Un spațiu frumos amenajat surprinde în mod plăcut încă de la prima privire. Deși arta de a aranja un spațiu este în general apanajul designerilor de interior, poți obține armonie în amenajare dacă echilibrezi în mod corect volumele, proporțiile, culorile, lumina și structura spațiului respectiv. În plus, cu ajutorul câtorva accesorii atent alese, amplasate în mod creativ, poți obține cu ușurință un spațiu estetic și frumos amenajat.
Iată care sunt acele accesorii care pot să facă diferența într-un spațiu interior frumos amenajat.
Dacă ai păstrat de la bunica ta o tavă de argint ori un set de cești de ceai din ceramică fină, sau ai adus din călătoriile tale din țară sau de peste hotare un obiect tradițional cu rol decorativ, fiecare dintre acestea poate reprezenta o piesă de design semnificativă, care merită pusă în valoare. La ora actuală, interesul pentru astfel de piese tradiționale dar cu valoare estetică ridicată este tot mai crescut, în special în rândul designerilor de interior.
Pentru a obține însă un aspect interesant din punct de vedere estetic nu este obligatoriu să alegi aceleași culori, sau chiar materiale, pentru aceste texturi. Din contră, poți obține o amenajare de efect dacă combini țesături și culori diferite, în funcție de tonalitățile în care acestea se încadrează. De exemplu, dacă îndrăgești tonurile de pământ, combină nuanțe de verde, portocaliu, maro. Dacă iubești culorile vii, vesele și strălucitoarei îmbină armonios, echilibrat, nuanțe de roz vibrant cu alb, turqoise, eventual cu un strop de galben.
Ai grijă doar ca întregul ansamblu să păstreze o notă echilibrată și un vibe fresh, cu tentă modernă.
Sursa foto: piqsels.com/en/public-domain-photo-zkwjl