De ce ai nevoie pentru a curăţa preşul auto?

Detalii

CategoriiAuto/moto
Taguriaccesorii auto
Ultima actualizareMiercuri 29 iulie 2020
Vizualizari548

Voteaza & Distribuie

Descriere

Preşurile unei maşini sunt printre primele accesorii pe care le observi când deschizi portiera. Oricât de mult ai avea grijă de interiorul maşinii tale, în zona picioarelor se adună tot timpul murdărie. Ca să te bucuri în permanenţă de un habitaclu sigur din punct de vedere al normelor sanitare şi de igienă, trebuie să menţii ordinea şi să le cureţi periodic. Iată cum poţi face asta.

Protejează mocheta maşinii

Preşurile auto au un dublu rol: estetic şi util. Dacă cel estetic nu are nevoie de explicaţii suplimentare, utilitatea constă în protejarea mochetei şi a caroseriei maşinii tale. În primul rând, mocheta echipată din fabrică acoperă întreaga suprafaţă de la baza vehiculului, acoperind şi o mulţime de fire electrice. În momentul în care pe preşuri se adună apă în exces sau se produc accidente cu lichide, există riscul să treacă spre mochetă. Circuitele electrice îmbibate în apă se pot deteriora, producând chiar scurtcircuite. Cea mai mare problemă pe care o ridică umezeala pentru mocheta maşinii este mirosul greu, foarte dificil de îndepărtat. Ca să nu te confrunţi cu astfel de probleme, achiziţionează un set de preşuri auto speciale, potrivite pentru configuraţia maşinii tale, prin care apa sau murdăria trec foarte greu.

Cum se murdăresc preşurile


În primul rând, pe preşurile de pe podeaua maşinii ajunge murdăria de pe tălpile tale. În timpul sezonului de ploaie sau al intemperiilor de iarnă, apa, noroiul şi zăpada ajung odată cu tine în habitaclu. Dacă preşurile nu sunt de calitate şi nu le reţin pe suprafaţa lor, acestea ajung în mochetă şi te pun la grea încercare. O altă sursă de murdărire a preşurilor sunt pasagerii. În special în timpul drumurilor lungi, pe podea ajung resturi de mâncare, băuturi sau scrum de ţigară dacă nu interzici fumatul în interiorul maşinii. Dacă pe bancheta din spate călătoresc copii, probabilitatea murdăririi covoarelor creşte considerabil.

Cum le cureţi

Preşurile sau covoraşele maşinii nu se curăţă niciodată în interior. Indiferent de materialul din care sunt confecţionate, pentru a le curăţa, trebuie scoase din maşină. Dacă sunt doar murdare, le poţi scoate oricum. Dacă sunt pline de apă sau resturi în abundenţă, ai grijă să nu se verse în timp ce le ridici. De cele mai multe ori, preşurile sunt concave, unele având chiar formă de tavă, pentru a reţine apa până în momentul în care le poţi curăţa. După ce le-ai scos afară, aruncă resturile mai mari la gunoi. Apoi le poţi aspira cu un aparat profesional sau unul portabil, folosit special pentru maşină.

Ce produse poţi folosi pentru spălare

Poţi spăla preşurile, dacă sunt foarte murdare sau doreşti să le redai strălucirea de la început. Spălarea se realizează cu respectarea regulilor de curăţare, în funcţie de materialul din care sunt confecţionate. Atenţie însă la produsele pe care le foloseşti. Cele mai multe preşuri auto sunt din cauciuc, datorită aderenţei sporite şi a rezistenţei în timp a acestui material. Pentru cauciuc, cel mai bun este jetul simplu de apă. Dacă aplici o substanţă cu consistenţă uleioasă sau de spumă, există riscul ca tălpile să-ţi alunece pe pedale, manevrele devenind periculoase la volan.

Curăţarea covoarelor textile

Preşurile textile sunt estetice, însă mai greu de întreţinut şi curăţat. Dacă un preş de cauciuc poate fi montat pe maşină la câteva minute după ce l-ai spălat, pentru materialele textile trebuie să aştepţi să se usuce. Mirosul greu provocat de umiditate poate fi estompat cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. Aruncă pur şi simplu pudră de bicarbonat pe mochetă sau pe preşuri şi lasă-le 10-20 de minute într-un loc uscat. Apoi le poţi aspira pe ambele părţi. Dacă textura permite, le poţi curăța chiar și la maşina de spălat.

Întreţinerea şi curăţarea frecventă a preşurilor maşinii va menţine o atmosferă proaspătă în habitaclu. În funcţie de materialul din care sunt confecţionate, le vei putea curăța cu aspirator, jet de apă sau produse de curăţat. Dacă alegi să le speli, ai grijă să nu le montezi la loc cât sunt încă jilave, deoarece umezeala provoacă un miros greu, neplăcut.

Sursa foto: pexels.com/ro-ro/fotografie/auto-automobil-interior-auto-interior-de-ma-ina-1104768/