Digitizarea! Toată lumea vorbește despre acest lucru. O temă modernă, de actualitate, bine reprezentată în Occident și care ușor, ușor, începe să se impună și în România. Și nu dintr-un moft, ci ca o necesitate stringentă, de care nu putem scăpa.
Este cursul normal al lucrurilor să aderăm, chiar dacă ne place sau nu ne place, la modernizarea, la upgradarea vieții de zi cu zi. Ne place cînd lucrurile sunt mai ușor de făcut, când sunt mai lejere, când ”calculatorul” ne ajută chiar mai mult decât ne-am imaginat noi. Acest lucru se întâmplă în România, uneori chiar sub nasul nostru, în liniște, fără prea multă vâlvătaie și ne place când roadele acestui proces ne ajută, ne susțin și ne rezolvă problemele mai repede, mai bine, mai ușor.
Acesta este cazul și cu firma IDEAL GEOSYSTEM srl din București, o firmă tânără din toate punctele de vedere dar cu mari speranțe pentru viitor. Firma IDEAL GEOSYSTEM srl a apărut recent pe scena activităților din domeniul digitizării, fiind creația unei tinere de 33 de ani dar care are deja o experiență de peste 9 ani în lucrul direct în acest domeniu, atât în țară cât și în străinătate, inițiatoarea acestei firme, doamna Ioana Elena IPATE lucrând timp de aproape 4 ani în Marea Britanie, la Londra, în cadrul firmei SKANSKA PLC UK la digitizarea și utilizarea rețelei de gaz metan din capitala Regatului Unit.
Mai mult, doamna IPATE, în prezent, lucrează ca analist sisteme GIS în cadrul Companiei Termoenergetica București, Serviciul Proiectare, fiind responsabilă cu transpunerea diferitelor sectoare de rețea termică în sistem GIS, lucru care va ușura enorm munca colegilor de la depanare și va permite în viitor o gestionare lejeră și exactă a tuturor evenimentelor care pot apare în rețeaua de termoficare a Bucureștiului.
Firma IDEAL GEOSYSTEM srl deși tânără și aflată la început de drum are țeluri mari pentru viitor! Într-o discuție purtată nu cu mult timp în urmă, doamna IPATE îmi spunea că ideea lansării unei astfel de firme în România, care să se ocupe cu digitizarea diferitelor servicii furnizate de companii de stat sau private către populație, i-a venit ca urmare a experienței de muncă din Marea Britanie.
Având în față timp de aproape 4 ani modul în care o firmă serioasă și cu rădăcini istorice semnificative s-a orientat spre adoptarea totală și imediată a tehnicilor moderne de cartografiere spațială 3D, folosind pe scară largă sistemele de digitizare pentru întreaga capitală britanică, doamna IPATE a considerat că un astfel de sistem poate fi implementat cu succes și în București, pentru început în legătură cu rețelele de utilități puse la dispoziție de primăria capitalei.
Scopul principal, pentru etapa actuală de dezvoltare a firmei IDEAL GEOSYSTEM srl, este crearea unei platforme complexe, care să cuprindă diferite caracteristici legate de utilitățile din municipiul București, platformă construită ca urmare a digitizării întregului teritoriu al Bucureștiului, sub formă multi-layer, și care să poată fi actualizată, completată și modificată permanent conform cerințelor utilizatorilor.
Deși impune o muncă extrem de laborioasă și mare consumatoare de timp, mai ales prin deplasarea pe teren pentru cartografierea digitală a întregului oraș, platforma respectivă va fi un punct de reper pentru tot sistemul GIS (Geographical Informational System - Sisteme Geografice Informaționale) referitor la municipiul nostru.
Este o activitate profesională complexă, dar trebuie să avem în vedere un lucru foarte important: doamna IPATE este doctorandă a Universității din București tocmai în domeniul GIS, teza de doctorat a domniei sale referindu-se tocmai la acest domeniu, la gestiunea și digitalizarea rețelelor de utilități din orașele României.
Mai mult, ca o garanție a faptului că această firmă este extrem de profesională, trebuie să amintim aici faptul că doamna IPATE este absolventă de geografie la Universitatea din București iar tinerii colegi ai domniei sale sunt toți absolvenți ai învățământului universitar de profil, specializați în planificare teritorială și în gestionarea sistemelor geografice informaționale, deci o echipă de profesioniști. Se vede, astfel, influența în gândire și gestionarea firmei a celor aproape 4 ani petrecuți în Marea Britanie la faimoasa și importanta firmă SKANSKA PLC UK.
Apariția și existența unei astfel de firme private axate pe procesul de digitizare a unor elemente legate de serviciile de utilități este un plus major pentru oferta din piața sistemelor GIS din România. Faptul că această firmă, deși aflată la început, fiind lansată cu mai puțin de un an în urmă, a reușit să digitizeze toate UAT-urile României ca prin strat al sistemului GIS este un lucru remarcabil. Acest obiectiv s-a putut îndeplini, pe de-o parte datorită dotărilor de care firma IDEAL GEOSYSTEM srl dispune deja, și pe de altă parte datorită muncii susținute și de calitate a membrilor colectivului firmei.
Beneficiind de experiența profesională a inițiatoarei firmei, doamna Ioana Elena IPATE, IDEAL GEOSYSTEM srl nu este doar o altă firma din domeniul digitalizării din România, ci este și o școală în care tinerii pasionați de acest domeniu își pot perfecționa cunoștiințele profesionale, pot învăța și aplica noi programe de gestionare grafică a diferitelor elemente ce vor compune layer-urile platformei și se pot pregăti pentru viitoarea interacțiune cu IA care urmează ca un pas normal în gestionarea Sistemelor Geografice Informaționale ale viitorului.
Firma IDEAL GEOSYSTEM srl este deschisă colaborării cu orice structură profesională sau firmă din domeniu, doamna IPATE fiind implicată recent în colaborări internaționale, cea mai importantă fiind cea cu ICLPST din Taiwan, lucru care garantează calitatea lucrărilor desfășurate de această tânără firmă din domeniul digitizării.
Pentru orice problemă sau consultație în acest domeniu se poate accesa site-ul firmei IDEAL GEOSYSTEM srl (https://idealgeosystem.com/ ) sau se poate folosi adresa de e-mail ioana.e.ipate @gmail.com.
IDEAL GEOSYSTEM srl este alături de dvs. în procesul de digitizare, spre o Românie a viitorului!
Sursa foto: envato elements