Contact
Facebook
Twitter
RSS
Ea este.
Are 10 ani si e la la fel de cand o stiu, jucausa, tampitica, inteleapta, empatica, rasfatata, smerita, speriata de orice zgomot gen tunet, artificii, incontrolabila pe strada dar nu in sens de agresivitate ci de exuberanta, incredibila, intr/un cuvant toata descrierea se rezuma la a spune doar atat, Blechi.
Dialogul pe care il poti avea cu ea, nu atat verbal cat comportamental, cel al gesturilor si privirilor, e fenomenal, asa cum e de fapt si ea.
Nu e dresata, e nativa, instinctiva intr/o maniera coplesitoare.
E perfecta, natura traieste in ea o maretie pe care nu o gasesc in mine, e uimitor.
Nu spun ca eu ca om nu am unele dotari speciale fata de ea, ci numai ca si ea are dotari fiintiale la fel de speciale, cu mentiunea ca ea le poate permite manifestarea iar eu mai rar si nu la potentialul din dotare ce zace latent.
Daca un animal se comporta nepotrivit fata de natura sa, atunci e de vina stapanul, noi nu intelegem animalele, le vrem de fapt jucarii, nu le permitem sa fie ce sunt, in cazul de fata, caine.
Orice face Blechi, are la baza natura sa de caine si in nici un caz prostioarele la care ne gandim noi, eu si ai mei.
Nu voi insista pe calitati, le cunoasteti toti, de la propriile voastre fiinte "neumane" de langa voi, numai cine nu vrea nu le observa.
Blechi nu a iesit din curte 8 ani decat atunci cand tasnea in strada pe langa socrul meu si fugea ca o apucata.
Asta ne/a facut sa ne dam seama ca nu ii e suficienta libertatea curtii, are nevoie de socializare, dar mai ales de asi folosi cel mai dezvoltat poate simt al ei, mirosul.
Din ziua in care am inceput sa o scoatem la plimbare, asta a devenit prioritatea ei nr. 1.
Desi are 100, 200 de metri patrati de curte la dispozitie, asta nu poate inlocui libertatea, posibilitatea de vietuire in mediul natural, e ca un peste in acvariu sau ca o pasare in colivie, trist dar real.
Nu o scoatem decat o data de doua ori la sfarsit de saptamana.
Cand intelege ca "e rost", devine "irationala" (de fapt acuma de cate ori ma vede imbracat crede ca mergem la plimbare), cu greu o tin in lesa pana la poarta, trage de se sufoca, si odata poarta deschisa, intra in extazul mirosurilor, inainte, inapoi, stg., dr., oprire, plecare, intoarcere, alergare, raspunsuri catre cei din specia ei care latra in curti si se agita, pisici, porumbei, viata tata, viata.
Din momentul in care a inteles ca iesim, e aproape incontrolabila, nu mai asculta comenzile, nu poate, o depaseste emotia, nu mai are stare nici de asi controla "necesitatile fiziologice", nu mai e timp domnule, e bulversata, infuleca libertatea in felul ei, e lihnita.
Oare in ce conditii am reusi sa o aducem la un echilibru pe care il constatam la ceilati caini care merg si fara lesa cu stapanii lor?
Aceasta postare a fost editata de Numenume: 18 January 2011 - 09:58 AM
