Analiza de risc la securitate fizică

Detalii

CategoriiEconomie
TaguriBacau, SSM
Ultima actualizareLuni 6 august 2018
Vizualizari1044

Voteaza & Distribuie

Descriere

Începând cu data de 1 iulie a acestui an, toate societățile comerciale înființate până în iunie 2012 sunt obligate să își efectueze Analiza de risc la securitate fizică pentru fiecare sediu și punct de lucru pe care îl dețin. Neefectuarea acesteiase sancționează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei. Obligația companiilor de a asigura paza bunurilor ori a valorilor deținute este reglementată de Legea nr. 333/2003, analiza de risc la securitate fizică fiind un document cu caracter obligatoriu pentru toate firmele, indiferent de natura capitalului social.

Până în prezent, realizarea acestei analize era obligatorie doar pentru acele societăți înființate începând din date de 12 iunie 2012, cele care trebuie să aibă documentul chiar de la momentul începerii activității. Politiștii, jandarmii, primarii sau împuterniciți ai acestora sunt cei care trebuie să verifice dacă firmele respectă sau nu legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Analiza de risc se face fie la structuri de specialitate, fie la experți abilitați în domeniu (persoane fizice autorizate, firme). Totodată, este bine de știut că analiza de risc este obligatorie chiar dacă există contract încheiat cu o firmă de pază.

Expertarm Consult SRL este o companie ce oferă mediului de afaceri servicii profesionale privind analiza de risc Bacau.

Scopul companiei este de a identifica eventualele amenințări și vulnerabilități reale ale afacerilor astfel încât riscurile rezultate să fie cât mai mici iar implementarea măsurilor să necesite costuri cât mai scăzute. Analiza efectuată de către Expertarm Consult are în vedere realizarea unei vizite la fiecare sediu şi punct de lucru a entităților comerciale, unde se vor identifica şi se vor evalua riscurile la securitatea fizică:

  • ameninţările la securitatea fizică (mediul extern)
  • vulnerabilităţile la securitatea fizică (mediul intern)
  • sistemele de protecţie (mecanofizice şi electronice) – de la gard la sistemele de pază
  • procedurile specifice de pază
  • alţi factori care contribuie + / – la apariţia / diminuarea riscurilor la securitatea fizică.

După efectuarea acestei analize, se va întocmi pentru fiecare obiectiv o documentaţie care va include metode de tratare a riscurilor si recomăndări, ce cuprinde:

  • raportul de evaluare şi tratare a riscurilor la securitatea fizica.
  • grila de evaluare, specifică obiectului de activitate.
  • documentele suport.

Valoarea contractului se poate negocia pentru fiecare sediu şi punct de lucru, în parte, în funcţie de complexitatea şi mărimea lor. Mai multe detalii despre compania Expertarm Consult, despre activitatea lor și date de contact găsești pe pagina web www.expertarm.ro