5 tradiții de Crăciun din cultura americanilor

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriCraciun
Ultima actualizareMiercuri 9 decembrie 2020
Vizualizari2222

Voteaza & Distribuie

Descriere

Statele Unite ale Americii celebrează Crăciunul, în mare parte, conform uzanțelor europene, cu variațiuni în funcție de comunitate. Multiculturalitatea specifică acestei țări a făcut posibil amestecul obiceiurilor religioase și seculare cu tradiții care, de multe ori, încorporează alimente, decorațiuni și ritualuri din locurile de origine ale fiecărei familii. Considerată o sărbătoare a bucuriei și a generozității, Nașterea Fiului lui Dumnezeu prăznuită de lumea creștină devine un reper anual cu vizibilă încărcătură umanitară pe tărâm nord-american. Dată fiind această semnificație, asumată în mod oficial prin acțiuni publice și private, Crăciunul este momentul în care americanii se sprijină reciproc, indiferent de proveniență. Să vedem, așadar, ce tradiții comune se respectă cu această ocazie!

Bradul împodobit

Foarte cunoscut întregii lumi, bradul frumos aranjat este, deopotrivă, simbol și tradiție de Crăciun, fiind prezent în casa oricărei familii care cinstește momentul. Mai mult, există obiceiul ca un brad natural de proporții să dea tonul sărbătorii americane încă de la mijlocul lunii noiembrie, când este ridicat în Rockefeller Center, inima orașului New York. Finalizarea împodobirii și aprinderea luminilor sunt marcate printr-o ceremonie fastuoasă, urmărită de toate canalele de știri importante. Cu această ocazie, americanii au parte de concerte susținute de vedete de top și spun, în mod oficial, că „vin Sărbătorile!”.

Luminile de Crăciun

Parte indispensabilă a pregătirilor și a întregii perioade, aprinderea luminilor este recunoscută unanim ca semn distinctiv al acestei sărbători. Pe străzi, în parcuri, în curți, pe clădiri, becuri și ghirlande multicolore sunt la fiecare pas. Filmele de pe micile și marile ecrane înfățișează o realitate asumată în mod tradițional de fiecare stat federal în parte: americanii iubesc la nebunie luminițele! În plus, obișnuiesc să folosească simboluri îndrăgite în ornamentare, atât la exterior, cât și la interior: scena biblică a Nașterii cu ieslea și Pruncul Iisus, statuia sau silueta lui Moș Crăciun, renii, sania cu daruri etc.

Cursa cadourilor perfecte

Pentru comercianții americani, Crăciunul este atât de important, încât a devenit un sezon de sine stătător. Imediat după Ziua Recunoștinței – celebrată în a patra joi din noiembrie – este faimoasa dată recunoscută sub numele de Black Friday. Este un moment extrem de sensibil pentru cumpărături, atrăgând anual un număr impresionant de clienți. Este ocazia perfectă pentru americani să pună în practică obiceiul unui cadou Secret Santa – este oferit un dar unei persoane, fără ca aceasta să știe de la cine l-a primit. Fiecare caută să cumpere ceva pentru persoana al cărei nume l-a tras la sorți, devenind, în acest mod, un Moș Crăciun secret pentru cel care va primi cadoul.

Caritatea - tradiția cea mai de preț a Crăciunului american

Începută sub auspiciile bucuriei de a primi, sărbătoarea nu ar putea exista fără conceptul care să o susțină – acela de a dărui. Materializarea acestuia este ceea ce urmăresc multe dintre entitățile, corporațiile, vedetele și chiar persoanele fizice din Statele Unite ale Americii. De aceea, veți auzi de la americani că „un Crăciun este mai mult decât cumpărăturile pe care le faci!”. Este o perioadă de bunăvoință generală și ocazia perfectă pentru munca de caritate și voluntariat, practicate în această țară de la vârste mici, ca semn de mulțumire pentru binele personal.

Colindele - bucuria sărbătorii, cântată la orice vârstă

Cunoscuți pentru spiritul civic în care se dezvoltă, americanii cresc cu plăcerea și convingerea că trebuie să facă lucruri împreună. Este una dintre rațiunile pentru care, în această parte a lumii, se menține tradiția corurilor de la vârste fragede. Armonia vocilor și bucuria sărbătorii se împletesc în colindele de Crăciun atât de iubite peste ocean, încât fac parte din adevărate reprezentații publice – uneori, cu încasări neașteptat de mari. Banii primiți sunt donați, de obicei, persoanelor nevoiașe.

O țară ca un caleidoscop, cu o populație surprinzător de variată, Statele Unite reprezintă un punct de atracție în orice sezon. Unii turiști preferă zonele însorite, alții apreciază locurile mai reci, în timp ce foarte mulți caută oportunități de afaceri. Extrem de interesant în acest conglomerat de opțiuni este faptul că, la unison, suflarea întreagă vibrează pe ritmurile pline de viață ale fascinantului Crăciun american tradițional!

Sursa foto: unsplash.com/photos/liT5AlTmC8I