Despre autobiografie

Detalii

CategoriiCultura
TaguriLiteratura
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari5333

Voteaza & Distribuie

Descriere

1. Definitia autobiografiei

Cuvantul „autobiografie" a aparut la inceputul secolului al XIX-lea in Anglia si Germania. Se compune din trei cuvinte grecesti, insemnand „scrierea" (graphein), „despre viata" (bios) „de catre el insusi" (autos). Acest neologism a aparut in Franta in 1829 pentru a inlocui cuvantul „memorii". Daca genul desemneaza inca din secolul al XIX-lea romanele intime care vorbesc despre o educatie sentimentala sau despre amintirea vietii personale ale scriitorilor, in secolul XX s-a impus desemnand un text in care o persoana vorbeste despre viata sa.


2. Pact autobiografic

Autobiografia apartine genului biografiei, care include mai multe sub-genuri de „literatura personala": povesti de viata, memorii, jurnale si biografii. Criticul Philippe Lejeune defineste autobiografia ca „o naratiune retrospectiva in proza, facuta de o persoana reala despre propria sa existenta si se concentreaza pe o viata individuala, in special cu privire la evolutia personalitatii sale." Autobiografia are urmatoarele caracteristici:

• identitate intre autor, narator si personaj de carte, identitate recunoscuta prin semnatura, nume sau pseudonim.

• relatarea este reconstruita „in retrospectiva", ceea ce inseamna ca intre momentul povestirii si cel real s-a scurs o perioada de timp.


3. Contextul istoric

In antichitate, scrierea despre sine raspundea unei cautari a adevarului interior, semnifica un examen al constiintei. Marcus Aurelius (secolul II) isi expunea filosofia in "Ganduri pentru mine, jurnalul intim al unui imparat stoic". In secolul al cincilea, Sf. Augustin vorbeste in „Confesiunile sale" despre convertirea sa la crestinism. „Eseurile" lui Montaigne din secolul al XVI-lea au marcat o ruptura in scrierea despre sine. El spunea ca vrea sa scrie „o carte de buna credinta" in care sa apara "simplu, natural si obisnuit, fara artificii."



In secolul al XVII-lea, „eul demn de ura" al lui Pascal eclipseaza genul care se intoarce cu mai multa forta in Confesiunile lui Rousseau in secolul al XVIII-lea. Scrierea despre sine devine intr-adevar autobiografie: Rousseau vorbeste despre viata lui, despre copilarie si urmareste construirea personalitatii sale. Prefata ofera un adevarat pact de lectura, bazat pe sinceritate. Secolul al XIX-lea este cel in care genul autobiografic isi atinge apogeul.


4. Provocarile autobiografiei

Destinatarul autobiografiei este in general:

cititorul: Rousseau li se adreseaza celorlalti pentru a se justifica.

• autorul: se afla in cautarea propriului sau adevar interior .

• Dumnezeu: este cazul „Confesiunilor" lui Sf. Augustin.



Obiectivele autobiografiei sunt: nevoia de a se justifica, nevoia de a se cunoaste, necesitatea de a fi martorul unei ere de angajament, nevoia de regasi o pace interioara sau nevoia de contemplare narcisista.



Autobiografia nu este niciodata terminata, astfel ramane o carte deschisa, in care ii ramane autorului sa gaseasca adevarul existentei sale.