Cum îți dai seama că trebuie să schimbi bujiile?

Detalii

CategoriiAuto/moto
Tagurimasini, Service auto
Ultima actualizareVineri 1 iulie 2022
Vizualizari559

Voteaza & Distribuie

Descriere

Bujiile reprezintă componentele motorului care se ocupă de aprinderea combustibilului în cilindri, care se mai numesc și camerele de ardere. Bujiile se împart în două categorii: bujii cu scânteie (specifice motoarelor pe benzină) și bujii incandescente (specifice motoarelor diesel). Această componentă este diferită pentru fiecare tip de motor, întrucât și modul în care acestea acționează este diferit.

Dacă la motoarele pe benzină, bujiile funcționează în permanență și asigură aprinderea benzinei la fiecare ciclu al pistonului, cele pe motorină au doar rolul de a aprinde combustibilul o singură dată, în momentul pornirii la rece a acestuia. Fără aceste piese, combustibilul nu se poate aprinde și mașina nu poate să funcționeze. Verificarea periodică a bujiilor ne poate ajuta să prevenim apariția unor defecțiuni grave asupra motorului și ne asigura de buna funcționare a acestuia, la performanțe maxime.

Deși sunt necesare pentru funcționarea motorului, bujiile sunt piese consumabile care trebuie înlocuite la o anumită perioadă de timp. Cu toate că înlocuirea lor nu necesită un efort financiar foarte mare, atunci când acestea încep să se uzeze, motorul își va pierde din putere, consumul de combustibil va crește, iar motorul poate porni mai greu. În acest articol, specialiștii eqp.ro îți vor prezenta semnele care indică uzura bujiilor, cum să le cureți și care sunt problemele generate de o funcționare precară a acestor piese.

Cum îți dai seama că bujiile trebuie curățate?


Pentru mașinile pe benzină, este indicat ca bujiile să se schimbe o dată la 30.000 de kilometri parcurși. Cu toate acestea, însă, din diverse cauze tehnice sau a comportamentelor incorecte, bujiile ajung să se uzeze. Uneori uzura este destul de ușor de observat, alteori mai dificil de dedus. Iata care sunt câteva simptome ale bujiilor defecte:

  • Motorul nu va funcționa „uniform” - vor apărea anumite vibrații în mers, datorate faptului că o bujie uzată și nu va mai putea produce scânteie pentru a aprinde combustibilul în mod corect;
  • Procesul de accelerare nu va fi unul constant și liniar - în mod normal, la schimbarea vitezei într-una superioară, totul ar trebui să se desfășoare fără nicio problemă. Atunci când una sau mai multe bujii sunt arse, procedura nu se va mai realiza atât de ușor și constant, ci va înregistra dificultăți în turarea motorului;
  • Consum crescut de carburant, nejustificat de defectarea altor componente sau înregistrarea unor pierderi. Acest efect poate fi determinat de arderea sau uzarea bujiilor, pentru că, nefiind ars în mod normal și corect combustibilul, motorul va depune mai mult efort pentru menținerea aceleiași puteri de funcționare;
  • Dificultăți la pornire - pornește destul de greu sau chiar deloc. Desigur, acest simptom poate evidenția și defectarea altor componente, nu neaparat a bujiilor;
  • Este prezent martorul de bord „check engine” - care arată faptul că motorul nu funcționează la fel ca înainte.

În cazul mașinilor disel, perioada la care trebuie schimbate bujiile incandescente este de 60.000 de kilometri. Totuși, la fel ca la mașinile pe benzină, diverse cauze pot determina deteriorarea timpurie. Când acest lucru se întâmplă, mașina îți va arăta următoarele semne:

  • Motorul va porni mai greu;
  • Fumul de culoare închisă eliminat pe țeava de eșapament ca rezultat al combustibilului din motor care nu este ars;
  • Consumul mai mare de carburant;
  • Sesizarea anumitor întreruperi în sarcină, mai ales la schimbarea vitezei;
  • Prezența martorului de bord specific (în special la mașinile mai nou fabricate).

Când trebuie, totuși, să schimbi bujiile?

Bujiile se înlocuiesc atunci când termenul acestora se apropie de final (în funcție de modelul mașinii și de recomandările producătorului) dar și atunci când se constată funcționari anormale ale motorului, care nu se ameliorează după ce ai curățat bujiile. Prețul schimbării bujiilor este în general mai mic decât o verificare amănunțită a motorului. Verificarea vizuala a bujiilor se face foarte simplu, prin demontarea cu o cheie specială a acestora din blocul chiulasei.

Cum previi defecțiunile bujiilor?


Fiind piese consumabile, care necesită înlocuirea periodică, nu sunt multe lucruri pe care le-ai putea face pentru a împiedica defectarea bujiilor, pentru că acest lucru se întâmplă inevitabil și în orice moment. Cu toate acestea, poți preveni înlocuirea acestora înainte de vreme, dacă vei respecta anumite aspecte și principii de bază, precum: condusul regulamentar și pornirea în condiții optime, pentru a nu forța bujiile, dar și alte componente ce au costuri de reparație sau de achiziționare mult mai mari.

Reține! Dacă vrei să demontezi și să montezi la loc bujiile pe cont propriu, este indicat să folosești scule de mână de înaltă calitate. Le găsești oricând în magazinul nostru online Eqp.ro. De asemenea, în magazinul nostru găsești o gama variată de echipamente ateliere auto, care îți permit să oferi servicii diverse.