Cum alegi rochia potrivită când ai o siluetă plus size

Detalii

CategoriiShoping
Tagurirochii, rochii de seara
Ultima actualizareLuni 11 iulie 2022
Vizualizari399

Voteaza & Distribuie

Descriere

Timp de multă vreme, colecțiile fashion din magazinele celebre au fost gândite și croite special pentru corpurile ce se înscriu în anumite standarde. Astfel, siluetele plus size erau ignorate sau, chiar dacă hainele erau disponibile și în mărimi mai mari, acestea nu se așezau armonios pe trup. În prezent, tot mai mulți designeri și creatori de modă iau în calcul toate tipurile de corpuri, iar persoanele supraponderale pot găsi mai ușor piese vestimentare care să le complimenteze ținuta.

Iată cum să-ți alegi rochia perfectă dacă ai o siluetă plus size!

1. Alegerea strategică a culorilor

Ca posesoare a unui corp plus size, probabil că ai auzit sfatul universal de a purta negru. Într-adevăr, această nonculoare subțiază și distrage atenția de la zonele voluptoase ale corpului, oferind un aspect general armonios și elegant. În plus, rochiile negre pot fi casual sau elegante, în funcție de cum le accesorizezi și cu ce pantofi le potrivești. Iar dacă nu vrei să porți negru, optează cu încredere pentru culori vii, însă joacă-te întotdeauna cu nuanțele închise și deschise. Caută rochii cu nuanțe închise în zona taliei – de exemplu, o rochie roșie cu un cordon negru – sau o rochie într-o nuanță închisă în partea de jos, pentru o siluetă în formă de pară, și o culoare veselă în dreptul bustului, pentru a echilibra silueta.

2. Rochii cu accent în talie

Pe lângă culori, este important să fii atentă și la croială. Dacă vrei să pari mai suplă, orientează-te către rochii cu zona taliei accentuată – fie cu un cordon, fie cu o curea sau, pur și simplu, cu strângerea materialului în această zonă. Caută cu încredere modele online, căci pe Dyfashion.ro găsești rochii în mărimi mari în cele mai variate modele și o gamă largă de culori superbe! Iar dacă rochia preferată nu are un cordon, poți adăuga tu o curea subțire, discretă și delicată, pentru a obține un efect sexy și delicat.

3. Rochii lungi cu tăietură lateral sau decupaje

Dacă ai o statură corpolentă, nu însemnă că trebuie să renunți la rochiile feminine și senzuale. De fapt, poți purta cu încredere o rochie lungă, cu o tăietură adâncă pe lateralul piciorului, alături de o pereche de pantofi cu toc fără baretă, cum ar fi stiletto sau sandalele cu toc. De asemenea, și rochii cu decupaje în zona decolteului sau a spatelui pot fi variante optime pentru siluetele plus size, atât timp cât decupajele nu se află chiar într-una dintre zonele pe care vrei să le estompezi.

4. Rochii cu umerii acoperiți și mâneci din voal

Multe dintre persoanele cu o siluetă supraponderală doresc să ascundă zona umerilor și a brațelor, în cazul în care conformația este mai solidă în partea superioară a corpului. În acest caz, rochiile cu umerii acoperiți și cu mâneci din voal lejer și moale sunt excelente, la fel și cele cu mâneci din plasă sau un material semi-transparent delicat. Acestea ascund zonele problematice fără să acopere în totalitate pielea.

5. Rochii croite în formă de A

Unele dintre cele mai des purtate croieli de rochii sunt cele în formă de A, potrivite aproape pentru orice formă a corpului. Dacă porți o mărime mare, abordează acest model și poartă-l cu o pereche de platforme sau tocuri, pentru a alungi picioarele și pentru a crea o siluetă mai suplă. Evită, totuși, rochiile foarte largi în această formă, căci ele pot adăuga vizual câteva kilograme în plus.

6. Rochiile cu corset

De cele mai multe ori, o siluetă plus size va arăta fermecător într-o astfel de rochie care strânge și flatează partea de sus a corpului și ascunde subtil și eficient abdomenul, fesierii sau coapsele voluptoase. Accesorizeaz-o cu un pandativ delicat pentru a completa un look minunat!

Toate aceste modele de rochii avantajează enorm un corp plus size, așa că probează-le și alege ce te reprezintă cel mai bine!

Sursa foto: pexels.com/photo/fashion-person-couple-people-12432838/