Cum să ai grijă de sănătatea ta cu costuri minime

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriRMN
Ultima actualizareLuni 4 martie 2024
Vizualizari786

Voteaza & Distribuie

Descriere

Prevenția este cea mai bună soluție de tratament, drept urmare medicii recomandă efectuarea unor investigații de rutină periodic în așa fel încât să se poată depista orice modificare structurală sau funcțională în stadii incipiente și ușor de tratat. Cu toate acestea, o mare parte dintre pacienți evită să urmeze suficient de frecvent aceste proceduri din cauza costurilor pe care trebuie să le suporte, factorul financiar devenind principalul risc pentru sănătate. Iată cum poți efectua RMN cu bilet de trimitere pentru a reduce costurile!

Ce este un RMN și unde se efectuează


RMN este o metodă de imagistică care folosește unde radiomagnetice pentru a obține o imagine detaliată a situației organismului pe plan intern, reușind să redea toate structurile celulare ale organelor, țesuturilor moi, vaselor de sânge, oaselor și nu numai, pentru ca medicul să poată identifica orice modificare anormală și să stabilească un diagnostic. Astfel de investigații se realizează în cadrul unor centre de imagistică sau chiar în incinta clinicilor medicale care dețin un astfel de departament, cea de-a doua variantă fiind mai avantajoasă din mult de vedere al comunicării mai facile între specialiști și al urgentării rezultatelor, pentru ca pacientul să poată începe planul de tratament cât mai repede.

Cum se desfășoară investigațiile cu unde radiomagnetice


În funcție de zona corpului vizată, de afecțiunea suspectată, dar și de simptomatologia prezentă, medicul va decide dacă efectuează RMN cu sau fără substanță de contrast, acest lucru influențând acuratețea rezultatelor. Totul se desfășoară pe o masă mobilă pe care pacientul se întinde orizontal, îi este administrată substanța de contrast pe cale venoasă, iar mai apoi este introdus în aparat pentru o perioadă variată de la 15 la 90 de minute, timp în care are posibilitatea să comunice cu personalul medical în permanență. Pentru rezultate cât mai precise este important ca acesta să stea nemișcat și să respecte timpul indicat, urmând ca imaginile să fie prelucrate în câteva zile lucrătoare.

Cât costă un examen RMN


Prețul investigației variază în funcție de zona examinată, iar unele proceduri pot fi costisitoare, fiind cu greu fi acoperite de persoanele care au nevoie urgentă de o examinare pentru a obține un plan de tratament corect. Cea mai accesibilă opțiune pornește de la 600-700 de lei, însă poate depăși 1.500 lei în cazul investigațiilor complexe.

Ce avantaje obții dacă vii la clinică cu bilet de trimitere


Biletele de trimitere te ajută să obții acoperirea costurilor de către CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate) în așa fel încât să obții decontarea parțială sau integrală a prețului aferent procedurilor medicale de care ai nevoie. Totodată, un bilet de trimitere îți garantează și un loc pe lista de programări pentru RMN, dat fiind faptul că solicitarea este foarte mare și timpul de așteptare poate ajunge și la câteva luni de la momentul solicitării. Pe bilet vor fi notate motivele investigației și de ce pacientul are nevoie de examinare cât mai urgentă, în funcție de natura afecțiunii.

Cum obții un bilet de trimitere pentru RMN


Biletele de trimitere sunt documente emise de către medicii de familie sau de medicul specialist care, în urma unei consultații stabilește faptul că situația clinică a pacientului impune efectuarea unei astfel de investigații. Drept urmare, prin această dovadă pacienții asigurați poți beneficia de o reducere semnificativă de preț pentru examenul RMN. Pentru a obține un bilet de trimitere trebuie să te prezinți la medicul de familie care te va redirecționa către medicul specialist, cel din urmă stabilind, pe baza situației evaluate, dacă este nevoie de RMN, urmând să elibereze acest document.

Ai grijă de sănătatea ta fără ca banii să reprezinte un impediment cu ajutorul serviciilor medicale decontate pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie!