Avantajele lămpilor solare. Iată de ce merită să le folosești și tu!

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Tagurilampa
Ultima actualizareJoi 12 mai 2022
Vizualizari343

Voteaza & Distribuie

Descriere

Lămpile solare sunt accesorii eficiente de iluminare, ce pot fi folosite atât outdoor, cât și indoor. Cu ajutorul lămpilor poți readuce la viață orice spațiu, conferindu-i acestuia strălucire și un ușor aer misterios. Iată ce avantaje îți oferă lămpile solare în gospodărie și ce modele ar trebui să alegi pentru a creea un spațiu feeric.

Lămpile solare oferă un iluminat fără costuri

Lămpile solare reprezintă corpuri de iluminat care nu folosesc energia convențională pentru alimentare. Aceste produse folosesc mici panouri cu încărcare solară, în care energia este stocată și mai apoi transmisă corpului de iluminat. Durata de iluminare a lămpilor depinde de cât de mult se încarcă panoul în funcție de durata de expunere la lumina solară. Așadar nu mai este necesară dispunerea de fire și elemente electrice, pentru că poți cumpăra lămpi cu încărcare solară pentru perete, cu ajutorul cărora să iluminezi eficient zonele adiacente acestora.

Lămpile solare oferă un iluminat elegant

Lămpile solare pot acoperi zone precum alei, terase sau grădini, dar și zonele de intrare în locuințe. Cu ajutorul acestor produse poți crea zone deosebit de estetice, bazându-te pe puterea de iluminare a lor. Tehnologia LED folosită pentru aceste lămpi solare oferă un iluminat potrivit care să îți permită o vizibilitate foarte bună, astfel că poți evidenția spațiile importante ale gradinii tale, cum ar fi terasa sau aleile. În plus, aceste lămpi sunt soluții de iluminat elegante în sine, care conferă zonelor iluminate un plus de eleganță și un aspect modern. Acestea nu vor face notă discordantă cu restul elementelor de amenajare ci din contra vor ajuta la optimizarea aspectului final.

Lămpile solare sunt rezistente la apă

Pentru a putea rezista în condiții exterioare este necesar ca lămpile solare să fie realizate din materiale de calitate. În general lămpile solare sunt încadrate în gradul de protecție IP 65, fiind protejate împotriva prafului și ploii. Astfel lămpile solare au o rezistență foarte bună, garantându-ți funcționarea chiar și în condiții dificile.

Iluminatul nocturn cu lămpi solare reduce intruziunile hoților

Atunci când iei în calcul iluminarea grădinii, acest lucru reduce posibilitatea ca locuința ta să fie luată în vizor de către hoți. În general aceștia preferă casele fără lumină exterioară, care par nelocuite. Alegând lămpi solare pentru terasă și pentru zona ușii de la intrare vei avea posibilitatea de a vedea cu ușurință potențialii infractori, lucru care îți va permite să ceri ajutor în timp util. Lămpile sunt dotate cu senzor de mișcare, iar acest lucru înseamnă că ele se vor aprinde atunci când detectează mișcare în imediata lor apropiere.

Economie și sustenabilitate

Cu ajutorul lămpilor solare poți face economie în ceea ce privește energia electrică, iar în acest caz și costurile vor fi mai mici. În același timp, energia utilizată nu dăunează mediului și nici nu necesită consumarea unor resurse care să afecteze mediul. Vorbim așadar despre energie regenerabilă și sustenabilă, care îți va permite să te bucuri de frumusețe și de confort.

Montaj ușor


Lămpile solare sunt o opțiune foarte bună de iluminare a spațiilor, iar montajul acestora se realizează cu ușurință, fără a necesita scule speciale sau echipe specializate. Tot ce trebuie să faci este să asiguri prinderea elementelor de perete sau de alte suprafețe rezistente, pozitionand panoul de încărcare spre razele solare.

Lămpile solare sunt excelente pentru crearea unor grădini sau terase feerice, în care iluminatul joacă un rol foarte important. Optează pentru lămpi de grădină care se potrivesc cerințelor tale în ceea ce privește spațiul și bugetul și bucură-te de avantajele acestora în ceea ce privește estetica, siguranța și confortul.

Sursa foto: unsplash.com/photos/ItwsrF_AOTk