
Tudor Banuș – Retrospectiva
Lucrările unuia dintre cei mai importanți artiști plastici români contemporani se vor afla pe simezele Muzeului de Artă Timișoara în cadrul unei expoziție-eveniment pentru orașul de pe Bega și pentru România

Lucrările unuia dintre cei mai importanți artiști plastici români contemporani se vor afla pe simezele Muzeului de Artă Timișoara în cadrul unei expoziție-eveniment pentru orașul de pe Bega și pentru România

La invitația eurodeputatului Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, un număr de 18 operatori culturali din România au participat, în perioada 8-10 noiembrie 2017, la câteva ateliere de lucru și sesiuni de informare desfășurate la Bruxelles în cadrul seminarului intitulat Patrimoniul cultural și cinematografic ca surse de inovare.

Duminică, 5 noiembrie, cea de-a doua ediţie a Forumului Diversităţii Culturale a ajuns la final. Timp de 3 zile, evenimentul a reunit la ARCUB Gabroveni peste 300 de participanți: delegați ai instituțiilor publice, experţi în antropologie, sociologie, psihologie, istorie, muzeistică, patrimoniu cultural, arte frumoase şi design, elevi, studenţi, profesori, artişti, reprezentanţi ai minorităţilor din România, alături de publicul larg.

Vineri, 3 noiembrie, începe cea de-a II-a ediție a Forumului Diversității Culturale, un eveniment care invită publicul, reprezentanții instituțiilor publice și specialiștii din diferite domenii la dialog despre multiculturalitate și diversitate culturală folosite ca resurse pentru dezvoltare.
Sâmbătă, 21 octombrie 2017, a avut loc la Sala Thalia din Sibiu, Gala de Decernare a PremiilorAstra Film Festival 2017, în cadrul căreia s-au anunțat filmele câștigătoare ale ediției cu numărul 24. 57 de filme au fost incluse în cele cinci secțiuni competiționale: International, Europa Centrală și de Est, România, Scurt-metraj și DocSchool.

Dracula Film Festival s-a încheiat. Trofeul Dracula a revenit lungmetrajului românesc “The Wanderers” Duminică, 22 octombrie, s-a încheiat cea de-a cincea ediție a Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantasy și SF....

Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană (MAIE) lansează un apel pentru recrutarea voluntarilor dornici de a se implica în organizarea și desfășurarea celei de-a II-a ediții a Forumului Diversității Culturale.

Festivalul Serile Lipatti își continuă cea de a VI-a ediție la Conacul Lipatti de la Fundățeanca. În plină toamnă, în 10, 17, 24 și 31 octombrie, la ora 6 seara, salonul de muzică își redeschide porțile pentru publicul lui fidel cu recitaluri de pian de cel mai înalt nivel, avându-i drept protagoniști pe Ieronim Gugu, Vlad Dimulescu, Andrei Licareț și Viniciu Moroianu.

La final de octombrie ARCUB Gabroveni devine pentru trei zile un hub efervescent pentru cei interesați de dezvoltarea proiectelor durabile şi de calitate realizate în parteneriat de cadre didactice şi operatori culturali, de rolul artelor și patrimoniului în educație și de modalități de valorificare a potențialului lor în școlile din România.

Evenimentul are loc în 4-5 octombrie, zilnic între orele 15-18. FrameWork - Networking Event își propune să faciliteze construcția pe termen lung a unei platforme pentru dezvoltarea artei media și altor domenii trans-disciplinare, Conferința urmărește creșterea capacităților operatorilor culturali locali și conectarea la noi subiecte sau practici artistice în scopul creării unor serii de activități colaborative și de co-producție începând cu anul 2018, la Timisoara.