Nu știi niciodată când vine momentul pentru o schimbare decisivă. Poate vei vrea să-ți reamenajezi casa și să-i pui la cale o schimbare de decor. Poate, de ce nu, vei vrea să schimbi decorul cu totul, incluzând peisajul pe care îl vezi atunci când privești pe geam. Indiferent dacă faci o renovare sau o mutare, credem că ești de acord cu noi când spunem că baia este una dintre camerele care necesită să fie finisate cel mai repede. Fără a avea o baie funcțională și plăcută ochiului, nu va fi cu putință să-ți transformi imediat noua (sau înnoita) casă într-un cămin.
Gândește-te la faptul că acolo îți începi diminețile, pregătindu-te pentru o nouă zi. Nu uita nici că oaspeții trebuie să se simtă îmbiați în momentul în care îi deschid ușa, iar o baie cu un aspect neplăcut le va altera automat opinia și despre tine. Nu vom intra prea mult în detaliile tehnice, dar îți oferim câteva sugestii pentru latura estetică. Urmându-ne atât sfaturile, vei reuși să creezi cea mai primitoare cameră de îmbăiere.
Prosopul pentru podea
Acest accesoriu combină utilul cu plăcutul. Este, cu siguranță, mai practic să ieși din duș și să te întâmpine suprafața pufoasă a prosopului, față de gresia rece. Asta ca să nu mai vorbim despre pericolele pe care le reprezintă podelele ude. Din punct de vedere al esteticii, trebuie să spunem că acest accesoriu poate scoate orice cameră de toaletă din anonimat. Cromatica obișnuită a băii se îndreaptă către culorile reci, către diferite nuanțe de albastru și griuri neutre. De aceea, poți opta pentru un prosop care să aparțină de această paletă, dar nu este obligatoriu. Pentru un contrast care să nu fie foarte obositor pentru ochi, alege o altă nuanță pastel. Galbenul și rozul sunt principalele noastre recomandări, ca să nu mai vorbim despre portocaliu, care este direct complementar albastrului. Un singur lucru este cert: trebuie să fie cât mai pufos și, totodată, să absoarbă rapid umezeala!
Rafturi
Știm prea bine: rutina de îngrijire a pielii necesită multe, multe produse. Și, unde ne aplicăm toate cremele și gelurile, dacă nu în camera destinată frumuseții? Pentru a ne face ritualul mai ușor, ar fi bine să avem câteva rafturi pe care să depozităm toate produsele necesare. Din nou, componenta estetică este nelipsită. De aceea, ține cont că, acum, foarte în vogă sunt rafturile cu aspect lemnos. Totuși, și polițele în culori deschise, cu aspect de porțelan, rămân de efect.
Hârtia igienică
Acum pare că am ajuns, într-un final, la un element cu utilizări pur pragmatice. Deși adevărul nu este întru totul acesta, ne vom axa, într-adevăr, pe importanța hârtiei igienice în planul practic al lucrurilor. Este cel mai rapid mod de asigurare a igienei și de tratare a micilor răni (imaginea bărbatului cu tăieturi după bărbierit și un petic de hârtie pe maxilar este, în fond, o realitate). Imaginea pe care o creează este mai degrabă de natură olfactivă - hârtiile igienice parfumate sunt foarte în vogă în prezent.
Totuși, te-ai înșela dacă ai crede că nu pot contribui și vizual la ansamblul băii tale. Poți, de exemplu, să cumperi o versiune colorată a ei. Comandă hârtie igienică pe hygieneplus și vei putea achiziționa hârtie colorată în nuanțe pastel. Și, în orice caz, va fi hârtia care va completa imaginea camerei de baie.
Sursă foto: pixabay.com/ro/photos/baie-de-lux-baie-de-lux-chiuveta-1336164