La grătar, fiartă, prăjită sau la cuptor, carnea de pui este un adevărat deliciu culinar. Mai mult decât atât, carnea de pui este cunoscută ca fiind una dintre cele mai sănătoase și nutritive tipuri de carne, prin urmare fiind consumată la scară largă în întreaga lume. Bogată în proteine și aminoacizi, cu un conținut redus de grăsimi, abundentă în vitamine și minerale, ușor de digerat și simplu de preparat, carnea de pui face deliciul meselor de prânz sau cină.
Pentru că ne dorim să te răsfeți cu cele mai gustoase și nutritive preparate, ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu câteva rețete delicioase de pui la cuptor. Chiar dacă necesită un timp de gătire ceva mai mare în comparație puiul la grătar sau cel prăjit, rezultatul va fi unul fraged și aromat. Iată propunerile noastre!
Ingrediente
Mod de preparare
Taie pieptul de pui dezosat fără piele în 2 bucăți egale. Unge carnea de pui foarte bine cu ulei, apoi condimentează bucățile de carne cu ierburi aromatice, sare și piper, în funcție de preferințe. Dă apoi pieptul de pui prin pesmet, așează bucățile pe o hârtie de copt, într-o tavă. Dă tava la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de minute, la 170 de grade Celsius.
Desigur, poți prepara pesmetul pentru carnea de pui și acasă, dând prin robotul de bucătărie câteva felii de pâine prăjită. Există și varianta achiziționării pesmetului din comerț, așa că rămâne la aprecierea ta pentru care variantă optezi. Servește pieptul de pui în crustă de pesmet de îndată, alături de o salată de crudități sau rece, feliat pe post de aperitiv.
Ingrediente
Mod de preparare
Unge bine puiul întreg și condimentează-l după gust, atât la exterior, cât și în interior. Așează puiul pe o sticlă curată, ce a fost umplută în prealabil cu apă, în proporție de ¾. Puiul astfel pregătit se va așeza într-o tavă în care vor fi puse felii de lămâie, căței de usturoi și jumătate de pahar de apă. Tava se va introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 2 ore sau până când carnea de pui devine crocantă și aurie la exterior și suculentă în interior. Pentru un plus de aromă, poți opta pentru înlocuirea apei din tavă cu vin alb. Servește puiul pe sticlă la cuptor alături de cele mai apetisante garnituri, de la cartofi la cuptor până la salate de legume.
Ingrediente
Mod de preparare
Așează pulpele de pui bine spălate și șterse într-o tavă de copt și stropește-le cu puțin ulei de măsline. Asezonează cu sare și piper după gust și condimentează carnea în funcție de preferințe. Curăță apoi și taie legumele în bucăți mari. Așează legumele mai tari, precum morcovii și ceapa în partea de jos a tăvii, iar ardeii, roșiile și dovleceii deasupra. Condimentează-le și pe ele cu sare și piper, apoi dă tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Servește pulpele de pui alături de legumele coapte. Desigur, poți folosi oricare alte legume îți sunt pe plac, inclusiv amestecuri de legume congelate. Indiferent de opțiune, vor fi delicioase!
Fă-ți o listă cu ingredientele necesare și gătește și tu aceste rețete simple de carne de pui la cuptor. Nici măcar nu trebuie să ai pricepere în domeniul culinar pentru a obține astfel de preparate apetisante și sănătoase!
Sursa foto: shutterstock.com

- 1 bucată de piept de pui dezosat, fără piele, Fragedo Clasic
- 4-5 linguri de pesmet
- Ierburi aromatice
- Puțin unt sau ulei
- Sare și piper, după gust
Mod de preparare
Taie pieptul de pui dezosat fără piele în 2 bucăți egale. Unge carnea de pui foarte bine cu ulei, apoi condimentează bucățile de carne cu ierburi aromatice, sare și piper, în funcție de preferințe. Dă apoi pieptul de pui prin pesmet, așează bucățile pe o hârtie de copt, într-o tavă. Dă tava la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de minute, la 170 de grade Celsius.
Desigur, poți prepara pesmetul pentru carnea de pui și acasă, dând prin robotul de bucătărie câteva felii de pâine prăjită. Există și varianta achiziționării pesmetului din comerț, așa că rămâne la aprecierea ta pentru care variantă optezi. Servește pieptul de pui în crustă de pesmet de îndată, alături de o salată de crudități sau rece, feliat pe post de aperitiv.
Ingrediente
- 1 pui întreg pentru grill Fragedo
- 2 lămâi
- 4-5 căței de usturoi
- Puțin ulei
- Condimente pentru carne de pui
- O sticlă curată
- Apa
Mod de preparare
Unge bine puiul întreg și condimentează-l după gust, atât la exterior, cât și în interior. Așează puiul pe o sticlă curată, ce a fost umplută în prealabil cu apă, în proporție de ¾. Puiul astfel pregătit se va așeza într-o tavă în care vor fi puse felii de lămâie, căței de usturoi și jumătate de pahar de apă. Tava se va introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 2 ore sau până când carnea de pui devine crocantă și aurie la exterior și suculentă în interior. Pentru un plus de aromă, poți opta pentru înlocuirea apei din tavă cu vin alb. Servește puiul pe sticlă la cuptor alături de cele mai apetisante garnituri, de la cartofi la cuptor până la salate de legume.
Ingrediente
- 1 caserolă de pulpe de pui cu piele Fragedo Family pack
- Sare și piper
- Condimente
- 2-3 linguri de ulei
- Legume: ceapă, roșii, ardei, morcovi și dovlecei