5 articole de mobilier versatile, pe care le poți folosi în funcție de nevoile tale

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Tagurimobilier
Ultima actualizareDuminica 27 februarie 2022
Vizualizari533

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cu cât sunt mai versatile, cu atât sunt mai utile – lucru valabil pentru orice articol pe care îl folosești în viața de zi cu zi. Cu atât mai mult când vine vorba de mobilierul pe care îl alegi pentru depozitare sau pentru decorul oricărei încăperi din locuința ta. Alegând articole de mobilier versatile, pe care să le poți utiliza în funcție de diferitele nevoi pe care le ai, ai posibilitatea de a obține o atmosferă curată, liberă, în deplină ordine. Iată ce alegeri poți face în acest sens și care este utilitatea unor piese de mobilier versatile.

Canapeaua extensibilă, relaxare și pat suplimentar la nevoie

Unul dintre cele mai versatile obiecte de mobilier pe care le poți alege pentru a satisface nevoi diferite este canapeaua. La fel ca un divan, aceasta poate fi locul perfect în care pot sta musafirii sau locul tău de relaxare de seară, în fața televizorului, însă la nevoie aceasta se poate transforma într-un pat suplimentar pentru musafiri sau pentru situațiile excepționale. Dacă aceasta este prevăzută și cu spațiu de depozitare interior, atunci vei avea și mai mult de câștigat, deoarece poți depozita pilota și pernele pe care le folosești doar ocazional.

Noptierele, depozitarea articolelor mici sau suport ideal pentru decorațiuni

Simplele noptiere care stau de o parte și de alta a patului pot avea o dublă funcționalitate. O noptieră poate fi piesa de mobilier potrivită pentru depozitarea unor articole mici, care îți sunt de folos lângă pat, însă în același timp poate constitui și suportul perfect pentru plante decorative sau alte decorațiuni, astfel încât să creezi în dormitor atmosfera dorită și să faci din acesta o încăpere care arată bine și în care te simți bine.

Banca sau taburetul, loc de șezut sau spațiu de depozitare

O bancă pentru hol sau un taburet pe care îl poți așeza în orice colț de cameră poate reprezenta piesa de mobilier pe care să stai, dar și spațiul de depozitare de care ai nevoie pentru a ține ascunse diferite obiecte mai mici sau mai mari, în funcție de dimensiunile acestora. Poți amplasa un astfel de obiect de mobilier într-o încăpere de tranziție sau într-o sufragerie, în spațiul destinat cititului. Mai mult decât utilitatea pe care o are, alege un articol de mobilier de acest fel pentru designul încăperii și locuinței, dat fiind că ai posibilitatea de a alege din diverse modele asortate sau nu cu restul mobilierului dintr-o încăpere.

Scaunul de bar, pentru a sta la masă și pentru un decor natural

Un scaun de bar poate fi ales pentru utilitatea sa principală, aceea de a-ți oferi sprijinul necesar atunci când stai la masa înaltă din bucătărie sau din sufragerie. Însă în momentul în care dorești să oferi o notă distinctă încăperii tale, poți folosi un scaun de bar pe post de suport înalt pentru ghiveciul cu flori, având astfel posibilitatea de a crea un design natural, într-o notă personalizată.

Comoda, sertare pentru depozitare și suport pentru televizor sau articole de decor

Utilitatea unei comode poate fi asemănată cu cea a noptierelor, însă în timp ce acestea din urmă își au locul lângă patul din dormitor, o comodă poate sta în aproape orice încăpere – o poți așeza în dormitor, în sufragerie sau chiar într-un spațiu de tranziție sau în holul de la intrare. Comoda este o piesă de mobilier versatilă prin faptul că le oferă utilizatorilor posibilitatea de a depozita numeroase obiecte în ea, însă în același timp reprezintă și piesa perfectă pentru a obține decorul dorit într-o încăpere sau suportul perfect pentru televizorul din dormitor.

Sursa foto: unsplash.com/photos/V5OEpF12pzw