Centrala pe lemne: avantaje si dezavantaje

Detalii

CategoriiCasa/gradina
TaguriCentrale pe lemne
Ultima actualizareLuni 18 ianuarie 2021
Vizualizari822

Voteaza & Distribuie

Descriere

Centrala pe lemne este alegerea multor proprietari de locuinte atunci cand vine vorba de solutii pentru incalzirea casei. La fel ca toate celelalte tipuri de centrale folosite pentru incalzirea casei, utilizarea centralei pe lemne prezinta avantaje si dezavantaje. Punand in balanta argumentele pro si contra in privinta achizitionarii centralei pe lemne, cei care se gandesc sa aleaga o astfel de centrala pentru casa pot lua mai usor o decizie.

Avantajele centralei pe lemne

Trei dintre cele mai importante dintre avantajele centralei pe lemne sunt independenta termica a utilizatorului, siguranta sporita si costurile implicate.

Centrala pe lemne asigura independenta termica

Pentru ca aceste centrale functioneaza pe lemne, utilizatorul nu depinde de furnizorul de agent termic. Astfel, indiferent de avariile care se produc, va exista siguranta ca centrala pe lemne va functiona intotdeauna, aceasta nefiind conectata la reteaua de gaze. In plus, unele zone nu au acces la reteaua de gaze naturale, astfel ca centrala pe lemne ramane singura solutie viabila pentru incalzirea locuintei.

Siguranta utilizatorului este sporita

Dintre avantajele centralei pe lemne trebuie mentionata si siguranta utilizatorului. Folosirea acestui tip de centrala pentru incalzirea locuintei ofera cea mai mare siguranta, comparativ cu alte tipuri de centrale termice. Incidentele care pot sa sa fie cauzate de o centrala pe lemne nu pun in pericol gospodaria, mai ales ca centrala este amplasata, de obicei, intr-o anexa a casei.

Cea mai ieftina forma de incalzire a locuintei

Centrala pe lemne este cea mai eficienta forma de incalzire din punct de vedere al costurilor. Desi in aparenta costurile cu centrala pe lemne si instalarea acesteia par mari, investitia se va amortiza in scurt timp. Combustibilul cu care functioneaza centrala, adica lemnul sau peletii – pentru centralele care permit incararea cu peleti – sunt mult mai ieftine decat orice alt agent termic. Concret, intr-o gospodarie se folosesc intre 12 si 35 de metri cubi de lemne in cursul unei ierni. Cantitatea totala depinde de mai multi factori, printre care si nivelul de izolare a locuintei.

Dezavantajele centralei pe lemne

Dintre dezavantajele centralei pe lemne se pot mentiona necesitatea spatiului de depozitare a lemnelor, supravegherea constanta a centralei si impactul pe care o astfel de centrala il are asupra mediului din cauza defrisarilor necontrolate.

Lipsa spatiului de depozitare a lemnelor

Unul dintre dezavantajele centralei pe lemne este lipsa spatiului de depozitare pentru lemne. Pentru o buna functionare a centralei si pentru randament optim, lemnul trebuie sa aiba anumite caracteristici, care pot fi asigurate doar prin depozitarea corespunzatoare. Una dintre acestea este umiditatea lemnului, care trebuie sa fie sub 15% in cazul centralelor pe lemne cu gazeificare. Ideal este ca lemnul sa fie cumparat cu cel putin un an inainte de a fi folosit, ceea ce inseamna ca va fi nevoie de spatiu de depozitare in plus.

Este necesara supravegherea centralei

Acest dezavantaj se aplica mai ales in cazul centralei pe lemne cu ardere clasica. Aceste tipuri de centrale pe lemne au o camera de ardere mai mica in comparatie cu centrala pe lemne cu gazeificare. Astfel, centrala va trebui supravegheata pentru ca necesita incarcari dese.

Centrala pe lemne nu este tocmai varianta eco-friendly

Singurul motiv pentru care acest aspect face parte din dezavantajele centralei pe lemne este faptul ca se fac defrisari masive, necontrolate. Aceasta este o problema destul de mare in tara noastra, unde se defriseaza hectare intregi de padure, fara a planta alti copaci in locul celor taiati. Punand in balanta timpul necesar pentru ca un copac sa ajunga la maturitate si timpul in care aceasta resursa se epuizeaza, se va constata ca mediul inconjurator are de suferit.