Giddens, A. (2000). Sociologie. Bucuresti: Editura All 5.Mahoney E.R. (1983). Human Sexuality. New York: McGraw Hill 6.Zamfir, C., Vlasceanu L. (1998). Dictionar de sociologie. Bucuresti: Editura Babel 7.Asociatia ACCEPT (2001). Raport anual 2001