Gradina Zmeilor, monument al naturii

Detalii

CategoriiTurism
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari9399

Voteaza & Distribuie

Descriere

Gradina Zmeilor este o arie protejata care face parte dintr-o rezervatie naturala geologica si peisagistica ce se gaseste in judetul Salaj, satul Galgau Almasului, apartinand comunei Balan. Rezervatia se intinde pe o suprafata de trei hectare si este constituita dintr-un ansamblu de formatiuni stancoase cu forme ciudate, erodate de-a lungul vremii de vant, apa si de amplele fenomene de prabusire ce au avut loc in zona.




Gradina Zmeilor


Gradina Zmeilor, ansamblu de stanci spectaculoase




Stancile de la Gradina Zmeilor sunt asezate la baza dealului Dumbrava, pe teritoriul Muntelui Meses din Carpatii Occidentali si s-au format prin desprinderea unor fragmente de gresii ce au alunecat pe argilele de la baza dealului. Stancile astfel desprinse, sub eroziunea fenomenelor meteorologice, au luat forme care mai de care mai bizare de stalpi, blocuri, coloane, ciuperci, poduri, turnuri, cu inaltimi de pana la 12 metri.


Specialistii afirma ca locul este unic in Europa si, din punct de vedere geologic, formatiunile stancoase sunt localizate pe fundul unei foste mari cu roci vulcanice.


Imagini bizare brazdate de legende

Stancile dispuse vertical iau forme din ce in ce mai spectaculoase odata cu schimbarea unghiului din care sunt privite si sunt brazdate de legende locale. Una dintre stancile de la Gradina Zmeilor, denumita Fata Catanii (care, din pacate a fost daramata in urma unor inundatii), arata ca o fecioara cu un cos pe umar despre care legenda spune ca era indragostita de un soldat si ca s-a transformat in stana de piatra in urma blestemului mamei sale.




Gradina Zmeilor


Gradina Zmeilor, loc de legenda




Spre deosebire de Babele din Muntii Bucegi, Gradina Zmeilor este, din pacate, prea putin cunoscuta in Romania, prin urmare nu foarte multi turisti stiu sa vina sa admire stancile bizare. Cei ce au vizitat, totusi, locurile, marturisesc ca senzatia este coplesitoare. Doua stanci in forma de prisma sunt denumite Zmeul si Zmeoaica, de unde si numele intregului ansamblu. Alte stanci cu denumiri sugestive sunt Mosu', Eva sau Dorobantu'.



Numele surprinzatoare ale formatiunilor stancoase din Gradina Zmeilor au fost acordate in functie de formele pe care rocile le-au capatat in urma denudatiilor si eroziunilor pluviale si eoliene. Cele mai spectaculoase dintre ele seamana cu siluete umane, in vreme ce altele aduc a trupuri de animale.


Forma stancilor de la Gradina Zmeilor este sub permanenta transformare. Conglomeratele si gresiile din care sunt alcatuite formatiunile aluneca si sunt mereu erodate. Un rol semnificativ la aceasta modelare o are si apa, dar si alunecarile de teren care au forta de a modifica anual aceste constructii ale naturii.




Stanci din Gradina Zmeilor


Crapatura intre stancile din Gradina Zmeilor




Cei pasionati de grote si pesteri pot explora Pestera Minerilor, din care in trecut s-a extras carbune.


Accesul la Gradina Zmeilor

Cea mai apropiata localitate de Gradina Zmeilor este Galgau Almasului, la numai un kilometru departare. Accesul cu masina este cel mai indicat pana in oras, apoi traseul pana la Gradina Zmeilor va fi facut pe jos. Cel mai bine este sa evitati vizitarea locurilor in timpul iernii, pentru ca stratul de zapada va va impiedica sa parcurgeti traseul si asa destul de dificil.




Drumul spre Gradina Zmeilor


Drumul spre Gradina Zmeilor




Parcurgerea traseului si vizitarea Gradinii Zmeilor necesita cel putin o ora, asta daca doriti sa alocati admirarii fiecarei stanci o cantitate timp binemeritata. Nu uitati, insa, ca Gradina Zmeilor este o arie protejata, asemeni altor creatii ale naturii precum Vulcanii Noroiosi sau Cheile Nerei, si trebuie sa aveti grija sa nu deteriorati ceea ce natura a modelat cu atata maiestrie.




Sarutul Zmeilor Gradina Zmeilor


Sarutul Zmeilor, doua stanci apropiate in Gradina Zmeilor