Cheltuielile cu daunele auto vor creste cu 10%

Detalii

CategoriiEconomie
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari1216

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cheltuielile cu daunele pe segmentul auto vor creste cu 7-10% din cauza majorarii TVA, dupa ce service-urile isi vor ajusta preturile, iar o eventuala scumpire a politelor ar reduce vanzarile de asigurari facultative, cum ar fi cele Casco, sustin asiguratorii, consemneaza Newsin.


Facturile de la service-uri contin TVA pe care asiguratorii o platesc, dar nu o recupereaza deoarece tarifele lor nu contin aceasta taxa. "In conditiile in care asiguratorii nu isi pot deduce TVA-ul, aceasta crestere a costurilor nu va putea fi recuperata, deoarece tarifele produselor de asigurare nu contin aceasta taxa", a explicat vicepresedintele Signal Iduna, Tiberiu Maier, pentru NewsIn. El a adaugat ca aceasta masura va afecta profiturile asiguratorilor, pe fondul cresterii costurilor operationale (chirii, contracte cu furnizori platitori de TVA), dar si vanzarile, deoarece se va reduce puterea de cumparare a clientilor.


Reprezentantul Groupama, Stefan Dicu, considera ca primele societati din top 10 vor fi nevoite sa-si ajusteze bugetul pentru acest an in urma majorarii TVA, in conditiile in care au un volum consistent de prime, dar si de daune. "Rezervele de dauna vor trebui ajustate, pentru ca am creat o rezerva de dauna in urma cu o luna si acum trebuie sa o rectific cu cel putin 5%. Fiecare societate isi va face acum un calcul. Aceste chetuieli se vor reflecta direct in pierderi. si asa suntem la limita", a adaugat Dicu.


"Piata de asigurari va fi puternic afectata de aceste masuri de austeritate. Societatile de asigurari sunt printre cele mai lovite. Toate masurile le afecteaza direct, inclusiv impozitarea tichetelor de masa", a declarat pentru NewsIn Dumitru Ceraceanu, specialist al pietei de asigurari.


Unii asigurari sustin ca majorarea tarifelor ar reduce vanzarile, afectate deja de scaderea puterii de cumparare. Reprezentantul Groupama sustine ca asigurarea facultativa este primul lucru la care se renunta dupa o eventuala crestere a tarifelor, in conditiile in care scade si puterea de cumparare a romanilor. Uniqa Asigurari a anuntat deja ca nu va majora tarifele RCA in aceasta perioada. Pe de alta parte, reprezentantii Platinum Asigurari, companie cu portofoliu orientat in mare parte catre asigurari non-auto, considera ca ar fi nevoie de unele ajustari in ce priveste tarifele. In schimb, companiile de asigurari de viata vor suferi mai putin in urma majorarii TVA, deoarece despagubirile platite de acestea nu contin aceasta taxa.


Companiile de pe piata romaneasca de asigurari au platit anul trecut daune totale de 5,86 miliarde lei, in crestere cu 26,4% fata de 2008. Pe segmentul de asigurari generale, despagubirile au crescut cu 25%, pana la 5,18 miliarde de lei.