În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din România. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Într-un spațiu atemporal croșetat din întâlniri neprevăzute, o sferă uriașă de lână și trei personaje din trecut, prezent și viitor ne poartă în călătorie.
Doru Octavian Dumitru revine cu un spectacol nou de umor, „Ce-o fi, o fi!”, îmbinând umorul fin, improvizația și povestiri savuroase cu observații despre viață, în stilul său inconfundabil.
Comedie savuroasă, plină de pasiune, umor și muzică, în care iubirea și trădarea se întâlnesc într-o seară. Adaptare după „Brastalico Fabadulu” de Andreas Petrescu, în regia lui Constantin Cotimanis.
Spectacol în regia Mihaelei Sîrbu, după un text de Ana Turos, pentru oricine s-a întrebat cum își dă seama dacă vrea să-și schimbe radical viața. Conține limbaj licențios.
Comedia lui I.L. Caragiale în regia Ramonei Iacov, cu o echipă tânără pe scena Teatrului Actorilor: iubiri încurcate, gelozii și situații absurde. După spectacol, degustare „Cocktail Carnaval by Zarea”.
O poveste captivantă și emoționantă, un amestec fascinant de fantezie, iubire și aventură, care te poartă într-o lume plină de mistere. Urmărește destinul lui Jack, un băiat căruia i s-a instalat o inimă mecanică pentru a supraviețui.
Spectacol în regia și textul lui Gabriel Sandu, coregrafia Andrea Gavriliu, scenografia Miruna Croitoru. În distribuție: Ana-Maria Ivan, Vlad Crudu, Irina Cărămizaru, Cristina Danu.
O poveste de dragoste care ne arată că iubirea poate transcende destinul și că tragedia umanității vine din inabilitatea de a evada din ruine. Iubirea începe să înflorească pe terenul ostil al Uniunii Sovietice.
Insomniacii, comedie de Mimi Brănescu, regia Sorin Militaru, cu Liviu Cheloiu, George Constantinescu și Marin Grigore — despre banalitatea vieții și oameni rătăciți în absurd, în căutarea sensului.
Vara, în atelierul lui Moș Crăciun, jucăriile fac grevă, nemulțumite de felul în care se poartă copiii. Spectacol pentru copii al Teatrului Muzical Ambasadorii.